Luni, de Ziua Autorilor Europeni, scriitoarea Ioana Revnic a fost invitata Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. �Ea a susținut de la distanță, prin intermediul unei platforme online, un atelier din seria „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Povestea aleasă a fost scrisă chiar de ea, despre Sf. Ioan Iacob Hozevitul, și publicată in cartea „Călătorește cu trei sfinți romani”, la Editura Basilica a Patriarhiei Romane.
12 clase din ciclul primar au ascultat povestea și au participat la activitățile propuse de scriitoare.
„Atelierul le-a facilitat copiilor ințelegerea poveștii acestui sfant, spusă din suflet pentru minunatele suflețele ale școlii noastre”, a transmis prof. Florica Dăgău.
„Copiii s-au bucurat foarte mult de intalnirea cu scriitoarea și povestitoarea Ioana Revnic, chiar dacă numai prin intermediul ecranului, și au fost captivați de povestea acestui sfant, ce se sărbătorește in data de 5 august.”
Profesoara și-a exprimat speranța că Ioana Revnic va mai susține ateliere, inclusiv cu participare fizică, pentru elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”.
„Intalnirea a fost incredibilă pentru mine”, a scris ulterior Ioana Revnic pe Facebook. „Felicitări doamnelor invățătoare, pentru felul in care ii formează pe copii și le mulțumesc pentru implicare! Ii mulțumesc domnului director, Pr. Radu Rus, pentru invitație!”
„Există lucruri care nu trec, chiar dacă timpul trece și lucrurile in viața ta se schimbă mult. In cazul meu, nu trece dorul de prietenii din Oradea și, in general, dorul de acest oraș in care am stat aproape 18 ani”, a mai transmis scriitoarea.
Ioana Revnic este coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”, de educație caracterială prin intermediul poveștilor, și colaboratoarea Agenției de știri Basilica pentru seria de postări educaționale #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica.
Conform unei inițiative a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educației și Formării Profesionale, data de 27 martie a fost dedicată, pentru prima dată in acest an, Autorilor Europeni.
Inițiativa are ca scop promovarea lecturii, in special in randul tinerilor, și a literaturii europene, precum și a diversității culturale și lingvistice europene.
Foto credit: Facebook / Ioana Revnic
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 211
Id: 78054
Data: Mar 30, 2023
Imagine:
Doamna Lenuţa Moldovan – „Bunica din Chinteni” – cunoscută pentru aparițiile alături de vlogger-ul Mircea Bravo, a primit Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni, din partea Episcopiei Maramureșului și .....
Data: Mar 30, 2023
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului organizează in Duminica Floriilor un concurs de muzică bisericească.
La competiţia organizată prin Sectorul Teologic Educațional și activități cu tineretul al .....
Data: Mar 30, 2023
.....
Data: Mar 30, 2023
Protoieria Covurlui din Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat luni o acţiune de ajutorare a persoanelor fără adăpost, asistate de Centrul Medico-Social din localitatea gălăţeană Pechea.
Prin contribuţiile .....
Data: Mar 30, 2023
Parohia Teiuș 2 din județul Alba organizează cursuri de șah pentru elevii Liceului Teoretic din localitate. Preotul paroh este cel care predă tinerilor lecțiile de șah.
Preotul Petru Lascu a reluat cursurile de șah .....
Data: Mar 31, 2023
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit joi pe ES Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene la București, care i-a făcut o vizită la incheierea misiunii sale diplomatice in Romania.
„Am venit să-mi iau .....
Data: Mar 31, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).