Noua biserică a Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia va fi sfinţită duminică, 18 iulie 2021, de un sobor de ierarhi condus de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului.
Stil brâncovenesc şi neo-românesc
Lăcaşul de cult este ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Mina, a fost construit între anii 2015-2021 şi se remarcă prin stilul arhitectural al bisericilor românești, cu accente arhitecturale de inspirație brâncovenească și neo-românească.
În biserică se află icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, adusă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, și racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare.
Centru cultural-misionar
În manifestările dedicate sfinţirii este cuprinsă şi inaugurarea Centrului cultural-misionar din incinta așezământului monahal în ziua de sâmbătă, 17 iulie 2021, ora 18:30.
Centrul cuprinde Biblioteca și Muzeul etnografic și religios. Spațiul noii biblioteci este amenajat într-o încăpere generoasă, unde sunt aranjate rafturile de carte – tip vitrină, minuțios lucrate în lemn masiv, cu cele peste 6.000 de volume împărțite tematic în opt mari domenii, având 37 de subdomenii de specialitate. Lângă această sală se găsește și o încăpere specială unde este amenajat depozitul de carte veche.
Spațiul expozițional al Muzeului religios și etnografic este împărțit în trei săli cu trecere dintr-una în alta. Această distribuție spațială propune un traseu muzeal care debutează cu prezentarea diferitelor piese etnografice autentice de pe raza Eparhiei noastre, din diferite zone ale județelor Alba și Mureș (Țara Moților, Țara Secașelor, Valea Sebeșului, Ținutul Târnavelor, Câmpia Transilvaniei, Valea Mureșului Superior, Valea Gurghiului etc.), cu uneltele utilizate în cultivarea pământului, continuând apoi cu prezentarea universului spiritual din trecutul nostru care este legat factologic de cărțile religioase și icoanele pictate de către diferiți iconari iscusiți.
Părintele Damaschin Grigoriatul de la Sfântul Munte Athos conferenţiază în Bucureşti, sâmbătă, 17 iulie 2021.
Evenimentul este organizat de ASCOR Bucureşti şi are loc de la ora 19:00 la sediul .....
Data: Jul 17, 2021
La Muzeul Național al Țăranului Român este în curs de desfăşurare Târgul de Sfântul Ilie organizat anual în apropierea sărbătorii marelui proroc.
Meșteșugarii, .....
Data: Jul 17, 2021
Arhimandritul Efrem Vatopedinul a fost externat sâmbătă, 17 iulie 2021, după ce ultima în lună şi jumătate a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Evangelismos din Atena, fiind diagnosticat cu Covid-19.
La recomandarea medicilor care l-au .....
Data: Jul 17, 2021
Basilica.ro vă propune un dialog onest cu arbitrul Alexandru Tudor despre legătura dintre sport și viața duhovnicească. Interviul cuprinde două părți.
Basilica.ro: Cum vedeți rolul sportului în edificarea .....
Data: Jul 17, 2021
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, îşi serbează în 18 iulie ocrotitorul spiritual, Sf. Mc. Emilian de la Durostorum.
Profil biografic
Ierarhul s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, .....
Data: Jul 18, 2021
Peceți ale domnitorilor români sunt ilustrate pe timbrele Romfilatelia, introduse în circulaţie, joi, 15 iulie 2021. Aceasta este a doua parte a tematicii .....
Data: Jul 18, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Orizont Spiritual - Duminica Infricosatei Judecati
Orizont Spiritual - Duminica a 23-a dupa Rusalii
Orizont Spiritual - Duminica a 2-a dupa Pasti
Orizont Spiritual - Duminica Cincizecimii (Pogorarea Duhului Sfant)
Orizont Spiritual - Duminica Vamesului si a fariseului
Orizont spiritual - Duminica vindecarii orbului din nastere
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).