Părintele Constantin Necula a primit vineri titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Ședința solemnă a avut loc in Aula „Ștefan cel Mare” a academiei.
Decizia instituției de invățămant universitar de a-i acorda Părintelui Constantin Necula cel mai inalt titlu academic onorific „se implineşte ca un act de recunoştinţă şi o datorie de inimă faţă de un strălucit ambasador al culturii şi spiritualităţii romaneşti, dar şi un eminent profesor universitar”, se arată pe pagina de Facebook a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
„Intrarea Domniei Sale in randul personalităţilor care deţin titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu va contribui şi mai mult la extinderea colaborării dintre cele două instituţii esenţiale: Armata Romană şi Biserica Ortodoxă Romană”, a evidențiat in discursul său, rectorul academiei, Prof. univ. Ghiță Barsan.
Părintele Necula a susținut un discurs in care a mulțumit reprezentanților instituției academice pentru oferirea titlului onorific.
„Trebuie să recunosc, nu doar cu adancă smerenie, ci şi cu un realism autentic, că bucuria aceasta nu mi se cuvine şi că prezenţa mea aici se datorează efortului dumneavoastră şi muncii profesorilor mei, părinţilor mei şi tuturor celor care m-au format”, a subliniat Preotul Constantin Necula.
In semn de mulțumire, părintele a donat muzeului academiei, ediția princeps a Bibliei lui Sfantului Ierarh Andrei Șaguna.
Părintele Constantin Necula este doctor in Teologie din 2005 și conferenţiar universitar din anul 2007. Este autor de cărți de predici, de studii și articole de specialitate, dar și de cărți pentru copii și tineret.
A participat la numeroase conferințe in țară și in străinătate, precum și la emisiuni de radio și de televiziune. In 2017, Părintele Necula a primit din Partea Patriarhului Daniel Ordinul „Sfantul Ioan Gură de Aur” ca recunoaștere a meritelor in educația ortodoxă a tinerilor.
Foto credit: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 136
Id: 80665
Data: Mar 31, 2024
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sambătă un mesaj de condoleanțe la slujba de inmormantare a Părintelui Petru Dărăscu, preot ..... Data: Mar 31, 2024 |
Pelerinajul istoric cu moaștele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou a ajuns sambătă in primele parohii din județul Ilfov. „Bucuria pe care o simțim in ..... Data: Mar 31, 2024 |
In data de 30 martie se implinesc 35 de ani de la trecerea in veșnicie a Monahului Nicolae Steinhardt. Cu această ocazie, Conf. George Ardeleanu a transmis redacției ..... Data: Mar 31, 2024 |
Elevii clasei a 3-a de la Copiii Școala gimnazială „Ovidiu Hulea”, care sunt și membri ai Centrului Centrul cultural-catehetic al Parohiei Aiud 3, au ..... Data: Mar 31, 2024 |
Racla cu moaștele Sfantului Dimitrie cel Nou a fost intampinată sambătă de sute de tineri in parohiile și Mănăstirile din Protoieria Ilfov Nord. ..... Data: Mar 31, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Nifon, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a transmis sambătă un mesaj pentru tinerii participanți la Marșul pentru ..... Data: Mar 31, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).