„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș alege să am tot o familie cu mulți copii”, spune doamna Daniela Morar, soția Părintelui Ioan Morar, Parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vicovu de Jos. Părintele și preoteasa Morar au 10 copii.

Doamna Preoteasă Daniela Morar a povestit în exclusivitate pentru Basilica.ro cum este viața într-o familie creștină cu 10 copii: „E o stare permanentă de trezvie și de jertfă. Dar și bucuriile sunt pe măsură. Și, la sfârșit, ți se promite și mântuirea. Ce ai putea să-ți dorești mai mult?”

Basilica.ro: Cum arată o zi obișnuită în familia Morar?

Preoteasa Daniela Morar: Pe la 6:30-7:00 ne trezim și îi pregătim pe copii pentru școală. Mă ocup să se spele copiii, să-și facă o rugăciune cât de scurtă. De transport se ocupă părintele. Când părintele nu este disponibil, ne ajută un vecin.

Între 8:30 și 12:00 sunt singură cu Anastasia acasă. Într-adevăr, e foarte greu să fii mama unui singur copil. E mult mai greu decât să fii mamă de zece copii! Încerc în timpul acesta să ordonez cât de cât casa, să pun haine la spălat și să pregătesc prânzul. Când vin copiii de la școală, trebuie să aibă mâncare gătită.

Între 12:00 și 14:00, încep să vină copiii de la școală și de la grădiniță. Luăm masa împreună. Unii dintre copii se odihnesc apoi, alții se joacă sau își fac temele. Eu pregătesc în timpul acesta cina.

După cină, pe la 22-22.30, își face fiecare rugăciunea și încercăm să-i adormim. Uneori reușim la ora aceasta, alteori nu, în funcție de cât sunt de obosiți fiecare. Vă dați seama că zilnic apar noi provocări, probleme de rezolvat, dar, în mare, acesta este programul nostru.

Acesta este programul nostru. E obositor uneori, este o continuă alergătură, dar avem credință că niciun lucru bun nu se face fără jertfă. Faptul că eu de nouă ani stau acasă în concediu maternal cred că este o jertfă pe care copiii o vor vedea și poate o vor aprecia peste câțiva ani. Niciodată nu mi-am dorit să pun cariera pe primul loc.

Basilica.ro: Cum reușiți să vă descurcați cu creșterea celor 10 copii?

Preoteasa Daniela Morar: În primii doi ani și șapte luni de căsătorie am avut patru copii, din care primii doi au fost gemeni. Atunci poate a fost un pic mai greu: erau toți patru cu Pampers, cu lapte… În primi doi ani am stat singuri, apoi ne-am retras la părinții mei. Acum reușim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne ajutăm unii pe alții.

Mama mă ajută prin casă, tata prin curte și cu animalele. Dacă plec undeva cu părintele, are cine să-i supravegheze pe copii și să le pună masa. Ajută și copiii mari după putere. Bineînțeles că și noi, mama și tata, ne dăm silința să facem totul cât mai bine, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Încercăm să luăm masa împreună cât mai des. Când stăm cu toții la masă, mai ales dacă este și părintele, mai discutăm diverse întâmplări de peste zi. Avem foarte mare încredere în înțelepciunea părintelui, așteptăm sfaturile lui și atunci este momentul propice. Încercăm să nu uităm să ne rugăm înainte și după masă.

Astfel, discutăm cu toți copiii împreună, dar și separat, dacă apare o problemă peste zi. Când este cazul, ne mai facem timp, printre picături, să le citim celor mici, să le facem o poveste.

Dumnezeu suplinește ce nu poate omul

Basilica.ro: Care sunt relațiile între cei 10 copii?

Preoteasa Daniela Morar: Este o relație specială, se influențează unii pe alții. Simt că Dumnezeu așa a croit lucrurile. Este o armonie. Mi se plâng unele mame că nu se înțeleg copiii lor, că se bat, că se ceartă între ei. Au doi-trei și nu le fac față. Și atunci eu tot timpul spun că la noi nu se întâmplă lucrul acesta.

