O basarabeanca și-a donat averea pentru o biserica in care sa fie inalțate rugi pentru unitatea de neam

Testamentul unei credincioase din Edineț dă mărturie pentru evlavia pe care basarabenii o au față de limba și credința strămoșească și de dorul lor de a fi uniți cu frații de peste Prut. Femeia și-a donat averea pentru construirea unei biserici românești în oraș.

„Această biserică va aparține canonic Patriarhiei Române indiferent de contextul istoric ce va urma”, a scris Maria Andronache în testamentul ei.

„Slujirea se va face în Limba română, iar toți slujitorii rânduiți să fie preoți români care vor sluji permanent pentru Unitatea Neamului Românesc”, a adăugat ea, ortografiind cu litere mari numele limbii strămoșești și al idealului de unitate.

Preasfințitul Părinte Antonie a vizitat marți șantierul bisericii, care a fost deja construită până la centura de sus.

Episcopul de Bălți și de Episcopul Hușilor au sfințit piatra de temelie în 23 martie 2021. Terenul a fost donat de o familie din oraș, iar construcția este realizată cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României.

Biserica din Edineț va avea hramurile „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”. Un alt sfânt lăcaș închinat Sfântului Voievod va fi înălțat în municipiul Bălți.

Foto credit: Facebook / Episcopia de Bălți

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 229

Id: 73972

Data: Jun 24, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).