Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la Balti

Preasfințitul Antonie a oficiat vineri o slujbă de pomenire pentru poetul naţional Mihai Eminescu, la împlinirea a 171 de ani de la naşterea marelui scriitor. Slujba a avut loc în biserica Sfinţilor Împăraţi din Corlăteni, rn. Râşcani. După ceremonialul liturgic, ierarhul a participat la evenimentul omagial organizat la statuia lui Mihai Eminescu aflată pe Aleea Clasicilor din Bălți.

Slujba parastasului pentru Mihai Eminescu. Foto credit: Episcopia de Bălţi.

Preasfinţitul Părinte Antonie a vorbit despre religiozitatea lui Mihai Eminescu şi a evidenţiat faptul că poetul naţional a fost un bun creştin ortodox.

În cadrul manifestării au luat cuvântul: Consulul General al României la Bălți, Petrișor Ionel Dumitrescu, conf. univ. Lidia Pădureac, prorectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi pentru activitatea didactică, Lilia Ababii, Coordonatorul Centrului de Informare al României din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi etc.

Evenimentul a fost organizat de „Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural” din Bălţi şi a inclus şi un moment artistic.

Foto credit: Episcopia de Bălţi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 199

Id: 72477

Data: Jan 18, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).