Crestinii ortodocsi se afla in Postul Sfintelor Pasti; in cele ce urmeaza va prezentam un articol legat de aceasta perioada a Postului Mare, intitulat Postul cel Mare, scoala pocaintei, articol publicat in ziarul 'Lumina de Duminica', din data de 3 aprilie 2011:Biserica ne propune in fiecare clipa, de-a lungul intregului an, mijloace pentru a ne readuce pe drumul care trebuie urmat. Acestea sunt participarea la viata sacramentala a Bisericii, in mod special, impartasirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos si postul, care reprezinta eliberarea de sub robia fata de pacat prin refuzul acceptarii dorintelor si indemnurilor firii noastre decazute, prin efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Postul cel Mare exprima cel mai bine intentionalitatea religioasa a daruirii, a sacrificiului si permite participarea noastra la jertfa lui Hristos.Exista o perioada in cursul anului bisericesc in care Biserica ne invita in mod special sa luptam impotriva intunericului si a pacatului din noi si sa curatim omul interior, intr-o lunga pregatire care ne permite sa traim patimirea Mantuitorului nostru, sa murim cu El, pentru a putea in dimineata Pastilor sa inviem cu El si sa mostenim Imparatia pregatita pentru noi mai inainte de intemeierea lumii. Aceasta perioada care precede sarbatoarea Pastilor este Postul Mare.Doua atitudini fundamentale caracterizeaza postul, atitudini care gasesc o reflexie corecta in expresia 'tristetea luminoasa'. Suntem tristi pentru ca suntem constienti de lipsurile noastre, pentru ca suntem constienti ca suntem departe de desavarsirea lui Hristos, de sfintenia la care suntem chemati (Mt. 5, 48).Dar, in acelasi timp, tristetea noastra este luminata de constiinta existentei iubirii lui Dumnezeu, 'singurul prieten al oamenilor', a milei divine, careia noi putem sa acordam intreaga noastra incredere. Ca si fiul ratacitor, noi stim ca Dumnezeul nostru ne asteapta cu haina cea dintai, cu inel, indata ce noi facem cel mai mic efort pentru a ne intoarce spre El si a intra in pocainta. Tristetea noastra este fericita pentru ca este luminata de Lumina Invierii Lui Hristos, care ne inviaza pentru ca noi sa putem intra impreuna cu El in Imparatia Tatalui.Slujbele Postului Mare - pedagogie duhovniceasca si moralaAceste doua miscari ale sufletului, in aparenta contradictorii, trebuie sa anime pe orice crestin de-a lungul intregului an, mai ales in vederea participarii la lucrarea Postului celui Mare, lucrare in acelasi timp personala si comunitara.Trasaturile particulare ale slujbelor care marcheaza saptamanile Paresimilor, cum sunt intonarea imnelor biblice, care se intercaleaza in canoanele Mineielor si ale Triodului, cantarea Aliluia, lectura cartii Genezei, a profetiei lui Isaia, a Cartii Proverbelor, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, fac parte din profunda pedagogie duhovniceasca si morala pe care o prezinta marele ansamblu triodic al Postului Mare.In legatura cu dimensiunea biblica a rugaciunii liturgice se poate spune ca cele patruzeci de zile ale postului sunt intr-un oarecare sens intoarcerea Bisericii la starea spirituala a Vechiului Testament, la acel timp dinainte de Hristos, la acea vreme a pocaintei si a asteptarii, timp din istoria mantuirii care se indreapta spre implinirea lui in Hristos, afirma Constantin Andronikov in lucrarea 'Le cycle pascale'.Aceasta intoarcere este necesara pentru ca, apartinand in intregime timpului de dupa Hristos, adica Noului Testament, cunoscand si fiind botezati in Hristos, noi ne departam, prin existenta noastra de zi cu zi, de viata cea noua primita de la El, ceea ce vrea sa spuna ca recadem in timpul cel vechi, redevenim oameni 'vechi'.Biserica, pe de o parte, a ajuns la capatul istoriei, pentru ca ea este 'harul lui Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh' (2 Cor. 13, 13), si