Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Căldărușani, unde se află moaștele Sf. Ier. Grigorie Dascălul, despre care a spus că a luat crucea mitropoliei în vremuri foarte grele.
Din soborul de slujitori ai altarului au mai făcut parte Părintele Arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, și Părintele Cristian Burcea, Protopopul de Ilfov Nord.
Preasfințitul Părinte Varlaam a spus că Sf. Ier. Grigorie Dascălul a fost „cel mai mare mitropolit al Țării Românești din secolul al XIX-lea”, luând crucea mitropoliei în vremuri foarte grele, după înfrângerea Revoluției anti-otomane a lui Tudor Vladimirescu și înainte de punerea țării sub administrație rusă.
Ierarhul a obținut ștergerea unei mari părți din datoriile eparhiei, a restabilit respectarea teritoriului ei canonic, a ușurat viața preoților prin eliminarea multor taxe și a determinat intensificarea lucrărilor filantropice și a construcției de școli.
Unul din bursierii pe care i-a susținut a fost Petrache Poenaru, inventatorul stiloului și profesor de inginerie la Academia Sf. Sava, strămoașa Universității din București.
Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul „știa multe limbi și avea o capacitate de traducere foarte fidelă, foarte savantă. În bibliotecile noastre se păstrează dicționare și lecționare făcute de părinții nemțeni, printre care și Grigorie Dascălul”, a precizat Preasfințitul Părinte Varlaam.
„Acești oameni, supranumiți cu numele de Dascălul, au fost adevărați savanți ai timpului lor”, a adăugat el.
Părintele Arhimandrit Lavrentie Gâță, starețul Mănăstirii Căldărușani, a precizat că, după canonizarea ierarhului, mănăstirea a prosperat, iar sfântul a dăruit vindecări minunate unor apropiați ai acesteia.
În cadrul parastasului oficiat după liturghie, episcopul vicar patriarhal s-a rugat și pentru victimele pandemiei de Covid-19 și ale inundațiilor recente.
Biserica Mănăstirii Căldărușani este ctitoria lui Matei Basarab (1637) și este în curs de renovare printr-un proiect cu fonduri europene.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 268
Id: 73959
Data: Jun 22, 2021
Imagine:
De sărbătoarea Sfintei Treimi, 21 iunie 2021, în Episcopia Italiei a avut loc „Festivalul Bucuriei”. Cea de-a 13-a ediţie s-a .....
Data: Jun 22, 2021
Arhiepiscopul Dunării de Jos și Episcopul Tulcii au inaugurat marți, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, expoziția .....
Data: Jun 22, 2021
Se împlinesc 23 de ani de când Părintele Arhimandrit Iachint Unciuleac, fost stareț al Putnei, a plecat la Domnul. A trecut la cele veşnice în 23 iunie 1998 şi a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii pe care a slujit-o cu vrednicie 42 de .....
Data: Jun 23, 2021
Soldaţii români care îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Militar Românesc din Soultzmatt, Franţa, au fost comemoraţi sâmbătă, 19 iunie 2021.
Slujba pentru pomenirea eroilor căzuți în Primul Război Mondial a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale .....
Data: Jun 23, 2021
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul aniversării a 60 de ani de viaţă a Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului şi Sătmarului:
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul .....
Data: Jun 23, 2021
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a împlinit miercuri frumoasa vârstă de 60 de ani.
Cu această ocazie, ierarhul a fost felicitat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Profil biografic
Episcopul Iustin s-a .....
Data: Jun 23, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).