Vrednicul preot si duhovnic Iulian Stoicescu a fost pomenit duminica, 10 aprilie, la Biserica Sfantul Haralambie - Flamanda la implinirea a 100 de ani de la nasterea sa, informeaza Ziarul Lumina . Cu aceasta ocazie, Corul de copii si tineret Symbol al Patriarhiei Romane a cantat la Sfanta Liturghie, iar personalitatea parintelui a fost evocata de slujitorii acestei biserici si de ucenicii sai.Pomenirea parintelui Iulian Stoicescu, fost slujitor la altarul Bisericii Flamanda, a reprezentat un moment important din viata acestei parohii, marcat prin slujba Parastasului pentru vesnica odihna a sufletului parintelui, dar si prin reunirea ucenicilor sai, care i-au pastrat vie memoria si dupa trecerea la cele vesnice, in anul 1996.Parintele paroh David Pestroiu a amintit tuturor fapte din viata parintelui Iulian Stoicescu, a aratat ca desi a avut o viata grea, o viata marcata de multe suferinte, a gasit resorturile duhovnicesti de a depasi aceste neajunsuri si a implini o lucrare misionara de exceptie in Parohia Flamanda.'Parintele Iulian a fost numit de ucenicii sai un 'preot de foc', pentru ca este vorba de focul Duhului Sfant, este vorba de afilierea tainica a parintelui la acea spiritualitate filocalica ce a rodit in tara noastra sub forma Rugului Aprins, ca manifestare tainica a coborarii Maicii Domnului si a intruparii Mantuitorului Iisus Hristos din Fecioara Preacurata, fata de care parintele Iulian avea o evlavie cu totul deosebita', a spus parintele David Pestroiu, parohul Bisericii 'Sfantul Haralambie' - Flamanda.Pomenirea parintelui a coincis si cu vizita Corului de copii si tineret 'Symbol' al Patriarhiei Romane. Acesta a contribuit la atmosfera festiva prin frumoasele raspunsuri liturgice pe care le-a cantat. Parintele David Pestroiu a felicitat pe tinerii muzicieni si a spus ca in Parohia Flamanda tinerii reprezinta o prioritate, pentru ca deja aici exista un centru educational-social, in cadrul caruia functioneaza un after-school ortodox si in curand se va deschide si o gradinita crestina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 758
Id: 12953
Data: Apr 11, 2011
Imagine:
In Duminica a V-a din Postul Mare, cand Biserica cinsteste pe Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, in toate cele opt protopopiate ale Eparhiei s-au desfasurat ample activitati social-filantropice si misionare, .....
Data: Apr 11, 2011
Astazi, ca in fiecare an la 11 aprilie, il praznuim pe Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica. Pentru doritorul intelegerii rostuirii trecatoarei noastre vieti pamantene, a merge la Manastirea Cernica, din vecinatatea Bucurestilor, naste speranta unei posibile inluminari si sansa sigura de a te .....
Data: Apr 11, 2011
Comunitatea ucraineană din Suceava a avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, acum două zile, pe Înalt Preasfinţitul Pimen. Ierarhul locului a fost întâmpinat de credincioşii comunităţii ucrainene din Suceava, care participă .....
Data: Apr 12, 2011
Preotul Constantin Coca de la parohia Valea Stânii, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a trecut ieri în lumea veşniciei. S-a născut pe 2 decembrie 1952 în localitatea Sadova din judeţul Suceava. În anul 1975 s-a căsătorit cu educatoarea .....
Data: Apr 12, 2011
Maica Marionelia Aluculesei s-a născut pe 24 mai 1914 în satul Dorobanţi, comuna Nicşeni, judeţul Botoşani, din părinţii Dumitru şi Profira. În anul 1926, la numai 12 ani, vine la Mănăstirea Agafton, fiind primită în rândul surorilor de .....
Data: Apr 12, 2011
Copiii din parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" - Poieni, Protopopiatul Iaşi 2, de anul trecut, au un obicei. Ei vin, cu regularitate, să vadă piesele de teatru puse în scenă la Iaşi. Ei au vizionat întâi spectacolele de la .....
Data: Apr 12, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
IPS Teofan si Pr Justin - Predica la Sf Arhangheli Mihail si Gavriil 2011
IPS Teofan - Sfanta Parascheva 14 oct 2008
IPS Teofan - Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului
IPS Teofan - Nasterea Maicii Domnului
IPS Teofan - Predica la a patra-a parte a Canonului Sf Andrei Criteanul
IPS Teofan - Cuvant la praznicul Sf. Schimbarii la Fata 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).