O icoana a Sf. Ștefan cel Mare a ajuns la Capela Regelui Martir Olaf, unde PS Macarie a slujit de Rusalii

Părintele Episcop Macarie Drăgoi a oficiat luni Sfânta Liturghie la Capela Sfântului Rege Martir Olaf, creștinătorul Norvegiei. Au participat credincioși de mai multe naționalități. Românii din Trondheim au donat capelei o icoană a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Co-slujitori au fost Părintele Ioan Nicolae Făgărășan de la Parohia Trondheim și Părintele Alexander Volohan de la Biserica Ortodoxă Rusă din aceeași localitate.

Au participat credincioși ortodocși greci, sârbi, bulgari, georgieni, antiohieni și norvegieni convertiți. Liturghia a fost urmată de o procesiune în jurul capelei.

Credincioșii români au oferit pentru bisericuța de pe Platoul Stiklestad o icoană pictată pe lemn a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ocrotitorul comunității românești de la Trondheim.

Regele Olaf al II-lea a fost martirizat în 29 iulie 1030 pe Platoul Stiklestad, fiind tăiat în bucăți de vikingii care nu primiseră credința creștină. Chiar în timp ce dușmanul lui îl lovea de moarte, rănile acestuia s-au vindecat prin atingerea de sângele regelui.

Astfel, ca și Mântuitorul Iisus Hristos, Regele Olaf „a pecetluit cu sângele muceniciei sale lucrarea sa de luminător al vikingilor”, a spus părintele episcop. Cei care l-au martirizat s-au convertit la Ortodoxie.

Mormântul Regelui Martir Olaf se află într-o biserică luterană de pe Platoul Stiklestad. Tot acolo se găsește și o icoană de mari dimensiuni a sfântului dăruită de Părintele Patriarh Daniel când a vizitat comunitatea din Trondheim, a spus Preasfințitul Părinte Macarie.

În apropierea bisericii luterane, comunitatea ortodocșilor ruși din Norvegia a construit bisericuța de lemn în care a slujit luni ierarhul român.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).