Preoţii din oraşul sibian, alături de protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa, şi alţi slujitori ai Sfintelor Altare din apropiere l-au întâmpinat pe ierarh împreună cu primarul Gheorghe Huja, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Marcel Luca, reprezentanţi ai Consiliului local şi mulţimi de credincioşi.
Ierarhul a sfinţit pictura prin stropire cu apă sfinţită şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir, după care a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a grupului psaltic “Sfântul Andrei Şaguna”, condus de drd. Adrian Dobreanu. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Şebastian Ghiorghiasa a fost hirotonit preot pentru Parohia Bogatu Român, Protopopiatul Sălişte. La Sfânta Liturghie, mulţi dintre credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre praznicul Bunei Vestiri, o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Acest măreţ praznic, a subliniat ierarhul, este numit în cântările liturgice “începutul mântuirii noastre” şi ne duce cu sufletul mai aproape de Fecioara din care S-a născut Hristos, Mântuitorul lumii. Ierarhul a mai vorbit şi despre cinstirea deosebită pe care o aducem Fecioarei Preacurate, despre mijlocirea acesteia pentru mântuirea noastră şi despre sărbătoarea Bunei Vestiri ca o zi închinată vieţii, darul cel mare primit de la Dumnezeu în familiile creştine.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a oferit primarului Gheorghe Huja distincţia “Crucea Şaguniană pentru mireni” şi i-a mulţumit pentru construirea bisericii din cimitirul Cisnădiei.
În continuare, IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit mai multe acte de cinstire Consiliului Judeţean şi local, arhitectului, inginerului de construcţie, pictorului şi mai multor familii care au stat aproape de Consiliul local în zidirea acestei biserici. (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 576
Id: 39260
Data: Mar 27, 2014
Imagine:
Pe parcursul lunii martie a acestui an, copiii parohiei care participă la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” au fost antrenaţi în mai multe activităţi teoretico-practice legate de Sfânta Spovedanie şi de .....
Data: Mar 27, 2014
Prima conferinţă duhovnicească din Postul Mare a adunat numeroşi participanţi, studenţi ortodocşi şi credincioşi craioveni, care au poposit vreme de două ceasuri în sala mare a Filarmonicii „Oltenia” pentru a asculta cuvântul .....
Data: Mar 27, 2014
La eveniment a fost prezent Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de preoţi consilieri, clerici din eparhie şi un numeros public dornic să afle şi să înţeleagă valoarea celor două mari Taine ale .....
Data: Mar 27, 2014
Noua brutărie din oraşul de pe Bega a luat fiinţă în cadrul proiectului „Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate”, demarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Patriarhia .....
Data: Mar 27, 2014

Data: Mar 28, 2014
Data: Mar 28, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).