Dacă au doi dintre ei o mică ceartă, s-au despărțit, au vorbit cu alți frați, se reglează foarte ușor lucrurile. Când s-au reîntâlnit din nou la joacă, deja au uitat de cearta pe care au avut-o. Sau faptul că cei mari îi ajută pe cei mici fără să-i punem noi să facă astfel. O fac inconștient.

Weekendul trecut, de exemplu, au venit copiii mari de la liceu și Vasilică era după boală, o viroză mai urâtă. Era foarte obosit și morocănos, avusesem câteva zile în care ne-am chinuit, efectiv, să-l readucem la normal, să putem discuta cu el și nu reușeam. Și au venit copiii mari de la liceu seara târziu, s-au salutat, s-au îmbrățișat cu toții.

Când a ajuns la Vasilică, Andrei și-a scos hanoracul și l-a îmbrăcat cu el pe Vasilică, suflecându-i mânecile. „Măi, Vasilică, uite-așa se poartă hanoracul, să te simți și tu mai mare, mai important!” Din acea clipă a reapărut zâmbetul pe fața lui Vasilică.

Și așa, fără să ne dăm noi silința ca părinți, se reglează lucrurile într-o familie cu mulți copii – fără ca părinții să aibă mari bătăi de cap din acest punct de vedere.

Pe de altă parte, să nu credeți că nu-mi fac griji pentru felul în care reușesc să-mi îndeplinesc datoria de mamă. Aveam o nemulțumire că sunt mici copiii și nu reușesc să mă ocup de fiecare în parte. Dar Dumnezeu suplinește neputințele noastre.

Mi-am dat seama de aceasta într-o zi. Casiana e foarte inteligentă. Mă gândeam mereu că, dacă s-ar fi născut în altă familie, era poate departe la vârsta ei. Dar iată că, într-o zi, la biserică, îmi zice: „Mami, știi că eu știu să scriu Amin?” Acasă, a venit cu tăblița ei, pe care scrisese „Amin”.

Nu avea încă cinci ani, dar prinsese de la surioarele gemene, care sunt în clasa pregătitoare. „Ce mai știi să scrii?” am întrebat-o. „Spune tu!” Atunci mi-am dat seama că m-a smerit Dumnezeu. Mi-a arătat că a lucrat El, prin inteligența cu care a înzestrat-o.

Ascultarea mamei este creșterea copiilor

Basilica.ro: Regretați că aveți mai puțin timp pentru rugăciune, sau este maternitatea o asceză în sine? Dacă da, în ce fel?

Preoteasa Daniela Morar: Au fost momente, da, când am regretat că nu am mai mult timp de rugăciune, că rutina mea zilnică mă ține departe de o lectură duhovnicească. Mi-e dor și acum de o priveghere la Mănăstirea Putna, dar foarte rar reușesc să ajung. Însă, în ultimul timp am primit lucrul acesta ca pe o ascultare, dacă o pot numi astfel.

Dacă nu pot să ajung la biserică într-o duminică sau o sărbătoare, când unul dintre copii este bolnav, sau când e prea frig iarna și nu pot să-i duc pe toți cei mici la biserică și ascult Sfânta Liturghie la radio în timp ce îngrijesc copilul bolnav sau pregătesc masa pentru cei care se întorc de la biserică, încerc să-mi spun că asta e ascultarea mea în familie în acel moment.

O ascultare nedată de nimeni. Dar, în momentul acela, eu asta trebuie să fac pentru ca familia să funcționeze bine.

Încerc să spun cât de des pot Rugăciunea minții, vorbesc foarte mult cu Maica Domnului când am o problemă… vorbesc cu ea ca și cu o mamă și îmi răspunde mai mult decât o mamă și în felul acesta încerc să împac și viața duhovnicească și viața de familie.

Mă gândesc că și părinții din mănăstire sau maicile care au ascultare la bucătărie sau în orice altă parte, trebuie să pregătească masa, chiar dacă este Sfânta Liturghie, că aceasta este ascultarea lor și o fac cu drag și cu credință. Și m-am gândit că așa trebuie să fac și eu. În felul acesta decurge viața mea duhovnicească.

