Părintele medic Bogdan Chiorean, directorul Centrului de Ingrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a prezentat luni, la Conferința pastoral-misionară de primăvară a preoților din Arhiepiscopia Bucureștilor, un „Scurt ghid conversațional in asistența bolnavului terminal”.

„Dintre principalele probleme intalnite in sfera ingrijirilor paliative, comunicarea diagnosticului și a prognosticului este o sarcină cu un grad uriaș de responsabilitate pentru echipă”, a spus clericul.

In general, pacienții Centrului de Ingrijiri Paliative „Sfantul Nectarie” din Cluj-Napoca iși cunosc diagnosticul.

Cum anunțăm prognosticul bolii

„Totuși, printre ei există pacienți cărora fie că le-a fost ascuns diagnosticul, fie că au cerut ei inșiși să fie privați de acest adevăr, fie că medicul sau familia au decis acest lucru și ei nu sunt in deplină cunoștință despre boala pe care o au și despre posibilul traiect al acesteia”, spune Părintele Bogdan Chiorean.

„Desigur, la aflarea veștii unui diagnostic incurabil, pacienții vor avea anumite reacții ce trebuie cunoscute și manageriate.”

„Caracteristica predominantă care asigură o comunicare eficientă este empatia medicului și modul in care acesta reușește să il asigure pe bolnav că vor duce lupta cu boala impreună, fiind atenți chiar și la cele mai neinsemnate detalii”, subliniază coordonatorul centrului de paliație clujean.

Diagnosticul trebuie prezentat cat mai clar și complet, dar prognosticul, adesea foarte pesimist, este greu de comunicat.

„In aceste situații, medicul trebuie să incurajeze bolnavul că va fi ingrijit și asistat atat timp cat este nevoie și va face referire la prognostic doar cu precizarea repetată și concisă că el are la bază doar niște statistici care pot să nu aibă valoare individualizată”, a spus Părintele Bogdan Chiorean.

Sfaturi pentru preoții de caritate

In privința pastorației bolnavilor terminali, el avertizează impotriva tratării ei ca pe o simplă „vizită de lucru” (sarcină de serviciu).

„La fel de eronată este și varianta tratării pacientului ca fiind o persoană vulnerabilă, necăjită, lovită de soartă, atunci cand bolnavul are nevoie – mai mult ca oricand – să fie considerat un om integru, apt, independent, chiar dacă este intr-un moment sensibil al existenței sale.”

Totodată, el sfătuiește preoții de caritate să fie deschiși față de toți pacienții, indiferent de apartenența religioasă a acestora.

„Adresabilitatea noastră trebuie să fie universală, precum este Evanghelia lui Hristos. Nu vom iniția discuții cu cei care nu doresc și nu vom discuta in contradictoriu cu cei de alte credințe. Ii vom asigura insă că ne rugăm pentru ei și intotdeauna vom afișa disponibilitate pentru orice serviciu (chiar și in afară de cele religioase)”, a spus el.

„Spre exemplu, in cadrul centrului nostru, un pacient penticostal era foarte impresionat de faptul că preotul paroh care il vizita pe colegul său de salon il intreba de fiecare dată și pe el dacă are nevoie de ceva pentru următoarea intalnire, el neputandu-se deplasa singur in oraș.”

„Indiferent care ar fi religia pacientului și chiar dacă nu intotdeauna cooperarea este una de succes, clericul nu trebuie să il părăsească abordand pretextul autonomiei pacientului”, subliniază Părintele Bogdan Chiorean.

Comunicarea cu familia

Părintele medic a vorbit și despre comunicarea din și cu familiile pacienților. Unii pacienți și familiile lor aleg să nu discute deloc despre starea și viitorul bolnavului, ceea ce creează o situație „artificială și presantă”.

O problemă in comunicarea medicilor cu familia pacientului este nevoia celor din urmă de a face ceva pentru pacient, chiar dacă el, in ultima fază nu mai are nevoie de nimic: „Grija familiilor care au pacienți in stări terminale este aceea ca persoana suferindă să fie bine hrănită și hidratată sau, mai concret, să nu moară prin inaniție și deshidratare”.

„Echipa de ingrijiri paliative trebuie să le explice, insă, că foamea și deshidratarea nu sunt cauzate de lipsa hranei și a apei, ci de boala insăși, iar in stările terminale, organismul trece dintr-o stare accentuată de anabolism, intr-una de catabolism și, din această cauză, hrănirea și hidratarea nu doar că nu cresc calitatea vieții, ci creează un disconfort marcat”, a precizat clericul.

Cum comunicăm cu pacientul terminal

„Chiar dacă in fața suferinței simțim nevoia să mangaiem prin cuvant, de cele mai multe ori tăcerea insoțită de o strangere fermă de mană pot fi mai utile”, a mai spus Părintele Bogdan Chiorean.

„Nimic nu doare mai tare – mărturisea unul dintre pacienții noștri – decat faptul că fiecare om care te asistă sub vreo formă are ceva de spus, dar prea puțini dintre ei reușesc să-și asume ceva din suferința ta.”

„Pacientul terminal este cel mai adesea imobilizat, iar asta il face un foarte fin observator. La patul acestor bolnavi, nevoia de Om/om e la fel de mare ca la scăldătoarea Vitezda. In cazul lor, comunicarea verbală, prin expresii suprauzitate, și cea nonverbală, prin graba cotidiană, nu aduc niciun beneficiu. La patul lor de suferință, este nevoie doar de prezență și disponibilitate”, a incheiat părintele medic.

Centrul de Ingrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a implinit recent 10 ani de activitate, timp in care a oferit in mod gratuit asistență medicală, spirituală, psihologică și socială pentru peste 6000 de pacienți, indiferent de etnie, statut social sau religie.�Eparhia a inceput in 2022 și construcția unui centru de ingrijiri paliative pentru copii.

Vezi și:

• Zece priorități pentru pastorația bolnavilor, propuse clericilor de Patriarhul Daniel
• Conferinţa pastoral-misionară de primăvară a preoților din Arhiepiscopia Bucureștilor – 2024 | FOTO
• Ingrijirile paliative valorizează omul dincolo de eficiența lui socială sau materială: Patriarhul Daniel

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 146

Id: 81182

Data: Jun 7, 2024

Imagine: