Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Parascheva” din Torino a aniversat sâmbătă 40 de ani de slujire pastoral-misionară, socială, catehetică și culturală „la picioarele munților” din nord-vestul Italiei.
Cu acest prilej, Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a slujit în comunitate împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În cadrul cuvântului rostit la Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a evidențiat punctele tari din viața și activitatea Preacucernicului Părinte Gheorghe Vasilescu, Parohul și întemeietorul comunității torineze ocrotite de Sfânta Parascheva de la Iași, o retrospectivă plină de încercări, dar și de mari împliniri, notează Episcopia Italiei pe site-ul oficial.
Dacă situația social-politică de acum favorizează integrarea românilor în diaspora europeană, în 1979, când a luat ființă Parohia din Torino, scenariul era cu totul diferit, a spus Mitropolitul Iosif.
Însă, prin mila Bunului Dumnezeu, ceea ce s-a semănat atunci, se culege acum cu roadă bună, vrednică și de folos comunității, a adăugat ierarhul.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a transmis mesajul Episcopului Siluan al Italiei.
Ierarhul a subliniat că „râvna și jertfelnicia cu care Părintele Gheorghe și Preoteasa Ilinca au slujit au atras în jurul lor, suflet cu suflet, o comunitate, la rândul ei, inimoasă și misionară; comunitate ce a văzut încreștinarea multor copii și întemeierea multor familii creștine; comunitate ce a dat naștere la mai mulți preoți, unul dintre aceștia fiind tocmai fiul familiei Părintelui Vasilescu, Părintele Cristian”.
De asemenea, Preasfințitul Siluan a dorit să puncteze activitatea socială pe care parohia torineză a întreprins-o de-a lungul anilor, „slujire socială ce a mers mână în mână cu slujirea altarului, aducând multă mângâiere celor aflați în suferință sau celor din închisori și venind permanent în întâmpinarea celor pribegi, ajunși pe meleaguri străine și lipsiți de cele de trebuință”.
În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia în preot a diaconului Vasile Istina, pe seama Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino II.
Foto credit: Episcopia Italiei / Mihai Bursuc
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 282
Id: 68177
Data: Oct 15, 2019
Imagine:
Peste 90.000 de credincioși au adus cinstire moaștelor Sfintei Parascheva până în ajunul sărbătorii de la Iași, informează Doxologia.ro.
.....Data: Oct 15, 2019
La împlinirea a 10 ani de la ridicarea Eparhiei Romanului şi Bacăului la rangul de Arhiepiscopie, liturghia din Catedrala eparhială a fost prezidată duminică de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului.
Omilia a fost rostită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu al .....
Data: Oct 15, 2019
Surprins în timpul filmărilor la Iași, regizorul sârb care lucrează la un film despre Sfânta Parascheva a dezvăluit detalii referitoare la munca sa.
Hadzi Aleksandar Djurovic realizează un film de lung metraj despre viața Sfintei Parascheva iar scenele documentare .....
Data: Oct 16, 2019
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova, unul din cele mai importante centre de pelerinaj din Rusia, a aniversat luni, în ziua hramului, 25 de ani de la reînființare.
Așezământul monahal este cunoscut credincioșilor din întreaga lume pentru moaștele .....
Data: Oct 16, 2019
Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei le-a vorbit clericilor din Madrid reuniţi în sinaxă despre importanţa rugăciunii inimii.
În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, ierarhul a subliniat însemnătatea pomenirii numelui lui Iisus. În acest sens, .....
Data: Oct 16, 2019
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va găzdui în perioada 19 octombrie – 24 noiembrie 2019 o expoziţie dedicată artei bizantine.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 18:00, la Palatul Magna Curia.
Expoziția intitulată „Patrimoniu .....
Data: Oct 16, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).