Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat vineri, la Biserica „Naşterea Domnului și Mantuitorului nostru Iisus Hristos” din Bălţi, o slujbă de Te Deum, mulțumind Domnului pentru binefacerile revărsate de-a lungul istoriei asupra clericilor și credincioșilor eparhiei.
Slujba de Te Deum a a fost urmată de un parastas pentru sufletele ierarhilor care au păstorit la Bălți: Mitropolitul Visarion Puiu, Mitropolitul Tit Simedrea și Episcopul Partenie Ciopron.
Părintele episcop a adus un omagiu ierarhilor care au păstorit la Bălți și a menționat că misiunea Episcopiei de Bălți va reuși, pentru că eparhia are in ceruri ocrotitori vrednicii de pomenire.
Ierarhul le-a mulțumit preoților și credincioșilor care aderă la Mitropolia Basarabiei și o sprijină.
„Este o mare binecuvantare să fii cu Biserica canonică a acestui spațiu, care inseamnă lumină și adevăr”, a spus Preasfințitul Părinte Antonie.
Rugăciunile au fost inălțate in contextul implinirii unui secol de la inființarea Episcopiei de Bălți – inițial denumită „a Hotinului”.
Manifestările aniversare au continuat la Biblioteca Științifică a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, cu prelegerea „Canonicitatea Bisericii Ortodoxe Romane in spațiul basarabean”, susținută de dr. Ion Negrei, vicepreședintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”.
Profesorul a demonstrat, cu argumente istorice, legitimitatea reinființării Mitropoliei Basarabiei, unica Biserică canonică din regiune.
Preasfințitul Părinte Antonie a mulțumit conf. univ. dr. Lidia Pădureac, prim-prorectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălți, pentru sprijinul acordat in organizarea evenimentului, precum și profesorului Ion Negrei.
„Cei care au cunoștințe de istorie știu ce s-a intamplat in 1812, 1940 și 1944. Biserica canonică in acest spațiu este doar Mitropolia Basarabiei, pentru că are rădăcini adanci in istorie”, a spus ierarhul.
„Avem datoria să cunoaștem acest adevăr. Adevărul inseamnă lumină, libertate și binecuvantare.”
Episcopul i-a oferit domnului Ion Negrei o icoană a Sfantului Voievod Ștefan cel Mare și cea mai inaltă distincție pentru mireni a Bisericii Ortodoxe Romane, Crucea Patriarhală, acordată de Preafericitul Părinte Daniel in semn de apreciere pentru promovarea adevărului istoric și a valorilor romanești in spațiul basarabean.
Primul eveniment din seria de manifestări aniversare care au marcat centenarul Episcopiei de Bălți a fost Conferinţa cu tema: „Visarion Puiu – Episcop al Hotinului (1923-1935). 100 de ani de la alegerea, investirea și inscăunarea sa”, organizată in parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și cu Asociaţia „Mitropolit Visarion Puiu” lua trecută.
Episcopia Hotinului (predecesoarea eparhiei de Bălți) a fost reinfințată in 10 martie 1923 prin legea nr. 920 și aprobată de Regele Ferdinand I Intregitorul, apoi publicată in Monitorul Oficial nr. 266.
La Hotin funcționase, din 1713 și pană la sfarșitul secolului al XVIII-lea, o episcopie dependentă de mitropolia grecească a Proilaviei, cu sediul la Brăila.
Cel mai cunoscut ierarh care a păstorit la Hotin este Amfilohie Hotiniul (1730 – 1800), fost profesor de matematică cu studii la Roma și călugăr de la Mănăstirea Secu. Acesta a deținut rangul de Episcop al Hotinului intre 1767 și 1770.
Episcopul Amfilohie este autorul primei lucrări romanești de geografie, remarcandu-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică. A trecut la cele veșnice la Schitul Zagavia (comuna Scobinți, langă Harlău).
Primul ierarh care a păstorit la Bălți după 1923 a fost Visarion Puiu (1923 – 1935), urmat de Tit Simedrea (1935 -1940) și Partenie Ciopron (1941 – 1944). Ultimul s-a refugiat peste Prut in 1944, odată cu ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică.
Vezi și:
- Manifestări comemorative dedicate Mitropolitului Visarion Puiu (Program)
Foto credit: Facebook / Episcopia de Bălți
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 252
Id: 77956
Data: Mar 13, 2023
Imagine:
Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat vineri un Te Deum la Paraclisul Episcopal al Centrului Eparhial din Cahul, marcand astfel, prin rugăciune, implinirea unui secol de la inființarea Episcopiei Cetății Albe-Ismail, predecesoarea actualei .....
Data: Mar 13, 2023
Arhiepiscopul Ciprian a slujit duminică in biserica Parohiei Ogrăzile din comuna buzoiană Merei.
La predică, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a vorbit despre Sfantul Grigorie Palama, căruia i-a fost consacrată a doua .....
Data: Mar 13, 2023
Episcopul Lucian al Caransebeșului a donat sange in cadrul campaniei organizate săptămana trecută de ATOR Banatul de Munte. Alte o sută de persoane au urmat exemplul ierarhului.
Activitatea s-a desfășurat pe parcursul a două .....
Data: Mar 13, 2023
Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei a săvarșit duminică Sfanta Liturghie de hram in parohia „Sfantul Ierarh Grigorie cel Mare” din Roma.
In predica rostită la Sfanta Liturghie, ierarhul a vorbit despre Sfantul .....
Data: Mar 13, 2023
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a amintit duminică la Catedrala din Sibiu legătura dintre păcat și boală.
„Nu toate bolile sunt consecințele păcatelor, dar suntem conștienți fiecare dintre noi, că .....
Data: Mar 13, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).