Prioritar este exemplul personal și relația cu duhovnicul

Basilica.ro: Cum le transmitem copiilor credința și  valorile creștine?

Preoteasa Daniela Morar: Cred că din prima clipă a vieții, dacă pot să spun așa. Pe fiecare dintre ei i-am însemnat cu semnul Sf. Cruci când l-am ținut pentru prima dată în brațe și I-am mulțumit lui Dumnezeu că ni i-a dăruit, că sunt sănătoși, că au trecut cu bine peste clipa nașterii. Le-am așezat apoi în pătuț iconițe. După botez i-am dus cât de des am putut la biserică și i-am împărtășit.

I-am învățat de mici să-și facă semnul Sfintei Cruci, să spună scurte rugăciuni. I-am învățat să postească, să ceară ajutorul lui Dumnezeu, dar și să-I mulțumească. I-am dus la spovedit și cred că cei mari deja au o relație frumoasă cu părintele nostru duhovnic: îi ascultă sfatul, au deja un canon de rugăciune pe care-l urmează.

Dar, prioritar în transmiterea credinței și a valorilor creștine este exemplul personal, exemplul nostru ca părinți. Dacă pe noi nu ne văd copiii rugându-ne, postind, mergând la biserică, atunci cum să le cerem lor să facă așa ceva?

Deci prioritar este exemplul personal și relația cu duhovnicul, care trebuie să fie clădită încă din copilărie: copilul să fie dus la spovedanie în cele patru posturi măcar, pus să aibă măcar două-trei zile în care să postează.

Ai noștri nu cred că s-au spovedit prima dată la șapte ani, ci pe la cinci ani. La șapte ani, când deja știu și să scrie, își scriu și păcatele singurei pe foaie și le citesc cum pot. Părintele are răbdare și îndrumă pe fiecare în parte. Încet-încet se clădește astfel și credința lor și se sădesc în suflețelul lor curat valorile acestea ale noastre, ale credinței ortodoxe.

Dumnezeu nu lasă copiii în lipsuri

Basilica.ro: V-ați temut vreo clipă că nu vă veți descurca din punct de vedere material cu o familie atât de numeroasă?

Preoteasa Daniela Morar: Sincer, da. Eu, personal, am avut momente la începutul vieții de familie când mă îngrijoram și asta venea din puțina mea credință. Dar am văzut că Dumnezeu nu ne lasă. Au fost momente când doar am gândit că-mi lipsește un lucru și nu a trecut o zi și l-am primit.

Dumnezeu nu lasă copiii în lipsuri. Dacă ni i-a dăruit, Se îngrijește și de creșterea lor. Dar ne cere să fim și noi buni chivernisitori ai darurilor Sale, adică, dacă avem un bănuț, să nu-l risipim pe lucruri fără folos, ci să ne îngrijim să fie folosit acolo unde trebuie în casa noastră.

Părintele, în schimb, nu a avut și nu are astfel de temeri. Are o siguranță în ajutorul lui Dumnezeu și în ultimii ani mi-o transmite și mie. Nu apuc să mă îngrijorez că va lipsi ceva, că el mă simte și-mi dă curaj. Apoi, noi trăim la țară, simplu. Avem animale, pământ pe care-l îngrijim și el ne hrănește cu roadele sale.

Nu am plecat niciodată în concediu sau în excursie cu toți copiii – pentru că da, nu ne-am permis. Nu ne-am permis financiar să plecăm cu toți, nu avem o mașină încăpătoare, în care să-i adunăm pe toți copiii, să urcăm și să plecăm. Dar nu facem din lucrul acesta o tragedie.

Da, nu ne permitem în momentul acesta. Avem mașina cu care mergem la biserică, am nădejde că peste doi, trei ani, unul dintre copiii mari își va lua poate permis și atunci, cu o mașină mică în plus, va fi mai ușor cu deplasările.

În schimb, îi trimitem în cât mai multe tabere de vară și excursii cu școala, ca ei să vadă și să cunoască locuri și oameni noi. I-am luat la magazin când am mers la cumpărături. Copiii noștri nu au făcut niciodată scene cum mai văd pe la televizor, că se trântesc pe jos și vor neapărat un lucru.

