Discriminarea și persecuția creștinilor au crescut în timpul pandemiei, raportează mai multe organizații de profil. Guvernele autoritare, care deja limitau libertăți religioase, au folosit pandemia ca pretext să înăsprească limitările. În multe țări în curs de dezvoltare din Asia ori Africa, creștinii sunt lipsiți de ajutoarele alimentare și sanitare din cauza convingerilor religioase.
UCA News precizează situația din Eritrea, unde creștinii sunt împiedicați să acceseze tabere de adăposturi și alte sisteme de sprijin ONU.
În Pakistan și Egipt viața a devenit foarte dificilă pentru creștinii minoritari care trăiesc în sărăcie și nu au bani nici măcar de măști ori dezinfectant pentru mâini.
Un creștin din provincia Shandon din China care a cerut creștinilor să se roage și să postească timp de nouă zile pentru victimele Covid-19 a fost acuzat de organizarea unui serviciu religios ilegal, informează Release International.
Open Doors spune că pandemia a devenit un catalizator pentru discriminarea bazată pe convingeri religioase. Majoritatea creștinilor afectați provin din țări musulmane, hinduse sau budiste.
Open Doors raportează că că mii de creștini din întreaga lume au fost lăsați în afara campaniilor de ajutorare ale guvernelelor și marginalizați din cauza religiei. Organizația vorbește despre creștinii din Bangladesh, Malaezia, India, Vietnam, Filipine, Nigeria și regiunea Golfului Persic.
România a stabilit o zi națională pentru conștientizarea violențelor actuale asupra creștinilor. Comemorarea a fost ținută pentru prima dată duminică, 16 august 2020.
Foto credit: Pixabay
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 253
Id: 71026
Data: Aug 18, 2020
Imagine:
Persecuția creștinilor la nivel mondial și lipsa de reacție a opiniei publice pe acest subiect au fost două aspecte pe care Episcopul Hușilor le-a abordat în predica adresată duminică în Parohia Stroieşti.
„S-a constatat că creştinii sunt cei mai persecutaţi în .....
Data: Aug 18, 2020
Persoanele vârstnice din Huși vor beneficia de servicii sociale la domiciliu oferite de Asociația „Filantropia Ortodoxă”, prin Așezământul Social „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi”,
Data: Aug 18, 2020
Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost sărbătorit luni la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, ctitorie ştefaniană, loc de rugăciune şi gazdă a „moşului Gheorghe Lazăr” în perioada 1890-1916.
„Cinstirea sfântului a debutat duminică seara, cu slujba Vecerniei unită .....
Data: Aug 19, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).