Părintele Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sf. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București. În omilia sa, a vorbit despre Pilda celor poftiți la cină. El a explicat că aceasta „se referă la istoria Mântuirii” și „la faptul că fiecare dintre noi adesea răspundem diferit la chemarea lui Dumnezeu la cină, adică la prânzul Împărăției Cerurilor, la mântuire”.
Evanghelia prezintă trei moduri în care omul „se scuză, fiind prea ocupat cu lucruri trecătoare și limitate și refuză chemarea de a participa la Cina Împărăției Cerurilor”, a menționat Preafericirea Sa.
- „Un om oarecare este însuși Dumnezeu”
„«Anonimul» acesta din Evanghelie este Dumnezeu cu multe nume și mai presus de orice nume, după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul”, a spus Patriarhul Daniel. „Dumnezeu poartă nume diferite în Sfânta Scriptură, dar ce este El în ființa Sa nu putem înțelege niciodată.”
- „Cina este simbolul comuniunii”
„Mai ales în tradiția iudaică, a cina împreună cu cineva însemna a-l avea față în față, a-l cunoaște mai bine și a stabili o relație de încredere reciprocă. Iar în familie cina avea ca scop întărirea comuniunii între membrii familiei”, a precizat părintele patriarh.
„Această «cină» la care «un om oarecare» a chemat pe mulți este arvuna, Cina din Împărăția Cerurilor. La această Cină a Împărăției Cerurilor cheamă Dumnezeu pe mulți, adică pe toți, dar nu toți răspund chemării”, a adăugat el.
Ea „este o prefigurare a Cinei celei de taină instituite de Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta și Marea Joi ca dăruire de Sine pentru a dărui celor ce se împărtășesc viața veșnică, (…) este Sfânta Euharistie”, a explicat Preafericitul Părinte Daniel.
- „Slujitorul Stăpânului, Care cheamă la Cină, este Însuși Domnul Iisus Hristos”
„În scrierile profeților și mai ales în scrierile prorocului Isaia, El, Mesia, Cel Care va veni, este numit Ebed Iahve în limba ebraică, adică «Sluga Domnului, slujitorul Domnului»”, a explicat Preafericirea Sa.
„El Însuși a spus că Fiul Omului nu a venit în lume ca să i se slujească, ci ca să slujească și să-și dea viața Sa pentru mântuirea multora, adică a celor care răspund chemării Sale.”
Cei chemați refuză invitația sub diverse pretexte
- Unul și-a cumpărat ogor
„Ogorul, sau câmpul, terenul arabil, în tâlcuirea Sfinților Părinți, înseamnă dorința omului de a avea cât mai multe averi extinse, pe orizontală, de acapara cât mai multe spații”, a precizat patriarhul. „Și, în mod simbolic, ogorul reprezintă aici grijile lumești pentru averi.”
„Lăcomia sau excesul averii materiale limitate despart pe om de Dumnezeu cel nelimitat și netrecător”, a continuat el.
- Altul și-a luat cinci perechi de boi
„Sfinții Părinți au văzut [aici – n.ed.] cele cinci simțuri ale omului, combinate câte două, și anume: văzul – doi ochi, auzul – două urechi, mirosul – două nări ale nasului, gustul – două buze sau limba și gura și pipăitul – simțul tactil, două mâini”, a explicat Patriarhul României.
- A treia scuză: „Mi-am luat femeie”
„Uneori, familia, dacă nu este văzută ca dar al lui Dumnezeu și ca șansă de creștere spirituală în iubire față de Dumnezeu și față de semeni, poate deveni un obstacol pe calea mântuirii atunci când familia devine un fel de idol”, a avertizat Părintele Patriarh Daniel.
„Or, noi știm că familia este binecuvântată de Dumnezeu și, prin intermediul familiei, noi trebuie să sporim în iubirea față de Dumnezeu, pomenind în rugăciunile noastre pe toți membrii familiei: părinții, copiii, soț, soție trebuie să se roage unii pentru alții, ca să fie mereu ajutați de Dumnezeu, pentru a spori în iubire de Dumnezeu prin rugăciune și în iubire față de semeni prin fapte bune – dar mai ales în comuniunea lor de creștere în iubire și întrajutorare în familie”, a explicat el.
Cine sunt invitații și de ce semănăm cu ei
Sfinții Părinți spun că cei invitați de Stăpân sunt pe rând: conducătorii poporului evreu, apoi membrii simpli și smeriți ai Poporului Ales, iar în cele din urmă „popoarele păgâne, politeiste, care se închinau la o mulțime de zei și care erau într-o religiozitate confuză, fără să cunoască harul mântuitor cu adevărat”, a spus Părintele Patriarh. Astfel, pilda se referă la istoria Mântuirii.
Totodată, ea ne vorbește și nouă, creștinilor de azi:
„Constatăm că și noi, creștinii, adesea ne scuzăm. Nu răspundem întotdeauna chemării lui Hristos adresată prin Biserică, prin slujitorii Lui, și găsim scuze de a nu veni la biserică cu regularitate, de a nu ne spovedi, de a nu ne împărtăși mai des, de a nu săvârși binele”, a subliniat părintele patriarh.
Refuzând participarea la această Cină euharistică la care suntem chemați, pierdem promisa bucurie a comuniunii cu Dumnezeu, a avertizat el.
„Evanghelia aceasta este rânduită de Biserică a fi citită mai ales în Postul Nașterii Domnului, ca îndemn la spovedanie și împărtășire mai deasă și ca pregustare a bucuriei din Împărăția Cerurilor, pentru că Sfânta Euharistie este arvuna vieții veșnice și este o bucurie a viețuirii lui Hristos în noi și a noastră în Hristos”, a încheiat Părintele Patriarh.
Foto credit: Arhid. Ștefan Sfarghie (foto de arhivă)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 210
Id: 72166
Data: Dec 13, 2020
Imagine:
Elevii Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași care participă la proiectul „Ursuleții de pluș Ro-Md” vor desfășura luni o nouă acțiune .....
Data: Dec 13, 2020
Voluntarii de la ATOR Banatul de Munte și cei de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului au încălțat în ultima săptămână .....
Data: Dec 13, 2020
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Cu acest prilej, el a dedicat o amplă parte din omilia sa vieții și moștenirii spirituale pe care Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei a lăsat-o limbii, .....
Data: Dec 13, 2020
Într-un text transmis Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, Acad. Ioan Aurel Pop constată cu tristețe atitudini generalizate împotriva credinței.
Președintele Academiei Române reclamă că asocierea României și a națiunii creștine îi irită pe .....
Data: Dec 14, 2020
Iarna și-a intrat în drepturi, zăpada s-a așternut peste plaiuri, iar lumea ortodoxă se pregătește de cea mai importantă sărbătoare a finalului de an: Nașterea Domnului. Vă invităm să vedeți selecția noastră de imagini din perioada 7 – 13 decembrie 2020.
PS Varlaam Ploieșteanul a prezentat sâmbătă, 12 decembrie 2020, la hramul Catedralei „Sfântul Spiridon”-Nou, prima lucrare dedicată integral bisericii bucureștene de pe Calea Șerban-Vodă.
„Monografia Catedralei «Sfântul Spiridon»-Nou din Bucureşti” a apărut la .....
Data: Dec 14, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Rafail Noica - Accedia
Pr Rafail Noica - Cum am devenit ortodox - p1
Pr Rafail Noica - Criza in biserica - postul mare 2003 - p1
Pr Rafail Noica - Cultura duhului p2
Pr Rafail Noica - Ce este omul - Alba Iulia - nov 2006 - p1
Pr Rafail Noica - Postul si iertarea - destin si vocatie in ortodoxie - p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).