totusi ea ramane, pe de alta parte, calatoare, pe drum, savarsind un pelerinaj lung si dificil spre implinirea tuturor lucrurilor in Dumnezeu, spre intoarcerea la Hristos si sfarsitul istoriei.Postul cel Mare este perioada cand se actualizeaza acest al doilea aspect al vietii Bisericii, viata sa de asteptare peregrina. Atunci, Vechiul Testament isi recapata sensul sau intreg: nu doar ca o carte de proorocii care se implinesc, ci, de asemenea, ca o carte a omului si a creatiei care sunt in drum spre Imparatia lui Dumnezeu, subliniaza Alexander Schmemann. Daca avem in vedere aceste particularitati liturgice in ansamblul lor, observam ca ele ne fac sa experimentam acea 'fericita intristare', care reprezinta mesajul si harul postului. Cuvantul-cheie aici este legat de experimentare, caci numai cei care participa in vivo la Liturghia Darurilor, la celelalte slujbe din aceasta perioada pot intr-adevar sa se patrunda de continutul lor, de efectul pe care il produc asupra sufletului lor, facand din el materia interiorizata a mintii lor, a rugaciunii lor.Prin post se redescopera starea edenica a omului'Postul Pastelui este o scoala a pocaintei la care fiecare crestin trebuie sa mearga an de an pentru a-si adanci credinta, a-si reconsidera si a-si schimba viata. Este un minunat pelerinaj catre izvoarele credintei ortodoxe, o redescoperire a felului ortodox de a fi. Postul este pregatirea noastra pentru efortul incet si sustinut pentru a realiza la sfarsit propria noastra trecere sau 'pascha' (paste) catre viata cea noua in Hristos', scrie in cuvantul inainte la cartea sa, 'Postul cel Mare', parintele Alexander Schmemann.Slujbele Postului Mare pastreaza si astazi caracterul lor baptismal si catehetic, ele nereprezentand ramasite arheologice ale timpului, ci ceva actual si esential pentru noi. Postul reface si redescopera in noi starea la care am fost adusi prin propria noastra moarte si inviere, in Botez.In post ca scoala a pocaintei, o traim pe aceasta din urma ca pe o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorintelor, dorinta dupa Dumnezeu si dupa dreptatea Lui, dupa viata cea adevarata. Aceasta dorire a lui Dumnezeu este ceea ce Parintii numesc metanoia, adica unificarea si intoarcerea mintii si a inimii noastre spre Cel ce singur este cu adevarat, prin care noi cautam sa ajungem la Dumnezeu, la lucrurile cele de sus, spre lumina divina, lumina lui Hristos care lumineaza pe tot omul ce vine in lume (In. 1, 19), respingand astfel lucrurile intunericului.Intentionalitatea religioasa a daruirii,a sacrificiuluiPrin renuntarea pe care o opereaza in cel care s-a legat simbolic de insesi izvoarele vietii, postul semnifica ca viata nu ne apartine, ca noi o primim de la Altcineva (in maniera in care copilul recunoaste ca hrana, de exemplu laptele pe care il primeste de la mama sa, nu este pusa la dispozitie dupa vointa sa).Postul ne ajuta sa nu ne legam in mod patimas si idolatru de lucrurile limitate si trecatoare ale acestei lumi, ci sa ne unim cu Dumnezeu cel nelimitat si vesnic, scrie Patriarhul Romaniei Daniel in volumul Foame si sete dupa Dumnezeu. El (postul) nu este o constrangere, ci o scoala a libertatii, care ne ajuta sa pretuim mai mult pe Daruitor decat darurile Sale.Postul aduce prezenta acestui Altcineva in spatiul deschis de absenta satisfactiei procurate de hrana prin punerea intre paranteze a nevoilor primordiale.Astfel, postul permite trairea in trupul nostru a intentionalitatii religioase a daruirii, a sacrificiului, care inseamna sa-L lasam pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu si sa se manifeste ca atare in trupul si fiinta noastra. Astfel, postul este trait in context crestin ca participare la jertfa lui Hristos. Intr-adevar, Mantuitorul (cf. Filip. 2, 6-11), 'care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand', nu a privit la starea sa egala cu Dumnezeu, ci, printr-o dezgolire totala, a lasat pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu in umanitatea Sa, 'ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce' si indumnezeit in umanitatea Sa de chiar aceasta kenoza, a revelat natura chenotica a lui Dumnezeu in Treime, care este Iubire si la care nu putem participa decat acceptand o kenoza asemanatoare cu a Sa, in timp ce primul Adam, iluzionandu-se, s-a socotit la fel ca Dumnezeu, profitand de divinitate ca de o prada.Participare la jertfa lui Hristos, postul este participare la invierea in Duhul care, plinind umanitatea total oferita si disponibila, total conformata kenozei filiale vesnice a Cuvantului lui Dumnezeu, prin ascultarea Sa, a facut sa straluceasca aceasta umanitate de plenitudinea energiilor divine. Aceasta semnificatie duhovniceasca a postului crestin consuna cu legea conform careia maturizarea trebuie sa treaca printr-o ruptura si printr-o detasare.Dupa cum Crucea lui Hristos nu este o negare a trupului, ci calea dureroasa a transfigurarii Lui, tot asa postul crestin ne scoate de sub captivitatea excesiva a hranei, eliberand intreaga noastra fiinta ca aceasta sa vieze dupa cuvantul Mantuitorului: 'nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu'. Datator de viata si eliberator, ca intreaga asceza autentica, postul crestin nu distruge instinctul, nu il dispretuieste, ci cauta sa-l mantuiasca. Astfel, eliberat de impasurile sale, instinctul infloreste in iubire prin convertirea nevoii de incorporare in dorinta de comuniune.Locul intalnirii cu Mirele divinPostul crestin este trait asadar ca locul unei convertiri, al unei intalniri dupa chipul unirii nuptiale a sufletului cu Dumnezeu, imagine profund inradacinata in revelatia biblica si experienta mistica, asa cum ne confirma troparul deniilor de la inceputul Saptamanii Mari: 'Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind… Vezi, dar, suflete al meu cu somnul sa nu te ingreuiezi…' sau luminanda acelorasi zile: 'Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste'.'Timpul postului este timp de bucurie', apare scris in Triod. De aici insistenta Bisericii pentru mentinerea lui Aliluia in post, strigat de bucurie care se repeta atat de des in aceasta perioada. Opunand semnificatia postului crestin, postului Vechiului Testament, mitropolitul George Khodre scria: 'David, cand a sfarsit postul sau, si-a spalat fata si si-a uns capul cu mir, in timp ce Mantuitorul a spus: 'cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala'' (Mt. 6, 17). Hristos vrea asadar ca postul sa fie insotit de bucurie.Amintind apoi de cuvintele Evangheliei: 'Pot oare fiii nuntii sa fie tristi cata vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile cand mirele va fi luat de la ei, si atunci vor posti', acelasi mitropolit comenteaza: 'Ce este de spus aici? Cand Mirele va fi luat, atunci vor posti; altfel spus, Hristos va invia si va fi trimis Duhul Sfant; atunci ei vor tine un alt post, un post cu alt inteles, cu un continut nou, nu un post al lacrimilor si al tristetii, un post chinuit, al cenusii si al pedepsei, ci un post plin de bucurie. (…) Dupa plecarea Mirelui, noi vom posti nu pentru tristetea de a fi pierdut Mirele, ci pentru a chema Mirele, pentru a ruga pe Mirele Divin a carui venire la noi se savarseste intotdeauna prin mijlocirea Duhului Sfant. Sigur, 'doliul' pe care il evoca cuvintele lui Hristos citate mai sus nu este absent din postul ortodox. Dar este un 'doliu' aflat sub impulsul bucuriei, un moment al cautarii intalnirii bucuroase.Postul asuma la nivelul sau spiritual si rastoarna aceasta pierdere relativa de hrana consistenta, prin oferirea unui sens constiintei traite pana in adancul trupului, constiinta a distantei care ne separa de Mantuitorul. Distanta care nu este doar consecinta unui exil cauzat de pacatul nostru si de fragilitatea conditiei noastre pamantesti (intrarea in post s-a facut sub semnul aducerii aminte de izgonirea lui Adam din Rai), ci, mai exact, consecinta transcendentei lui Dumnezeu, in virtutea careia, chiar in relatia fata catre fata din viata vesnica, Dumnezeu va ramane un Altul, Cel care, in cea mai arzatoare proximitate, va scapa fara incetare perceptiei noastre, deschizand dorintei noastre un camp infinit pe care Sfantul Grigorie de Nissa a stiut sa-l descrie exemplar, el evocand succesiunea nesfarsita a 'inceputurilor care nu au sfarsit' in cautarea permanent avantata spre Dumnezeu.Culpabilitatea si pocaintaPrimele cuvinte ale lui Iisus la inceputul activitatii Sale publice sunt o chemare la convertire: 'Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor' (Mt. 4, 17). Aceasta pocainta si convertire trebuie sa insoteasca viata crestina de la nasterea prin Duhul Sfant in Botez pana la ultima suflare, caci fara pocainta nu ne vom putea mantui din moarte si pacat. Traind in duhul convertirii, crestinul se indreapta permanent catre Dumnezeu. Harul convertirii este cel al Botezului, care ne transforma in oameni noi, curatiti in Hristos prin Duhul Sfant. In aceasta viata, noi suntem pelerini, suntem pe drum. Pana la capatul calatoriei noastre, obstacolele, abaterile din drum, ratacirile in afara caii care este Hristos (In. 14, 6) ne pandesc din toate partile. Usor o apucam pe drumuri inselatoare, care ne indeparteaza de Dumnezeu, ne pierdem pe cai intortocheate, care ne duc catre moarte, in ciuda aparentelor atragatoare ale lor. Astfel alegem moartea de buna-voie, caci sufletul fara Dumnezeu este deja mort, lipsit de izvorul sau si hrana sa.Pocainta este, mai presus de orice, reintoarcerea la adevarata randuiala a lucrurilor, refacerea vederii limpezi asupra lucrarilor divine, intoarcerea omului din exilul pacatului.Pocainta pe care o invata Biserica nu este o pocainta a disperarii, ci este o pocainta a sperantei, care se bazeaza pe rugaciunea: 'Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma', arata Parintele Patriarh Daniel in volumul mentionat mai sus. Acolo unde nu este pocainta nu mai este nici dor de sfintenie. Ea este convertire de la rau la bine, adica venire in fire sau in sine.Este important de distins pocainta de culpabilitate. Daca pocainta adevarata este intoarcerea sufletului catre Dumnezeu, incredintandu-se ca Dumnezeul milei iarta pacatele, culpabilitatea este o inchidere a sufletului in el insusi, cu lipsurile si greselile lui. Culpabilitatea se indoieste de mila si de iertarea divina, ea duce la descurajare si chiar la deznadejde. Culpabilitatea este o falsa smerenie si orgoliu deghizat, dar adevarata smerenie isi recunoaste greseala si accepta iertarea lui Dumnezeu. In urcusul sau duhovnicesc, crestinul pastreaza amintirea faptelor sale, adica responsabilitatea pentru ele, si nu culpabilizarea lor; prima este mantuitoare, a doua este diabolica.Apoi, postul adanceste in noi virtutea smereniei. Daca exista astazi vreo calitate morala, pe nedrept desconsiderata si chiar negata, care sa-l indreptateasca inaintea lui Dumnezeu, aceasta este smerenia. Opusul ei, mandria, aduce indreptatirea de sine.Postul este o asceza personala si eclesiala, in acelasi timp, pe care toti credinciosii, fiecare dupa masura lui, sunt chemati sa il traiasca in Duhul Sfant. Iar aici nu este vorba doar de un post alimentar, ci de infranarea patimilor. Postul este o libera ascultare de Biserica, care ne propune mai mult, facand aceasta nu pentru a ne zdrobi, ci pentru a ne lumina, amintindu-ne exemplul Mantuitorului pregatit sa invinga cele trei ispitiri aduse asupra sa in Muntele Quarantaniei, aceea de a avea, de a detine puterea absoluta si de a forta interventia miraculoasa a divinitatii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 800

Id: 12761

Data: Apr 3, 2011

Imagine: