La Biserica Precista din Bacău a fost săvârşită miercuri, 6 noiembrie 2013, Parastasul pentru jurnaliștii mutați la cele veșnice. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în prezenţa ostenitorilor din mass-media băcăuană. "Jurnalistul nu practică doar o meserie, ci are o misiune sacră de căutare a adevărului și de zugrăvire a lumii lui Dumnezeu, asemeni preotului. De aceea e bine ca, din când în când, să ne adunăm întru rugăciune pentru pomenirea celor care nu mai sunt și pentru sănătatea celor care practică această profesie", a spus Preasfinţia Sa.
În continuare, PS Ioachim Băcăuanul, a prezentat calendarul creștin-ortodox pentru anul 2014, apărut și în acest an în trei forme: foaie (de perete), file (de perete) și agendă. Ierarhul a fost însoţit de pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, de pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, și de pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
"În acest an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a introdus câteva elemente noi. Astfel, începând cu 2014, în calendarul creștin-ortodox apar în premieră date importante precum Ziua Națională a Familiei ce se va prăznui duminică, 11 mai, Duminica românilor migranți (17 august) sau Ziua rugăciunii pentru mediu, ce va coincide cu începutul anului bisericesc", a explicat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. De asemenea, Preasfinţia Sa a făcut un apel către credincioși să-și procure calendarele de la parohiile de care aparțin ori de la magazinele autorizate ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru a evita eventualele induceri în eroare ce pot fi produse de calendarele tipărite fără verificarea și aprobarea Sfântului Sinod. Fondurile strânse din comercializarea calendarelor vor fi direcționate către așezămintele social-filantropice aflate în administrarea Ahiepiscopiei Romanului și Bacăului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 35295
Data: Nov 6, 2013
Imagine:
Potrivit Bireului de Presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, din delegație au mai făcut parte personalități de renume internațional: prof. dr. Alice Florescu, președintele Asociației Medicilor din România, specialiști în renovarea .....
Data: Nov 6, 2013
Campania “Romania Altfel!”
Agentia de stiri Noutati Ortodoxe sustine campania "Romania Altfel" initiata de www.asculta.ro. Campania din acesta saptamana este "Manifest Impotriva Nepasarii - Nu-ti intoarce spatele".
Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Liceul de Arte „Ionel Perlea“, Slobozia, si Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gura de Aur“, Slobozia, .....
Data: Nov 7, 2013
Un grup de 14 copii si tineri din cadrul Ansamblului rezidential de tip familial „Sfânta Maria“ - Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 5, .....
Data: Nov 7, 2013
Priceperea militara a Sfântului Constantin cel Mare a fost recunoscuta în unanimitate de cercetatori. Cu toate ca dispunea de o armata imensa si de o buna cunoastere a .....
Data: Nov 7, 2013
De la începutul acestei saptamâni, Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ din Palatul Patriarhiei este gazda conferintei nationale dedicate specialistilor în arta .....
Data: Nov 7, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).