Preasfintitul Parinte Sebastian implinește 55 de ani

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, împlineşte vineri 55 de ani.

Preasfinţitul Părinte Sebastian s-a născut în 5 noiembrie 1966, în oraşul Moreni, jud. Dâmboviţa.

A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Satul Minieri, jud. Prahova (1973-1981), treapta I la Liceul Economic din Ploieşti (1981-1983), cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1983-1988).

În anul 1988 a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, jud. Prahova.

A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1988-1992), cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Tesalonic – Grecia, obţinând titlul de doctor în Liturgică (1992-1997).

În anul 1996 a fost hirotonit ieromonah. În perioada 1996-1999 a fost stareţ al Schitului Crasna – Prahova, iar între anii 1997-2001 a îndeplinit funcţia de exarh al mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În anul 1998, cu prilejul sfinţirii bisericii noi a Mănăstirii Crasna, a primit rangul de protosinghel, iar în anul 2000, la sărbătoarea Sf. Antim Ivireanul, a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

În perioada 2001 – 2008 a îndeplinit demnitatea de Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, cu titulatura «Ilfoveanul».

În martie 2008 a fost ales Episcop al nou înfiinţatei Eparhii a Slatinei şi Romanaţilor.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 237

Id: 75269

Data: Nov 5, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).