Patriarhul Daniel ii transmite binecuvantări prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici la implinirea centenarului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis profesorului universitar doctor Constantin Bălăceanu-Stolnici un mesaj de felicitare și binecuvantare joi, cand acesta a implinit 100 de ani.

„La frumoasa şi venerabila varstă de 100 de ani, Constantin Bălăceanu-Stolnici continuă să fie activ, să işi desfășoare activitatea de cercetare, să scrie cărţi și să fie ancorat in viaţa societăţii romanești”, transmite Patriarhul Romaniei.

Mesajul Pareafericirii Sale a fost citit joi de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, la sesiunea aniversară a Academiei Romane organizată cu acest prilej.

Text integral:


Omagiu și binecuvantare de centenar

Aniversarea implinirii a 100 de ani de viaţă a Domnului Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Romane, este o mărturie a unei bogate vieți și activități, desfășurate in slujba promovării ştiinţei, culturii și spiritualității naţionale romaneşti.

Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică, respectul pentru adevărurile istoriei şi preocuparea permanentă pentru deschidere şi cooperare, i-au adus un loc de seamă intre personalităţile care vor continua să inspire multe generații de cercetători şi oameni de cultură.

Om de ştiinţă, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Romane, Domnul Constantin Bălăceanu-Stolnici deţine numeroase titluri şi funcții onorifice, păstrandu-şi mereu modestia şi raportarea la aceste titluri cu decență şi responsabilitate.

Așa cum mărturisește personal, Domnul Constantin Bălăceanu-Stolnici este „un om al locului şi al timpului său”, cu o putere de lucru mereu surprinzătoare, un bun cunoscător al trecutului istoric, cu prețuire deosebită pentru istoria Bucureştilor şi a poporului roman. La frumoasa şi venerabila varstă de 100 de ani, Constantin Bălăceanu-Stolnici continuă să fie activ, să işi desfășoare activitatea de cercetare, să scrie cărţi și să fie ancorat in viaţa societăţii romanești.

Domnul Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost in toată viața sa un om apropiat al Bisericii. Domnia sa a reușit, nu numai după anul 1990, ci şi in plin regim comunist, să cultive o complementaritate intre argumentarea ştiinţifică şi revelaţie sau credinţă.

In calitate de efor testamentar al Așezămintelor Brancovenești – Biserica Domnița Bălașa din București, care, in perioada 2018-2022, a fost restaurată printr-un amplu proiect finanțat din fonduri europene, s-a preocupat ca această biserică să funcționeze la aștep�tările pe care le-au avut ctitorii ei, dand curs conștiinței de epitrop testamentar, indatorat de stră�moşii ctitori să readucă in proprietate bunurile confiscate in timpul regimului comunist ateu.

Ne amintim mereu cu bucurie de intalnirile noastre cu Domnul Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici și prețuim susținerea sa publică in proiectul construirii Catedralei Naționale. Domnia sa a fost membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național ale Bisericii Ortodoxe Romane, și un sfetnic apropiat al regretaților patriarhi ai Romaniei: Justinian, Iustin și Teoctist, precum și al multor ierarhi din ţara noastră, cu care a cultivat relații foarte utile Bisericii și societății.

Anul trecut, 2022, la aniversarea de 99 de ani, in semn de cinstire și recunoștință pentru activitatea sa, i-am conferit Domnului Constantin Bălăceanu-Stolnici cea mai inaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Romane, Ordinul Crucea Patriarhală, pentru mireni.

Dorinţa sa de a evoca raze şi chipuri de lumină din istoria, cultura şi spiritualitatea ţării noastre se arată in preocuparea sa permanentă pentru promovarea valorilor perene ale neamului romanesc şi cultivarea recunoştinţei faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a unităţii de limbă şi credinţă, a comuniunii de cuget şi simțire romanească.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul vieții şi al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului Constantin Bălăceanu-Stolnici ajutorul Său sfant in toată lucrarea sa de promovare a cercetării științifice, a cunoașterii istoriei şi culturii poporului roman.

Intru mulţi şi fericiţi ani, Domnule Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici!

Cu aleasă preţuire şi binecuvantare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane


Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici a implinit joi, 6 iulie 2023, varsta de 100 de ani. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Romane și directorul onorific al Institutul de Antropologie „Francis Rainer“ al Academiei Romane, este medic neurolog cu o experiență profesională de peste 75 de ani, om de știință, promotor al neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului Nervos.

Foto credit: Basilica.ro /


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 178

Id: 78655

Data: Jul 6, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).