Parlamentul Romaniei va avea o capelă ortodoxă, care va fi inaugurată pe 25 martie

Parlamentul Romaniei va avea o capelă ortodoxă care va fi sfințită in data de 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a anunţat luni preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, transmite Agerpres.

Capelă ortodoxă in incinta Parlamentului

„Este vorba de un spaţiu in incinta clădirii Parlamentului. Este vorba de un memorandum care a fost astăzi aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea mea, pentru a identifica acel spaţiu. Am rugat secretarul general să identifice un spaţiu care poate avea această destinaţie, de capelă ortodoxă, in incinta Parlamentului”, a declarat Alfred Simonis, potrivit Agerpres.

El a menționat că Romania este printre puținele state din Europa care nu are un astfel de spațiu de rugăciune amenajat in clădirea Parlamentului. „Cred că suntem ultimul Parlament, din Europa cel puţin, care nu are un astfel de spaţiu”.

Legat de funcționalitatea capelei, președintele interimar al Camerei Deputaților a afirmat că instituția se va coordona cu Patriarhia Romană atat in privința programului liturgic cat și a personalului clerical care o va deservi.

„Nu cred că va fi vorba de un preot in permanenţă, dar acestea nu sunt chestiuni care ţin de activitatea Camerei Deputaţilor. Vom identifica un spaţiu unde oameni care vor să se roage şi să se inchine pot să o facă. Mai toate Parlamentele din lume au un astfel de spaţiu. Activitatea bisericească din incinta acestui spaţiu o stabileşte Patriarhia”, a declarat Alfred Simonis.

Intenția de amenajare a unei capele

Inființarea lăcașului de cult reprezintă o inițiativă mai veche, iar cel mai recent anunț a fost făcut in toamna anului trecut la un eveniment care aniversa 30 de ani de la inființarea Grupului de rugăciune din Parlamentul Romaniei.

Președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, a catalogat drept „incredibil” faptul că nu a fost identificată pană atunci o incăpere destinată rugăciunii pentru parlamentari și vizitatorii Casei Poporului.

„In această clădire atat de mare este incredibil că nu am reușit pană acum să avem destinată o incăpere in care atat parlamentarii, cat și cei care vizitează Parlamentul, să regăsească un loc unde să se roage și unde să ne gandim cu toții că suntem aici in slujba poporului și in slujba lui Dumnezeu”.

Dedicată Sfantului Andrei, Ocrotitorul Romaniei

Capela ortodoxă care urmează să fie amenajată in incinta Parlamentului Romaniei va fi dedicată Sfantului Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei. Alegerea acestui hram subliniază importanța spirituală și simbolismul istoric asociat Sfantului Andrei in contextul național. Această capelă va constitui un loc sacru destinat rugăciunii, aducand in același timp o inaltă recunoaștere a valorilor și tradițiilor ortodoxe in cadrul instituțional al Parlamentului.

Merită menționat că Sfantul Apostol Andrei este și ocrotitorul Catedralei Naționale, subliniind astfel o legătură profundă intre aceste două lăcașuri de cult construite pe o zonă de unde regimul comunist a demolat sau translat cinci biserici pentru a face loc clădirii Casei Poporului. Este vorba despre:„Alba Postăvari”, „Spira Veche”, „Izvorul Tămăduirii”, „Schitul Maicilor” şi „Mihai Vodă”.

Alegerea Sfantului Andrei pentru a impărtăși ocrotirea asupra Capelei Parlamentului Romaniei reprezintă o manifestare a identității spirituale naționale și a unității dintre instituțiile statului și valorile tradiționale religioase. De asemenea, Apostolul Andrei este un sfant comun pentru mai multe confesiuni religioase.

Patriarhia salută cu bucurie decizia

Purtătorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Bănescu, a salutat cu bucurie inființarea capelei ortodoxe in incinta Parlamentului Romaniei.

„Existența unui spațiu sacru și liturgic in cadrul celui mai inalt for legislativ al țării ține de firescul conlucrării dintre statul roman și cultele religioase recunoscute de el, ceea ce reprezintă un dat al democrației și o realitate in toatele statele europene care respectă libertatea religioasă și manifestarea ei publică”, a transmis Vasile Bănescu pentru Basilica.ro.

Purtătorul de cuvant al Patriarhiei a menționat că „Arhiepiscopia Bucureștilor va fi responsabilă de coordonarea personalului clerical desemnat să slujească in această capelă, precum și de organizarea și buna desfășurare a programului liturgic al acesteia”.

Citește și: Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei este confirmarea credinței apostolice a poporului roman

Foto credit: Palatul Parlamentului – Camera Deputaților


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 163

Id: 80525

Data: Mar 13, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).