Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a rostit ieri, in Duminica Lasatului sec de branza, un cuvant de invatatura

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a tinut ieri, 1 martie a.c., un cuvant de invatatura in Paraclisul Resedintei patriarhale si a explicat intelesurile duhovnicesti ale Evangheliei Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, numita si a Lasatului sec de branza. Parintele Patriarh a subliniat ca singura cheie a intelesurilor din Evanghelia acestei duminici se afla in ultimele cuvinte ale acestei lecturi: Unde este comoara ta, acolo este si inima ta. Patriarhul Romaniei a aratat ca Evanghelia ce s-a citit ieri, la Sfanta Liturghie, ne arata trei invataturi deosebit de importante si semnificative pentru perioada postului in care intram.Parintele Patriarh a subliniat in cuvantul sau ca, la inceputul acestei Evanghelii, Mantuitorul Iisus Hristos vorbeste despre iertarea pacatelor, despre iertarea greselilor semenilor nostri, ca premisa sau ca o conditie pentru iertarea pacatelor noastre de catre Tatal din ceruri. Duminica aceasta ne arata ca trebuie sa iertam greselile semenilor nostri, pentru ca Dumnezeu-Tatal din ceruri sa ne ierte greselile sau pacatele noastre. Prin aceasta Evanghelie, ne invata ca relatia noastra cu Dumnezeu depinde de relatia noastra cu semenii nostri. Nu ne putem uita spre Dumnezeu, nu ne putem indrepta spre Dumnezeu neglijand semenii nostri, fiindca fiecare om este chipul lui Dumnezeu intors spre noi si, ca atare, exista o legatura speciala intre Dumnezeu si fiecare om creat dupa chipul Sau. Aproapele nostru cel vazut este cea dintai intalnire cu lucrarea lui Dumnezeu in lume, pentru ca fiecare om este chemat la comuniune vesnica cu Dumnezeu si toti oamenii intreolalta sunt chemati la comuniune cu Dumnezeu. Modul in care noi aratam iubire fata de semeni contribuie mult la construirea si cultivarea, adancirea si luminarea relatiei sau legaturii noastre cu Dumnezeu, Care din milostivire a creat pe om si din dragoste doreste ca fiecare om sa participe, sa se impartaseasca de viata si fericirea vesnica a Preasfintei Treimi. Evanghelia ne indeamna mai intai la iertare. Nu se poate intra in post, ca lupta duhovniceasca, de curatire de pacate si de luminare a sufletului pentru Invierea si bucuria Invierii lui Hristos daca nu iertam, dupa cum a spus Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.Intaistatatorul Bisericii noastre a aratat ca, daca primul pas pentru intrarea in perioada postului este impacarea cu toti oamenii, cu toti cei care ne-au gresit sau carora noi le-am gresit, cel de-al doilea adevar pe care ni-l arata Evanghelia in privinta pregatirii noastre pentru Postul Mare este modul de postire, subliniind ca trebuie sa postim cu bucurie, ca sa nu ne aratam oamenilor ca postim. Trebuie sa postim cu smerenie, dar nu cu intristare. Mantuitorul vrea sa ne arate ca, in timpul postirii, nu trebuie sa devenim atat de izolati, de intristati, incat sa nu mai comunicam cu semenii in mod firesc. Ingrijirea parului si spalarea fetei inseamna un comportament firesc, normal, a fi om intre oameni, fara a atrage atentia prin semne exterioare asupra postului, care este o lucrare interioara, sufleteasca. Patriarhul romanilor a mai precizat ca atat rugaciunea, cat si postul, fiind lucrari interioare duhovnicesti, trebuie sa fie prezentate mai intai Tatalui din ceruri, ca ofranda a recunostintei, a iubirii noastre fata de Dumnezeu. Cand postim si ne rugam, cultivam relatia noastra cu Dumnezeu, relatia noastra intima, tainica cu Dumnezeu.In continuare, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a evidentiat ca aceasta lucrare tainica, interioara a postului este o jertfa pe care noi o facem din iubire fata de Dumnezeu, prin care aratam ca nu suntem constransi, ci vrem sa aratam ca, mai mult decat darurile materiale pe care le primim de la Dumnezeu, ne intereseaza darurile duhovnicesti, spirituale si, de asemenea, mai mult decat darurile lui Dumnezeu, din creatie, pentru noi conteaza Daruitorul, Cel Care ne daruieste darurile cele vesnice, viata vesnica, bucuria vesnica, fericirea vesnica. In final, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a precizat faptul ca Evanghelia ne mai vorbeste, in ultima parte, despre adunarea comorilor. Aceste comori pot fi trecatoare, din lumea aceasta si legate de lumea aceasta, dar faptul ca Mantuitorul ne vorbeste de comori netrecatoare si de inima care aduna in ea comori netrecatoare, ne duce cu gandul la comorile duhovnicesti, care nu dispar, care nu se fura, care nu se deterioreaza, care nu se descompun. Şi aceste comori sunt insasi prezenta lui Dumnezeu in noi, sunt darurile Duhului: bunatatea, credinta, dragostea, rabdarea, sfintenia, pacea pe care o da Duhul Sfant, sunt roadele Duhului Sfant, sunt comorile netrecatoare. Şi acestea se dobandesc prin postire, prin rugaciune, prin milostenie, prin ascultarea cuvantului lui Dumnezeu, prin spovedanie. Prin impartasirea cu Sfintele Taine, se aduna comorile Duhului Sfant ca virtuti care cresc in sufletul nostru. Prin botez am primit semintele acestor daruri, dar, prin nevointa, prin rugaciune, prin fapte bune, semintele darurilor Sfantului Duh de la botez cresc si se fac comori in sufletul nostru. Evanghelia ne indeamna sa ne imbogatim in Duhul Sfant, sa ne induhovnicim, a mai spus Preafericitul Parinte Patriarh.Sursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 971

Id: 177

Data: Mar 2, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).