Joi, 6 august 2009, in ziua praznicului Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor, la Manastirea Sfantul Pantelimon din statiunea Lacu Sarat de langa Braila, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a participat la Sfanta Liturghie oficiata de Preasfintitul Casian, Episcopul Dunarii de Jos, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi si in prezenta a numerosi credinciosi.La finalul slujbei Parintele Patriarh Daniel a tinut un cuvant de invatatura explicand tainele ascunse ale acestui mare praznic dumnezeiesc. Preafericirea Sa a vorbit despre slava invierii pe care au vazut-o cei trei apostoli pe Tabor in Persoana Mantuitorului, schimbandu-si nu numai infatisarea fetei ci si a intregului Sau Trup. Slava sau lumina invierii care izvora din Trupul transigurat al Fiului lui Dumnezeu e aceeasi cu slava crucii, care e tot una cu slava parinteasca, adica cu slava Tatalui Ceresc. Aceasta slava este lumina dumnezeieasca pe care o vor vedea dreptii in imparatia cerurilor, in sanurile lui Avraam. Preafericitul Daniel a explicat la sfarsit de ce au randuit Sfintii Parinti ai Bisericii sa se sarbatoreasca acest praznic in ziua a sasea a lunii august, desi in Evanghelie aflam ca Mantuitorul S-a suit pe Tabor cu putin inainte de patima Sa, acesta sarbatoare aflandu-se cronologic in Postul Pastilor.Dupa aceasta Preasfintitul Casian l-a felicitat pe Parintele Patriarh Daniel, pentru ca acum 22 ani tanarul Daniel Ciobotea era tuns in monahism la Manastirea Sihastria, avandu-l ca nas de calugarie pe Parintele Cleopa.Sursa: edj.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 2173
Data: Aug 8, 2009
Imagine:
Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat astazi, 9 august, in mijlocul vietuitorilor si credinciosilor de la Manastirea Sfanta Cruce din Oradea. Sfanta Liturghie din ce-a de-a noua Duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant a fost precedata de tarnosirea paraclisului de iarna .....
Data: Aug 9, 2009
Sute de credinciosi au participat astazi, 9 august, in Duminica a IX-a dupa Rusalii, la slujba Sfintei Liturghii de la Manastirea Brancoveanu – Sambata de Sus. Slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, inconjurat de un sobor de .....
Data: Aug 9, 2009
Zeci de credinciosi au participat astazi, 9 august, in ce-a de-a noua Duminica dupa Rusalii, la slujba de sfintire a bisericii Schitului Tarcuta din judetul Neamt. Slujba de sfintire a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un .....
Data: Aug 9, 2009
Inceput marti, 4 august 2009, pelerinajul cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Adam a continuat astazi in Protoieria Tecuci. In a noua Duminica dupa Rusalii, credinciosii din Parohiei Ivesti 1, Protoieria Tecuci, au asteptat ore in sir pentru a se inchina acestei .....
Data: Aug 9, 2009
Joi, 6 august 2009, in ziua praznicului Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor, la Manastirea Sfantul Pantelimon din statiunea Lacu Sarat, de langa Braila, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a participat la Sfanta Liturghie oficiata de .....
Data: Aug 9, 2009
In Duminica a IX-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca la Catedrala Episcopala Adormirea Maicii Domnului' din Giurgiu. Cu acest prilej, Preasfintia Sa a hirotonit intru .....
Data: Aug 10, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 13 Cantarea a IX-a,Axionul
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 16 Tropare.Pentru rugaciunile...
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 07 Condacul
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 05 Cantarea a IV-a,a V-a si a VI-a
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 03 Cantarea I si a III-a
Schitul Darvari - Paraclisul Sfantului Ioan Rusul - 15 Ectenia si opustul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).