Tot timpul le-am explicat înainte de a pleca la cumpărături: Noi nu avem bani să cumpărăm cine știe ce. Am făcut o regulă: plecăm la cumpărături, îți alegi un singur lucru. Dacă ți-ai ales ceva dulce, îți cumpărăm acel dulce. Dacă ți-ai ales o jucărie și ne permitem, cumpărăm acea jucărie. Și au înțeles. Niciodată nu au exagerat.

Nu au telefon, de exemplu, ai noștri. Celor mari le-am cumpărat acum, când au intrat la seminar. Ceilalți doi mai mărișori, dintr-a opta și dintr-a șasea, au niște telefoane de ale noastre, vechi, cu ecranul spart, pe care le folosesc la nevoie. Dar nu mi s-au plâns niciodată că vor alt telefon.

Ei spun: la sfârșitul clasei a opta voi primi bursa, pentru că învăț bine, și atunci, cu acei bani, o să-mi iau un telefon. Foarte bine: muncește ca să obții acei bănuți și atunci, într-adevăr, când pleci la liceu, departe de casă, este nevoie.

Nu am suferit niciodată, pentru că Dumnezeu a lucrat minunat în viața noastră și nu ne-a lipsit și nu ne lipsește niciodată nimic. Tot timpul am avut ce să le punem pe masă, cu ce să-i îmbrăcăm. Am avut rezerve de hrană, de îmbrăcăminte, de încălțăminte. Am primit foarte mult. Am observat că, dacă dăruim, primim în schimb înzecit.

Când se schimbă sezonul și fac curat la hăinuțe, fac pachete cu ce este bun și le-a rămas mic și duc la diverse centre sau la copii mai necăjiți. La fel și jucăriile pe care le avem în plus. A doua zi după ce fac aceasta, cel mult a treia zi, primim și noi ceea ce ne trebuie. Am dăruit o cutie cu haine și am primit două din altă parte. Am pregătit două-trei perechi de „papucei” buni pe care să-i dăm altor copii și am primit șase sau zece, pentru toți copiii.

Cum să-ți faci griji că nu te vei descurca material, când Dumnezeu atât de frumos le rânduiește pe toate?

Crucea familiei cu mulți copii este bârfa lumii

Basilica.ro: Ce le spuneți celor care vă sugerează că este excesiv să naști atât de mulți copii?

Preoteasa Daniela Morar: În primul rând, vreau să spun că nu mi se pare că avem mulți copii! În al doilea rând, mi se pare ciudat și nefiresc faptul că am ajuns să fim luați exemplu drept familie care naște și crește copiii dăruiți de Dumnezeu. Au fost vremuri mult mai grele de-a lungul istoriei și totuși oamenii nășteau toți copiii pe care îi dăruia Dumnezeu.

Tata mai are trei frați. Spunea că, în zona în care trăiau ei, în Straja, erau printre familiile cu cei mai puțini copii. Toată lumea avea mai mult de patru copii. Îmi vorbea de familia Părintelui Antonie de la Putna: Zece sau 11 copii. Toți au crescut într-o casă mică, de două camere. Atât aveau. Și s-au ridicat bărbați și femei în putere. Dintre ei, trei sau patru au îmbrățișat viața monahală.

Și povestea tata că se adunau mulți copii acolo, pe un deal frumos, în curtea Părintelui Antonie. Se umplea curtea de copii: ai părintelui, cei din familia tatei, cei din familia din vecini. Dar niciodată nu au ieșit din curtea Părintelui Antonie fără să mănânce ceva: o felie de pâine cu dulceață, un cubuleț de zahăr (care atunci era ceva rar). Avea 10 copii și totuși le dăruia câte ceva și celorlalți în acele vremuri, care erau atât de grele.

Nu mi-a spus niciodată nimeni în față lucrul acesta, poate așa, pe ocolite. Dar au fost momente în care am fost foarte bârfiți. Și am învățat să nu le bag în seamă, mai ales după ce am citit la Sf. Paisie Aghioritul că crucea familiei cu mulți copii este bârfa lumii. A fost așa de liniștitor când am citit asta. Mi-am zis că dacă doar atât trebuie să duc, bârfa lumii, o voi duce, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Apoi le-aș mai spune tuturor că nașterea de copii este o problemă personală. După cum eu nu te judec pe tine că ai unul sau doi copii, nu mă judeca nici tu pe mine că am zece, mai ales că nu contribui cu nimic la creșterea și educația lor. Fiecare ar trebui să-și rânduiască viața de familie, dar ținând cont de voia lui Dumnezeu. Așa ar trebui să fie.

Iar dacă tu ești cu o gândire mai modernă și ai mai puțini copii, nu mai arăta cu degetul la cel care a ales să-și trăiască viața așa cum a considerat el de cuviință: să nască, să crească și să educe toți copiii dăruiți de Dumnezeu.

Basilica.ro: Ce mesaj aveți pentru tinerii de azi?

Preoteasa Daniela Morar: Eu și părintele ne-am întâlnit în 2 iulie 2004 la Putna. Atunci am vorbit după o perioadă mai lungă de timp. Ne știam din copilărie. Când venea părintele de la facultate acasă ne întâlneam. Ne-am dat seama că împărtășim aceleași valori creștine, că ne dorim aceeași viață frumoasă de familie. Atunci ne-am zis: de ce să amânăm momentul căsătoriei? De ce să stăm așa?

În 25 octombrie, de ziua mea, am mers la Rădăuți cu părintele, am mers la un restaurant acolo, am mâncat o prăjitură, am băut un suc și, stând la masă, amândoi am fost într-un gând: Hai să întrebăm ce locuri disponibile au pentru a organiza nunți în vara viitoare! Asta fiind la trei luni după ce am vorbit noi prima dată.

Nu a fost o cerere în căsătorie sau ceva. Am hotărât de comun acord: Da, ne căsătorim. Am stabilit data nunții pentru 24 iulie 2005 și așa o cerere în căsătorie a fost abia de Crăciun, când a venit părintele cu un inel și m-a cerut de soție. A fost ca o pecetluire a deciziei noastre, pentru că am simțit că suntem făcuți unul pentru altul.

Sunt tineri care-și pierd tinerețea având un partener sau o parteneră sau mai mulți, trăind o viață necuviincioasă. Înainte de căsătorie citisem la Părintele Cleopa: „Tinerețe curată, bătrânețe binecuvântată”. Și mi-am dorit ca, dacă îmbrac rochia de mireasă, să fie albă, curată.

Când l-am întâlnit pe părintele, stăteam foarte mult de vorbă despre orice. Și ajungeam mereu la concluzia că noi gândim la fel. Iar gândul meu era: De ce să amânăm, de ce să fim doi, trei, cinci ani prieteni, să fim atrași poate în relații trupești, că e inevitabil, și de ce să ajungem să facem păcate, când ne putem căsători și ne putem întemeia o familie după voia lui Dumnezeu?

Dacă aș da timpul înapoi, aș avea tot mulți copii

Basilica.ro: Este nașterea de copii centrală pentru viața unui creștin? De ce, sau în ce fel?

Preoteasa Daniela Morar: Eu zic că nu este centrală nașterea de copii. Centrală este mântuirea noastră. Dar, dacă nouă, femeilor, ni s-a dat acest mare dar de la Dumnezeu, de a naște copii, și ni s-a spus că femeia se va mântui prin naștere de prunci, de ce să refuzăm lucrul acesta?

E greu, e obositor, o stare permanentă de trezvie și de jertfă. Dar credeți-mă că și bucuriile sunt pe măsură: că ai mânuțe multe care te îmbrățișează în permanență, ai parte de îmbrățișări nenumărate. Sprijinul dintre copii, dintre noi, toți, este necondiționat. Și, la sfârșit, ți se promite și mântuirea. Ce ai putea să-ți dorești mai mult de atât? Dacă ar fi să dau timpul înapoi, tot așa aș alege: să am o familie cu mulți copii.

Știi că faci o mică jertfă în viața asta, că în parte renunți la viața ta personală. Dar nici nu-mi doresc să am cine știe ce viață, să-mi permit să mă duc la saloane de înfrumusețare, să mă duc în excursii. Chiar nu-mi doresc.

Închei spunând ce am spus și la Marșul pentru viață: că mult mai grea și mai chinuitoare ar fi fost viața noastră de familie dacă nu am fi avut copii. Nici nu consider o cruce faptul că avem atât de mulți copii, pentru că ni i-a dat Dumnezeu în grijă copii minunați, sănătoși, slavă lui Dumnezeu.

Îi mulțumim în permanență pentru că ni i-a dăruit. Chiar sunt niște daruri pentru noi, pe care nădăjduim că-i vom duce încet-încet și pe drumul mântuirii, să aibă o viață duhovnicească frumoasă, să nu pună atât de multă valoare pe lucrurile materiale, ci mai mult pe cele spirituale și, la sfârșit, să ne mântuim cu toții.

Copiii

Gemenii Andrei și Teodora, 15 ani, elevi în clasa de Patrimoniu a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. Au câștigat deja premii în străinătate. Andrei ar vrea să facă design de interior, Teodora este pasionată de tot ceea ce înseamnă miniatură, de domeniul argintăriei sau al picturii. Preoteasa Daniela Morar: „Andrei are darul special de a ajuta copiii mici. Îi place să stea cu ei, să se plimbe cu ei, să le citească și pentru mine contează foarte mult acest lucru, mă ajută mult.”

Ioan, 14 ani, un copil ambițios și inteligent, care ar vrea să devină inginer constructor. Preoteasa Daniela Morar: „Noi l-am îndrumat să meargă tot la seminar și cam așa înclină și el – nu din dorința de a fi preot, ci din dorința de a avea o bună bază în drumul lui în viață.”

Maria, 13 ani, foarte înzestrată cu inteligență și maturitate, ar vrea să se facă educatoare. Preoteasa Daniela Morar: „Are lipici la copii mici. De când era mică a fost așa. Ea era cea care-i potolea pe colegii de grupă mai năzbâtioși. Găsea o cale de comunicare cu ei și-i făcea să fie liniștiți, să se joace împreună, îi împăca pe toți.”

Vasilică, 9 ani, este un copilaș muncitor de mic, de când avea câțiva anișori și abia putea să vorbească. Când îl vedea pe părintele că bate un cui, că pune lemnele la rând sau că taie lemne, spunea: „Tati, vreau și eu!”. Preoteasa Daniela Morar: „De mic a învățat să-și lege șireturile. Spunea: Pot și eu, Mami! Chiar dacă le lega alandala”.

Gemenele Daria și Ilaria, 6 ani, sunt cuminți și istețe. Preoteasa Daniela Morar: „Daria este o fire mai receptivă și la școală, din prima înțelege lucrurile noi care i se predau. Ilaria este mai contemplativă, mai matură în gândire. Ea nu-ți dă răspunsul pe loc, stă întâi și gândește, apoi îți spune ce are de făcut. Sunt și ele talentate la desen, ca cei doi frați mai mari”.

Casiana, 5 ani, învață foarte ușor. A tras cu ochiul la Daria și Ilaria și a învățat să scrie și să citească la patru ani. Știe și grupuri de litere. Citește totul, adună și scade până la 20

Irina, 4 ani, un copil foarte vesel. Preoteasa Daniela Morar: „Este copilul care luminează orice încăpere. Este mereu cu zâmbetul pe buze, e cumințică și stă pe lângă noi mai mult”.

Anastasia, 2 ani, vorbește cursiv, în propoziții, numără până la zece, mereu întreabă când nu știe un lucru. Preoteasa Daniela Morar: „E un copil isteț, dar istețimea asta are și un revers, pentru că e mereu în acțiune, mereu face șotii. Dacă rămân singură cu ea acasă, nu pot să fac mare lucru în acest timp, pentru că e permanent în acțiune. Tot timpul stau să strâng după ea. Se potolește când vin ceilalți copii de la școală. Când începe să se joace cu ei, nu o mai simt prin preajmă până seara târziu”.

Foto credit: Arhiva personală

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 366

Id: 76849

Data: May 6, 2022

Imagine: