Fostul Episcop vicar al Clujului, Preasfinţitul Părinte Vasile Flueraş, a fost condus luni pe ultimul drum de ierarhi, cunoscuţi, clujeni şi alţi credincioşi.
Sfânta Liturghie, în interiorul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, şi slujba de înmormântare, în exteriorul bisericii, au fost oficiate de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre.
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale s-a adresat celor prezenţi, în timpul Sfintei Liturghii, amintind câteva dintre calităţile PS Vasile.
„Ne-am adunat astăzi mai mulţi episcopi, unii veniţi de departe, alţii de aproape, pentru a ne lua rămas bun, a-l însoţi cu rugăciunea noastră pe Preasfinţitul Părinte Vasile şi a ne lua rămas bun de la el, pentru că şi el la rândul lui – în toate zilele vieţii lui de slujitor al Bisericii, în calitate de preot, duhovnic, stareţ, episcop; apoi pentru unii dinte noi chiar episcopi a fost stareţ şi duhovnic, pentru alţii a fost duhovnic, pentru alţii s-a rugat, credincioşi de-ai noştri din ţară şi din străinătate – ne-a însoţit cu rugăciunea, ne-a vizitat”.
„Mântuitorul ne-a încredinţat înviind pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, şi pe Lazăr că viaţa nu se termină odată cu moartea. Însă, această pregătire şi această creştere spre Înviere o avem primindu-L şi hrănindu-ne aşa cum Mântuitorul ne-a încredinţat: Cel ce mănâncă Trupul Meu…”.
„Îl însoţim pe PS Vasile, cel care atât de mult s-a rugat cu blândeţea, cu bunătatea, cu bucuria pe care o avea slujindu-L pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Biserica Sa, aşa cum ne-a însoţit şi el pe noi”.
A urmat slujba de înmormântare, la finalul căreia Mitropolitul Andrei al Clujului a accentuat prin ce s-a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Vasile în timpul petrecut în această lume.
„Bunul şi jertfelnicul nostru Episcop Vasile a plecat în eternitate şi ştim că plecarea lui a adus multă tristeţe în inimile credincioşilor din eparhie şi ale altor credincioşi care l-au cunoscut. I-a primit şi iubit absolut pe toţi. Cine nu mai avea speranţă, nu mai avea mângâiere, îi primea pe toţi. Mai mult, s-a rugat pentru toţi şi le-a purtat sarcinile la toţi”.
„A fost un om credincios. Atunci când te întâlneai cu el şi vorbeai cu el intuiai că are o legătură puternică cu cerul şi plecai acasă mângâiat. A fost un om credincios. A fost un om smerit. Parcă l-a auzit pe Cuviosul Ioil care zice: Fără smerenie omul nu poate vedea faţa lui Dumnezeu”.
„Vlădica Vasile a fost un om smerit, credincios. A dus o viaţă curată şi sfântă. Aşa cum pe bună dreptate cineva spunea că în preajma lui simţeai că adie zefirul sfinţeniei. A fost un om milostiv, plin de milă cu toţi. Cu săracii, cu necăjiţii, cu cei ce aveau nevoie de înţelegerea şi mila lui”.
Mitropolitul Andrei a citit apoi mesajul de condoleanţe al Patriarhului Daniel, transmis la vestea trecerii în veşnicie a Preasfinţitului Părinte Vasile.
Fostul Episcop vicar al Clujului a fost înhumat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.
El a trecut în veşnicie în ziua de vineri, 8 octombrie 2021.
Vezi aici cine a fost Preasfinţitul Părinte Vasile.
Foto credit: Ziarul Lumina
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 264
Id: 75034
Data: Oct 11, 2021
Imagine:
TRINITAS TV a realizat un film documentar despre Arhim. Dometie Manolache, duhovnicul Mănăstirii Râmeț, propus spre canonizare în anul 2025. .....
Data: Oct 11, 2021
Preasfințitul Părinte Galaction a vizitat duminică Mănăstirea Putna și expoziția „Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal”. Episcopul Alexandriei și Teleormanului a lăsat în Cartea de oaspeți un mesaj de aleasă prețuire pentru cei implicați în organizarea Serbării de la .....
Data: Oct 11, 2021
Cartea Comentariu la Epistola Sfântului Apostol Iacov de Arhiepiscopul Dmitri Royster a apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române în traducerea prof. dr. Marius Dădârlat.
Epistola care poartă numele Sfântului Apostol Iacov este deslușită verset cu verset.
.....Data: Oct 11, 2021
Procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava continuă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul a început duminică pe străzile Sucevei, a continuat luni pe la diferite așezăminte monahale, urmând să se încheie marți, 12 octombrie, după ce sfintele moaște .....
Data: Oct 12, 2021
Preoţii Victor Ghimpu și Marin Osoianu au primit sâmbătă Crucea Mitropoliei Basarabiei „pentru activitatea rodnică” în slujirea clericală. .....
Data: Oct 12, 2021
Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat în Florenţa la evenimentele ocazionate de inaugurarea Grădinii „Regina-Mamă Elena a .....
Data: Oct 12, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).