La prima Sfântă Liturghie din noul an, miercuri, 1 ianuarie 2020, Patriarhul României a scos în evidență faptul că este mai important să creștem duhovnicește decât biologic și material.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a exemplificat acest lucru prin pilda Pruncului Iisus, dar și prin exemplul Sfântului Vasile cel Mare.
Preafericirea Sa a atras atenția asupra faptului că Mântuitorul „creștea cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul”, cum precizează textul evanghelic al zilei.
„La vârsta de 12 ani avea o înțelepciune superioară vârstei Lui biologice. Știa cât toți bătrânii din Templu cărturari laolaltă, și mai mult decât atât”.
Și mai spune Evanghelia că El creștea și cu harul, a adăugat Patriarhul Daniel.
„Harul este lucrarea lui Dumnezeu în om. Și această lucrare a dumnezeirii lui Iisus în firea sa umană începea să se arate treptat”.
Astfel, Părintele Patriarh a spus că aceste lucruri ne privesc și pe noi:
„Nu trebuie să creștem doar biologic, ci și duhovnicește, cu înțelepciunea și cu harul. Cu înțelepciunea și cu rugăciunea. Cu lucrarea harului lui Dumnezeu în viața noastră. Deci, creșterea aceasta duhovnicească este adesea mai importantă decât creșterea doar biologică”.
„De aceea, trebuie să punem accent nu doar pe partea materială a vieții noastre, ci mai ales pe partea spirituală, de îmbogățire duhovnicească a vieții noastre prin legătura permanentă cu Dumnezeu”.
Tăierea-împrejur
Despre prima sărbătoare a zilei, Tăierea-împrejur, Preafericirea Sa a spus că este o prefigurare, o pregătire pentru Taina Botezului.
Supunându-se acestui ritual, Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.
La tăierea-împrejur, Pruncul dumnezeiesc a primit numele „Iisus”.
„«Iisus» vine din limba ebraică, de la «Ieșua» care înseamnă «Dumnezeu mântuiește» sau «Dumnezeu Mântuitorul». De asemenea, s-a adăugat numele de «Hristos» care în ebraică se numea «Mașia», Mesia, și care înseamnă «Unsul lui Dumnezeu».
„Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu”.
Preafericirea Sa a precizat că creștinii păstrează din tradiția veche iudaică doar atribuirea numelui noului născut la vârsta de opt zile.
Sf. Vasile, un om deodată duhovnicesc și practic
Patriarhul României a vorbit și despre a doua sărbătoare ortodoxă de pe 1 ianuarie, cinstirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi a mamei sale, Sf. Emilia.
Patriarhul Daniel a subliniat popularitatea Sf. Vasile și le-a adresat urări celor aproape 600.000 de români care-i poartă numele. Preafericirea Sa a subliniat vrednicia mamei Sfântului Vasile și a întregii familii care a dat Ortodoxiei 6 sfinți.
Referitor la personalitatea marelui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menționat că „a fost un om învățat, dar nu a rămas numai la învățătură, ci el a propovăduit și prin faptă”.
A făcut pe lângă biserici azile pentru bătrâni, pentru bolnavi, pentru oamenii săraci. Lângă orașul Cezareea Capadociei, a construit un mic orășel care a fost numit mai târziu „Vasiliada”, în care erau case pentru bătrână, pentru călători și case de îngrijire a bolnavilor.
„Se spune că acolo era și o leprozerie”, a amintit Patriarhul, „iar Sf. Vasile mergea adesea și vizita pe toți bolnavii, se ruga pentru ei și uneori îi îmbrățișa pe cei leproși fără să aibă teamă că se îmbolnăvește. Era un om deodată duhovnicesc și practic”.
„Slujea de patru ori pe săptămână Sfânta Liturghie. Era un mare postitor și, în același timp, un foarte curajos luptător”.
Sf. Vasile s-a remarcat prin curaj, înfruntându-i pe ereticii arieni care îl aveau de partea lor pe Împăratul Valens. Sfântul a răbdat persecuțiile împăratului și a mărturisit neîncetat adevărul dogmei Sfintei Treimi.
Sf. Vasile cel Mare a lăsat Ortodoxiei Regulile Monahale mari și mici precum și textul uneia dintre Liturghii care este oficiată de zece ori pe an, inclusiv pe 1 ianuarie.
Părintele Patriarh a semnalat că la moarte, marele ierarh a fost deplâns nu numai de creștini, ci și de păgâni care admirau înțelepciunea și bunătatea sa.
„Învățăm de la acest sfânt că trebuie să legăm întotdeauna dreapta credință cu dreapta viețuire și cu dreapta făptuire, cu lucrarea de milostenie”.
Anul Nou civil
La final predicii, Patriarhul Daniel a vorbit despre începutul Anului civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.
„Noi însă, trebuie să ne gândim nu atât la realizări materiale, ci trebuie să ne gândim câte fapte bune și câte fapte rele am făcut în anul care a trecut și ce dorim să facem pentru a progresa duhovnicește în anul în care am intrat”.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată o slujbă de Tedeum, iar la final a avut loc proclamarea Anului 2020 ca „An omagial al pastorației părinților și copiilor” și „An comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română.
Foto credit: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 340
Id: 68734
Data: Jan 1, 2020
Imagine:
Vă prezentăm mesajul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului Nou 2020:
Cu prilejul Anului Nou 2020 și Bobotezei adresăm tuturor românilor din țară și din afara ei sincere doriri de sănătate și fericire, pace .....
Data: Jan 1, 2020
Am alcătuit un scurt itinerariu foto prin care puteți descoperi cum au trăit românii bucuria sfințirii timpului în bisericile din țară.
La Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preasfințiții Părinți .....
Data: Jan 2, 2020
Episcopul Ioan Casian a fost prezent în tabăra de iarnă de la Val-Morin, Canada, alături de copii cu vârste între 7-15 ani din mai multe parohii ortodoxe românești.
Tabăra a avut loc în perioada 27-30 decembrie 2019. Cadrul tematic al activităților desfășurate a fost .....
Data: Jan 2, 2020
Odată cu venirea unui nou an, Mitropolitul Teofan a atras atenția că urmarea căilor noi din lume nu este întotdeauna benefică, ci căile vechi, „căile celor de demult”, aduc odihnă sufletească.
Mitropolitul și-a bazat afirmația pe un text al profetului Ieremia: „Aşa .....
Data: Jan 2, 2020
Sfântul Serafim de Sarov a fost cinstit joi la biserica „Sf. Nicolae” – Tabacu, singura biserică din Capitală unde se află un fragment din moaştele .....
Data: Jan 2, 2020
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat anul 2020 Anul internaţional al sănătăţii plantelor (IYPH), prin intermediul rezoluţiei adoptate în 20 decembrie 2018, notează site-ul ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Scopul .....
Data: Jan 2, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).