In scrisoarea pastorală de Sfintele Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vorbeşte despre Iisus Hristos ca vindecător, cel care „se identifică cu natura umană slăbită prin păcat, deşi nu are păcat; El nu vindecă din exterior, ci din interior”.

In timpul vieții sale pămantești, explică Preafericirea Sa, „Hristos-Domnul, prin tot ceea ce este El ca Dumnezeu-Om, prin tot ceea ce invaţă şi face, de fapt vindecă şi innoieşte, sfinţeşte şi inalţă firea noastră omenească, pentru că uneşte voinţa umană cu voinţa divină, implinind voia lui Dumnezeu-Tatăl, prin smerită ascultare şi dăruire de sine, intru iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni”.

Totodată, in mesajul pastoral, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reiterat faptul că sufletească este accesibilă numai prin credință și efort duhovnicesc.

„Pentru vindecarea şi mantuirea noastră sufletească şi trupească�este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă in rugăciune,�precum şi�de iubire milostivă faţă de semeni”, precizează Patriarhul Romaniei.

Preafericirea Sa abordează, de asemenea, teme precum: vindecarea in Sfanta Scriptură, Hristos singurul vindecător, vindecarea de păcat și de moarte, rolul Sfintelor Taine și al pocăinței.

Textul integral:

Pastorala de Sfintele Paști 2024

Hristos a inviat!

„Precum in Adam toţi mor,�aşa şi in Hristos toţi vor invia”�(1 Corinteni�15, 22)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori in Domnul¹,

In fiecare an, Biserica Ortodoxă Romană tratează duhovniceşte, teologic şi filantropic una dintre temele pe care le consideră prioritare in pastoraţie. Dacă anul trecut in centrul preocupărilor noastre misionare şi cultural-sociale a fost pastoraţia persoanelor varstnice, este firesc ca anul acesta să continuăm lucrarea aceasta, aprofundand tot mai mult, in cuvant şi faptă, pastoraţia şi ingrijirea bolnavilor. In acest sens, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2024 drept�Anul omagial al pastoraţiei şi ingrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi (fără plată).

In Sfanta Scriptură,�boala este inţeleasă, in primul rand, ca o alterare a sănătăţii,�iar, din acest punct de vedere, ea poate cuprinde atat infirmităţi ale sufletului, cat şi ale trupului. In�Vechiul Testament, in general in�Psalmi, găsim cereri, strigăte de vindecare. Psalmistul cere ca Dumnezeu să-l vindece de neputinţe: „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele” (Psalmul�6, 2).

Altă dată, psalmistul constată cum ii slăbesc puterile organismului, cum viaţa i se apropie de moarte, cum trece fiinţa umană: „Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut” (Psalmul�101, 4). De aici constatarea nevoii existenţiale de vindecare nu numai de boală, ci şi de moarte: „Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat, şi numele Domnului am chemat:��O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!�” (Psalmul�114, 3-4).

Minunile vindecărilor confirmă predica lui Hristos, puterea și prezența Lui in lume

Domnul Iisus Hristos este prezentat incă din Vechiul Testament ca fiind Cel Care a asumat neputinţele, bolile şi suferinţele noastre. Astfel, Profetul Isaia spune: „El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia�53, 5).

Cu alte cuvinte, Profetul Isaia spune că Mesia-Hristos nu este doar Unul Care vindecă, ci Unul Care suferă şi vindecă, in acelaşi timp, Unul Care ia asupra Sa su�ferinţele şi bolile umanităţii intregi.�El Se identifică cu natura umană slăbită prin păcat, deşi�nu are păcat; El nu vindecă din exterior, ci din interior. Vindecarea Sa este, in primul rand,�compasiune, adică impreună-pătimire cu oamenii suferinzi.

In�Noul Testament, bolnavii cer vindecare de la Domnul Iisus Hristos, iar ucenicii Lui vindecă şi ei, insă cu puterea dată lor de Dumnezeu. In Sfintele Evanghelii vedem cat de importantă este activitatea de vindecare a Domnului Iisus Hristos. El nu doar predică, ci aşa cum spune Evanghelia: „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, invăţand in sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Impărăţiei şi�vindecand toată boala şi toată neputinţa in popor” (Matei�9, 35). Intotdeauna in jurul lui Iisus se aflau oameni care veneau la El pentru vindecare sufletească şi trupească.

Numărul mare al vindecărilor din Sfintele Evanghelii ne arată cat de importantă era vindecarea pentru misiunea lui Iisus in lume. Intr-un anume sens, vindecarea insăşi confirma predica Lui, un mod de a proclama puterea şi prezenţa plină de compasiune a lui Dumnezeu-Omul intre oameni. De pildă, in Evanghelii, Domnul Iisus Hristos vindecă:�un lepros�(cf.�Matei�8, 2-4;�Marcu�1, 40-45 şi�Luca�5, 12-15);�sluga sutaşului�in Capernaum�(cf.�Matei�8, 5-13);�soacra lui Petru�(cf.�Matei�8, 14-15 şi�Marcu�1, 29-31);�cei doi demonizaţi din ţinutul Gadarei�(cf.�Matei�8, 28-34);�slăbănogul din Capernaum�(cf.�Matei�9, 1-8);�doi orbi şi un mut din Capernaum�(cf.�Matei�9, 27-35);�un lunatic�(cf.�Matei�17, 14-23);�fiica femeii cananeence�(cf.�Matei�15, 21-28);�orbul din Betsaida�(cf.�Marcu�8, 22-26);�o femeie care de doisprezece ani avea curge�re de sange�(cf.�Luca�7, 11-16);�femeia garbovă�(cf.�Luca�13, 10-17);�cei zece leproşi�(cf.�Luca�17, 12-19);�orbul din Ierihon�(cf.�Luca�18, 35-43);�slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda�(cf.�Ioan�5, 1-15);�orbul din naştere�(cf.�Ioan�9, 1-38). De asemenea, Domnul Hristos săvarşeşte şi trei minuni de inviere din morţi, şi anume inviază pe:�fiul văduvei din Nain�(cf.�Luca�7, 11-16),�fiica lui Iair�(cf.�Luca�8, 41-56) şi pe�Lazăr din Betania, prietenul Său�(cf.�Ioan�11, 1-44).

Vindecările pe care Domnul Iisus Hristos le săvarşeşte arată iubirea Sa smerită şi milostivă faţă de oameni, dar aceste vindecări au şi un sens profetic, şi anume ele sunt inaugurarea sau inceputul Impărăţiei lui Dumnezeu in lume sau inceputul unei vindecări finale, care se va realiza�intr-un cer nou şi un pămant nou, in care nu va mai fi lacrimă şi moarte�(cf.�Apocalipsa�21, 1-4), pentru că�Invierea de obşte�va fi vindecarea definitivă a tuturor oamenilor de moarte şi de stricăciune.

Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului pe pămant, ci vindecarea de păcat și moarte

Adesea,�iertarea păcatelor este inceputul sau temelia vindecărilor pe care le săvarşeşte Domnul Iisus Hristos. Slăbănogului sau paraliticului din Capernaum, Domnul Hristos ii spune mai intai: „Indrăzneşte,�fiule! Iertate sunt păcatele tale!”�(Matei�9, 2). Şi apoi ii spune:�„Ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta”�(Matei�9, 6).

Iertarea păcatelor este ea insăşi o vindecare a sufletului, pentru că�boala cea mai profundă a sufletului este păcatul.�Păcatul inseamnă despărţirea omului de Dumnezeu, ruperea comuniunii sau căderea din comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu, prin neascultarea protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Hristos a vindecat păcatul strămoşilor noştri prin ascultare pană la moarte, pe cruce (cf.�Filipeni�2, 8).

In lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui in lume, ci vindecarea de păcat şi de moarte, prin Inviere, dăruind oamenilor viaţă veşnică.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

In timpul vieţii Sale pămanteşti, de la Naşterea Sa in Betleem pană la Inălţarea Sa la cer pe Muntele Măslinilor, Hristos-Domnul,�prin tot ceea ce este El ca Dumnezeu–Om, prin tot ceea ce invaţă şi face, de fapt�vindecă şi innoieşte, sfinţeşte şi inalţă firea noastră omenească, pentru că uneşte voinţa umană cu voinţa divină, �implinind voia lui Dumnezeu-Tatăl,�prin smerită ascultare şi dăruire de sine,�intru iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.�

„Cel care l-a făcut pe om […] Se face El Insuşi pătimitor, pentru a vindeca patimile noastre prin Patima Sa; şi astfel desfiinţand in trupul Său patimile noastre care intrecuseră orice măsură, in marea Sa iubire de oameni reinnoieşte in Duhul puterile sufletului nostru” – ne invaţă Sfantul Maxim Mărturisitorul².

Sfinţii Apostoli, la fel ca Domnul Iisus Hristos, cand vindecă trupul şi sufletul, o fac tot ca un gest profetic al mantuirii, in vederea vindecării finale, desăvarşite şi definitive. Ceea ce trebuie să remarcăm insă este faptul că ucenicii nu vindecă pe cei bolnavi cu puterea proprie, ci�in numele lui Iisus, adică ei sunt purtători ai vindecării, ca unii care au primit darul vindecării, insă nu sunt ei izvorul vindecării, ci Mantuitorul Hristos, Care este Viaţa insăşi, adică Viaţa veşnică. El are viaţă in Sine ca şi Tatăl şi o dăruieşte cui voieşte El (cf.�Ioan�5, 26). Iisus Hristos nu este doar Cel inviat, ci şi Invierea – „Eu sunt Invierea şi Viaţa”�(Ioan�11, 25).

„Pe Adam din stricăciune ridicand şi moartea pierzand…”

In Persoana divino-umană a Domnului Iisus Hristos Cel răstignit şi inviat se află, aşadar,�izvorul vindecării noastre de păcat şi de urmările lui: boala, suferinţa, moartea şi stricăciunea.

Cantările�Canonului Invierii�arată puterea vindecătoare a�Sfintei Cruci, adică a�Sfintelor Pă�timiri�ale Domnului Iisus Hristos, astfel: „Suitu-Te-ai pe Cruce, patimile mele vindecandu-le, cu patima preacuratului Tău trup pe care de voie l-ai purtat”³. Mantuirea, ca vindecare a naturii umane de păcat, de moarte şi de coruptibilitate sau stricăciune, este cantată in slujba Sfintelor Paşti astfel: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Impărate şi Doamne, a treia zi ai inviat�pe Adam din stricăciune ridicand şi moartea pierzand; Paştile nestricăciunii, lumii de mantuire”⁴.

De asemenea, este semnificativ faptul că prima sărbătoare după Sfintele Paşti, Vinerea din�Săptămana Luminată, este numită�Izvorul Tămăduirii�sau�Izvorul cel de Viaţă purtător. Sărbătoarea aceasta ne aminteşte că harul tămăduitor sau vindecător al lui Dumnezeu s-a arătat langă Constantinopol, intr-un loc pe care a fost zidită o biserică inchinată Maicii Domnului. In această biserică s-au vindecat mai mulţi impăraţi, patriarhi, monahi şi simpli credincioşi, prin milostivirea Domnului Iisus Hristos şi a Maicii Sale⁵.

Legătura dintre�Vinerea Sfintelor Pătimiri�ale Domnului nostru Iisus Hristos şi Vinerea �Izvorului Tămăduirii�ne arată�taina Bisericii lui Hristos ca spaţiu de vindecare de boală şi eliberare de păcate.

In toate duminicile care urmează după sărbătoarea Invierii Domnului pană la sărbătoarea Inălţării Domnului, se arată, intr-un fel sau altul,�puterea vindecătoare a lui Hristos, atat pentru suflet, cat şi pentru trup. Astfel,�Duminica Femeilor Mironosiţe�ne arată că aceste femei au fost�vindecate de teamă, primind bucurie�de la Hristos, Care le spune: „Bucuraţi-vă! […] Nu vă temeţi!”�(Matei�28, 9-10).

Duminica Slăbănogului�de la Vitezda ne arată că vindecarea acestuia de paralizie a fost in acelaşi timp o�tămăduire sufletească şi trupească, o izbăvire de păcat şi de boală.�Duminica Samarinencei�ne arată că această femeie, diferită de evrei ca neam şi credinţă, a fost�vindecată de afecţiunea ei dezordonată şi de necunoaşterea adevăratei credinţe. Iar�Duminica Orbului�ne arată că vindecarea unui orb din naştere are ca scop�preamărirea iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca ei să inţeleagă că atat sănătatea (vederea normală), cat şi vindecarea de boală sunt daruri de la Dumnezeu.

Credința, rugăciunea stăruitoare și milostenia inlesnesc vindecarea

Astăzi, Hristos, Cel Care, „in vremea aceea”, vindeca orice boală şi orice neputinţă in popor �(cf.�Matei�9, 35), este prezent in Biserică – Trupul Său tainic. De aceea,�Sfintele Taine�ale Bisericii sunt o formă a prezenţei active a lui Hristos in lume prin harul Duhului Sfant. Sfintele Taine sunt, cum spunea părintele Dumitru Stăniloae,�multipla dăruire a lui Hristos. Sfanta Scriptură şi Sfanta Tradiţie ne arată că Sfintele Taine nu sunt simple instrumente ale harului, ci forme de prezenţă şi de dăruire a iubirii vindecătoare a lui Hristos.

Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, precum şi Taina Sfantului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe�(cf.�Marcu�6, 13;�Iacov�5, 14-15). In toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos,�Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre�(slujba Sfantului Maslu) şi�Izvorul tămăduirilor�(slujba Sfinţirii apei).

Insă pentru vindecarea şi mantuirea noastră sufletească şi trupească�este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă in rugăciune,�precum şi�de iubire milostivă faţă de semeni. De aceea, Sfantul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos „farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea”⁶.�Acelaşi Sfant Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mantuire, zicand: „Intraţi in biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osandească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor”⁷.

Altfel spus: „Biserica este spital, nu tribunal”. Pocăinţa este reinnoirea harului primit la �Botez; ea ne aduce vindecarea şi innoirea vieţii spirituale. Pocăinţa ne pregăteşte pentru primirea�Sfintei Impărtăşanii sau Euharistii, spre „tămăduirea sufletului şi a trupului”,�spre „iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”,�cum se spune in rugăciunile de la Impărtăşire.�Iar prin impărtăşirea cu Trupul şi Sangele Domnului din Sfanta Euharistie ne pregătim pentru Inviere�(cf.�Ioan�6, 51-58). De aceea, Sfanta Euharistie a fost numită „leacul nemuririi”^8�sau „leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic in Iisus Hristos”⁹.�

Dreptmăritori creştini,

Astăzi vedem in jurul nostru multă suferinţă, multe boli sufleteşti şi trupeşti care au nevoie de alinare şi de vindecare. In acest context, Biserica noastră incearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinţei, atat prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală (mai ales Sfantul Maslu), cat şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală (centre medicale, cabinete şi caravane medicale), inclusiv printr-o�cultură medicală a populaţiei, prin care oamenii sunt sfătuiţi�să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitand bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care ii ajută să se vindece, mai ales cand ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele.

In aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă indemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste in Hristos,�să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să impărtăşiţi şi altora bucuria Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mantuitorul nostru.

Să ne rugăm pentru pacea din intreaga lume. Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor romanilor aflaţi printre străini.

Cu prilejul sfintelor sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor calde doriri de sănătate şi fericire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală:�Hristos a inviat!�Adevărat a inviat!

�Al vostru către�Hristos-Domnul rugător,

† Daniel

Prin harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei�şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii�Ortodoxe Romane

NOTE

^1�In redactarea acestei Pastorale au fost folosite:�Pastorala de Sfintele Paşti 2012, „Hristos Cel Inviat – Vindecătorul nostru”�(a se vedea: DANIEL, PATRIARHUL �ROMANIEI,�Făclii de Inviere. Inţelesuri ale Sfintelor Paşti,�Ed. Basilica, Bucureşti,�²2020, pp. 243-251) şi articolul „Iisus Hristos, Vindecătorul sufletelor şi al trupurilor noastre” [autor DANIEL, PATRIARHUL ROMANIEI, in:�Lumina de Duminică,�IX (20 ianuarie 2013), 3 (373)].

²�Sf. Maxim Mărturisitorul,�Capete despre cunoştinţa de Dumnezeu şi iconomia �intrupării�III, 14; cf. J.-C. Larchet,�Terapeutica bolilor spirituale,�Ed. Sophia, �Bucureşti, 2001, p. 244.

^3�Canonul Invierii,�glasul al IV-lea, Cantarea a 4-a, Duminică, la Utrenie.

^4�Luminanda, glasul al III-lea, Utrenia Sfintelor Paşti.

^5�Vezi Sinaxarul zilei de Vineri, in Săptămana Luminată.

^6�Sf. Ioan Gură de Aur,�Omilii la Ioan�II, 5; cf. J.-C. Larchet,�Terapeutica bolilor �spirituale, p. 254.

^7�Sf. Ioan Gură de Aur,�Omilii despre pocăinţă�III, 4; cf. J.-C. Larchet,�Terapeutica bolilor spirituale, p. 263.

^8�Clement Alexandrinul,�Cuvant impotriva elinilor X, 106, 2; cf. J.-C. Larchet,��Terapeutica bolilor spirituale,�p. 273.

^9�Sf. Ignatie Teoforul,�Epistola către Efeseni�XX, 2; cf. J.-C. Larchet,�Terapeutica �bolilor spirituale,�p. 273.

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 168

Id: 80889

Data: Apr 29, 2024

Imagine: