Eudoxiu Hurmuzachi, istoric şi om politic român, alături familia sa au fost pomeniţi sâmbătă, 22 septembrie 2012, printr-o slujbă de pomenire oficiată de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu alţi trei preoţi români şi ucraineni. S-a marcat astfel deschiderea unui colocviu organizat de mai multe instituţii: Editura „Alexandru cel Bun“ şi Catedra de Filologie Română şi Clasică de la Universitatea din Cernăuţi, Consulatul General al României la Cernăuţi, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi“, Universitatea Bucureşti, Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina. Prin grija organizatorilor, la crucile de la mormintele membrilor familiei Hurmuzachi au fost montate plăci noi, de marmură, purtând textul inscripţiilor originale, astăzi deteriorate. După rugăciune, părintele Melchisedec Velnic şi domnul profesor Ilie Luceac au rostit câte un cuvânt de aducere-aminte. Cei prezenţi, atât invitaţi, cât şi credincioşi ortodocşi din satul Cernauca, au servit bucate tradiţionale, pentru odihna sufletelor răposaţilor membri ai familiei Hurmuzachi. În continuare s-a vizitat Hotinul, vechea cetate moldovenească şi fostul Palat mitropolitan din Cernăuţi. În zilele de 23 şi 24 septembrie, la Cernăuţi, s-au desfăşurat activităţile colocviului amintit. „Aici odihneşte Eudoxiu Hurmuzachi. Liberatorul Bucovinei şi marele istoric român“, aceste cuvinte au fost aşezate în 1934, de către conducerea Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuţi, pe o cruce monumentală de la mormântul lui Eudoxiu Hurmuzachi, sintetizând cele două direcţii în care el a adus o contribuţie cu totul excepţională. Într-un frumos gest de continuitate şi nepieritoare aducere-aminte, conducerea liceului a schimbat în anul 2006 vechea cruce de lemn, afectată de trecerea timpului, cu o alta asemănătoare care străjuieşte mormintele astăzi, dar având aceeaşi inscripţie plină de recunoştinţă. Eudoxiu Hurmuzachi a trăit, a muncit şi s-a afirmat în perioada în care Bucovina s-a aflat sub stăpânire austriacă, fiind cea mai importantă personalitate a românilor de aici. În frământata luptă naţională şi confesională a românilor de aici, familia lui a jucat un rol de seamă. Astăzi se împlinesc 200 de ani de când s-a născut această personalitate marcantă a neamului românesc.

