Peste o suta de mii de copii romani au fost botezați in Italia de la intronizarea primului episcop: Retrospectiva

Cea mai mare comunitate de români din afara României se află în Italia. Prima parohie românească a apărut în peninsulă în 1940, dar abia din 08 mai 2008 românii ortodocși din Italia au avut propriul episcop, în persoana Preasfințitului Părinte Siluan.

La aniversarea PS Siluan, Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania a făcut o retrospectivă a activității episcopiei în cei 13 ani. La momentul actual, funcționează acolo 292 de parohii, 5 mănăstiri, 2 schituri, 1 așezământ monahal și 132 de filii ale românilor ortodocși – comunități înființate cu multă trudă, mai ales în ce privește locul de rugăciune, foarte multe dintre ele găzduite în lăcașe de cult catolice.

În mesajul său aniversar, PS Atanasie a subliniat că 17.000 de familii de români au fost binecuvântate prin Taina Cununiei și peste 100.000 de copii au fost încreștinați în această perioadă.

La aspectele cuantificabile, ierarhul a adăugat că „mii şi mii de suflete ale fraților şi surorilor noastre, români ortodocși, la care se adaugă alte câteva mii de ortodocși italieni, își află limanul şi mângâierea, nădejdea şi curajul de a înfrunta greutățile vieții în oazele duhovnicești pe care le constituie comunitățile parohiale și așezămintele noastre mănăstirești în deșertul societății contemporane”.

„Mulți dintre ei regăsesc sensul și bucuria vieții, bucurie de multe ori umbrită de societatea tot mai secularizată din care fac parte. Mulți sunt şi aceia care, deși botezați ortodocși fiind, descoperă bogăția şi frumusețile propriei credințe. Mulți sunt aceia care, în sfârșit, au găsit, în credință şi prin credință, adevărat răspuns la căutarea „fericirii” efemere pentru care au plecat de acasă”.

„Parohiile şi mănăstirile din Episcopia noastră împărtășesc multora dintre cei care le calcă pragul, pe lângă hrana duhovnicească potrivită cu rostul lor firesc, şi hrana cea trupească: îi îmbracă pe cei goi, îi cercetează pe cei bolnavi şi pe cei din închisori, aducând astfel multă mângâiere celor doborâți de greutățile şi chiar de cruzimea ce caracterizează de multe ori societatea în care trăim, mai ales în acest al doilea an în care încă purtăm amprenta pandemiei”.

Pentru acțiunile sociale desfășurate în pandemie, ambii ierarhi români din Italia au fost decorați de Președintele României.

Retrospectiva de față a fost prezentată la momentul aniversar dedicată împlinirii a 13 ani de slujire a primului episcop ortodox român al Italiei. Evenimentul a avut loc în Duminica Tomei, 09 mai 2021, în incinta Centrului Eparhial de la Roma. Vezi mai multe detalii pe site-ul oficial al Episcopiei Italiei.


Foto credit: Episcopia Italiei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 282

Id: 73549

Data: May 12, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).