Familia Hurmuzachi, exemplu de vieţuire creştină şi românească

Eudoxiu Hurmuzachi se trăgea dintr-o veche familie de boieri având diverse dregătorii, slujitori credincioşi ai Ţării Moldovei. Familia a trecut în Bucovina în anul 1804, stabilindu-se la moşia Cernauca, la 15 km distanţă de Cernăuţi. Această vrednică familie a avut 12 copii, dintre care şapte au ajuns la maturitate. Atmosfera din sânul familiei se regăseşte în memoriile oaspeţilor de la Cernauca. Petru Ruşindilar a scris: „Astfel, Bucovina din leagănul întemeierii Principatului românesc Moldova, devine şi locul de pregătire a unităţii naţional-statale a românilor. Planul unirii tuturor românilor era subiectul de predilecţie al discuţiilor de la Cernauca şi Cernăuţi“. George Bariţiu a consemnat următoarele: „Casa lui Doxachi Hurmuzachi era altarul naţionalităţii şi limbii noastre“. Toţi cei cinci băieţi şi cele două fete ale familiei au fost crescuţi în spirit creştin şi naţional, virtuţile fiind aşezate la temelia educaţiei copiilor. Vorbind despre ei, Nicolae Iorga spunea: „Feciorii bunului boier Doxachi, atât de moldovean, de creştin, de gospodar“. În Testamentul publicat în ziarul „Telegraful Român“, bătrânul tată indică trei datorii pe care cei şapte fraţi trebuie să le aibă permanent în vedere, având să răspundă pentru ele în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor. Acestea erau iubirea de patrie, iubirea de limbă şi iubirea de Dumnezeu. Pentru a nu se pierde în valul înstrăinării, românul trebuie să iubească patria, limba şi Biserica. „Românească este ţara aceasta în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor şi înzestrată cu drepturi româneşti care n-au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naţionalităţii noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieţii, a fost totdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări, nici un drept nu s-a aflat în puterea ca să o desfiinţeze. Biserica ţării noastre este Biserica Ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletului nostru, care, cu toate că are drepturile cele mai frumoase, se află totuşi în împrejurările de faţă ameninţată  de nişte împrejurări nefavorabile şi cere ajutorul fiilor săi ca să o apere“. Fraţii Hurmuzachi au scos primul ziar în limba română din teritoriul aflat sub stăpânire austriacă, intitulat „Bucovina“. Tot ei au determinat înfiinţarea catedrei de limba română la Liceul german de stat din Cernăuţi şi l-au adus aici pe Aron Pumnul, ilustrul dascăl al lui Mihai Eminescu. Alături de viitorul mitropolit Silvestru Morariu Andrievici şi de arhimandritul Miron Călinescu (care i-a predat religia la şcoală lui Mihai Eminescu), ei au făcut parte dintre membrii fondatori ai Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina. (Monahul Timotei Tiron)

Eudoxiu Hurmuzachi, repere biografice

Eudoxiu Hurmuzachi s-a născut la 29 septembrie 1812, ca al doilea fiu al vornicului Doxachi şi al soţiei sale, Ilinca, care i-au insuflat din copilărie credinţa ortodoxă şi iubirea statornică de neam. După  studiile gimnaziale la Cernăuţi, pleacă împreună cu fratele său Constantin la Viena, unde studiază istoria şi dreptul, dobândind şi cunoştinţe în domeniul politic. În activitatea sa, ajunge în capitala Imperiului Otoman, unde cercetează arhive şi se familiarizează cu situaţia creştinilor de acolo. Întors la Viena, se înscrie la doctorat. În anul 1848, Eudoxiu se implică în mişcările revoluţionare ale românilor. El face parte din alcătuitorii Memoriului românilor din Austria (Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina) în care se cerea înfiinţarea în zonele locuite de români a unui Mare Ducat românesc asemenea altor părţi ale Imperiului. Efortul românilor este răsplătit în 1849 prin stabilirea Ducatului Bucovinei, care însemna mai multă autonomie a românilor în cadrul Imperiului Austriac, prin dezlipirea de Galiţia şi limitarea eforturilor de deznaţionalizare de după 1775, când Bucovina a fost alipită Austriei. În 1852 Eudoxiu Hurmuzachi se întoarce la Viena şi lucrează în arhive, căutând informaţii privitoare la români. Cunoscător, pe lângă limba maternă, al limbilor germană, franceză, italiană, engleză, latină, polonă şi greacă, el începe o călătorie de studii în diverse oraşe europene, fiind sprijinit material de fratele său Constantin. În această călătorie va aduna circa 6.000 de documente istorice privitoare la români. În urma acestei munci asidue, sunt publicate 12 volume de documente. După o viaţă intensă, la 28 ianuarie/10 februarie 1874, în vârstă de 61 de ani, Eudoxiu Hurmuzachi trece la cele veşnice. El rămâne în memoria românilor ca un mare iubitor al poporului său, care n-a avut odihnă luptând pentru libertatea lui, pentru întărirea credinţei şi a limbii strămoşeşti. Curentul pe care l-a trezit în românii din Bucovina a pregătit conştiinţele pentru Unirea din 1918, câştigându-şi supranumele binemeritat de „liberatorul Bucovinei“.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 799

Id: 24805

Data: Sep 28, 2012

Imagine: