Priceperea militara a Sfântului Constantin cel Mare a fost recunoscuta în unanimitate de cercetatori. Cu toate ca dispunea de o armata imensa si de o buna cunoastere a regulilor esentiale pentru efectuarea unui razboi de lunga durata, Sfântul Constantin a utilizat acest mijloc doar atunci când a fost constrâns, preocupându-se de soarta crestinilor aflati în afara granitelor Imperiului Roman si care ar fi fost afectati pe termen lung de o astfel de decizie. Acest fapt reiese si din schimbul de epistole avut cu conducatorul Imperiului Persan.Misiunea de raspândire a credintei crestine si implicarea totala de care a dat dovada Sfântul Constantin cel Mare nu au condus la o degrevare a sa de sarcinile esentiale ale unui conducator imperial. Desi Imperiul Roman nu mai avea adversari de calibru, poate cu exceptia persilor, care alcatuiau o natiune puternica si greu de supus, triburile barbare reprezentau în continuare o problema acuta. Nu atât numarul lor constituia un motiv de îngrijorare, deoarece romanii erau obisnuiti sa învinga armate mult mai numeroase, pentru ca erau infinit mai disciplinati si capabili sa suplineasca prin inteligenta inferioritatea grupului, ci raidurile continue ale acestora. Triburile barbare scite si sarmate navaleau adesea peste granitele imperiului, jefuind si distrugând orasele situate la frontiera. Aceste incursiuni produceau multe probleme oamenilor care locuiau în regiune si tineau în stare de alerta permanenta trupele romane cantonate acolo. De aceea, Sfântul Constantin cel Mare a rezolvat aceasta problema într-un mod exemplar: a supus prin calea armelor triburile care nu doreau sa încheie nici un fel de alianta cu Imperiul Roman si a cazut la pace cu celelalte, care erau constiente de certa lor inferioritate si doreau protectia unui aliat foarte puternic. Iata ce ne spune Eusebiu de Cezareea: „Punându-si el nadejdea în Mântuitorul sau si înfruntându-i pe acestia cu biruitorul semn (al crucii), pe toti i-a supus într-un timp foarte scurt: pe cei mai naravasi i-a cumintit pe calea armelor, iar pe ceilalti i-a atras de partea sa pe calea unor solii foarte bine gândite, facându-i si pe ei sa se lepede de viata animalica si fara stiinta de lege pe care o duceau, în schimbul unei vieti chibzuite si puse sub semnul legii“ (Eusebiu de Cezareea, „Viata lui Constantin cel Mare“, trad. Radu Alexandrescu, col. PSB, vol. 14, EIBMBOR, Bucuresti, 1991, p. 162). Cu toate acestea, desi avea posibilitatea, Sfântul Constantin cel Mare a evitat sa aiba un conflict direct cu Imperiul Persan, deoarece aici se aflau multi crestini, iar acest fapt ar fi condus aproape sigur la o masacrare în masa a acestora.Pactul cu Imperiul PersanConstient de superioritatea tactica si militara a Imperiului Roman, conducatorul persan a decis sa initieze negocieri de pace si alianta cu Sfântul Constantin cel Mare. În acest sens a trimis o solie bogata la curtea acestuia. Eusebiu de Cezareea ne dezvaluie ca Sfântul Constantin cel Mare a oferit un raspuns pe masura. Mai întâi s-a îngrijit sa trimita înapoi mai multe daruri decât primise, pentru a demonstra astfel ospitalitatea si prosperitatea imperiului la conducerea caruia se afla, apoi, interesându-se de soarta crestinilor din regiune si aflând ca acestia începeau sa detina o pozitie sociala tot mai importanta, a decis sa trimita o scrisoare în care sa aminteasca unele lucruri si despre ei, încercând astfel sa îi protejeze de o eventuala prigoana. Iata ce precizeaza în încheierea scrisorii sale: „Nici nu-ti închipui cât de mult m-a bucurat sa aud ca crestinii - fiindca la ei îmi este gândul în tot ce-ti scriu - au început (asa cum mi-as fi dorit si eu) sa se raspândeasca pe cea mai mare parte a meleagurilor Persiei. Precum îti doresc eu tie tot binele, tot astfel li-l doresc eu si lor, ca supusi ai tai - prin care fapt Îl vei si putea avea de partea ta pe Însusi Stapânul a toate, miluitor si blând. Pe ei, deci - gândindu-ma eu la puterea ta -, ti-i asez eu sub a ta ocrotire; pe ei, chiar pe ei ti-i încredintez eu cu totul, cunoscându-ti multa credinciosie: iubeste-i cu toata taria iubirii tale de oameni, si-ti vei dobândi prin credinciosie o multumire fara margini, de care sa ne putem bucura si noi“ (ibid., p. 165). Gândul cel bun al Sfântului Constantin cel Mare le-a asigurat crestinilor o perioada de pace si prosperitate. Aceasta marturie epistolara ne arata cât de rapid se raspândise crestinismul la nivel global, chiar si în regiuni unde limba greaca se vorbea doar în cercurile cultivate. Râvna crestinilor pentru apostolat si propovaduire a fost una imensa în primele veacuri. Mai târziu, crestinii din aceasta regiune a lumii au pornit chiar si mai departe, ajungând pâna în îndepartatele tinuturi ale Chinei si Japoniei. Cu toate acestea, gândul cel bun al Sfântului Constantin cel Mare urma sa se întoarca împotriva crestinilor la un moment dat. Conducatorii persani nu au privit cu ochi buni aceasta dorinta de ocrotire a crestinilor, crezând ca acestia propovaduiesc o religie „romana“ si ca activeaza drept spioni în slujba Imperiului Roman. Acest fapt a condus la persecutii aspre, care au decimat populatia crestina din regiune.Marturisirea credintei în DumnezeuUn alt aspect interesant al epistolei în cauza consta într-o scurta marturisire de credinta a Sfântului Constantin cel Mare, care încearca sa prezinte în cuvinte pe întelesul interlocutorului sau de ce Îl cinsteste pe Hristos. Iata fragmentul în cauza: „Pe Acest Dumnezeu - al carui semn este purtat pe umeri de o întreaga oaste închinata Lui - Îl marturisesc eu. (...) Când îngenunchez, pe El Îl chem. (...) Oamenilor El nu le cere nimic altceva decât curatia gândului si un suflet fara prihana, prin care singure cumpaneste El faptele noastre de bine si credinta noastra. Placute Îi sunt lucrarile smereniei si ale blândetei: pe cei umili îi iubeste tot atât pe cât îi uraste pe gâlcevitori. (...) De aceea si are El foarte la inima orice domnie ce se deapana în duh de dreptate, întarind-o cu purtarile Sale de grija si ocrotind regescul nostru cuget cu harul pacii aducator de adânca liniste“ (ibid., p. 164). Observam din fragmentul citat modalitatea în care Sfântul Constantin cel Mare încearca sa îi prezinte interlocutorului sau credinta crestina. El nu începe prin a afirma ca Dumnezeul crestinilor este singurul Dumnezeu, pentru a nu crea disensiune. Din contra, vorbeste numai despre faptele Sale minunate. Acest Dumnezeu l-a ajutat sa îsi învinga toti adversarii - argument de baza în discutiile dintre conducatori cu religii diferite -, i-a creat posibilitatea de a unifica imperiul si, nota bene, l-a facut sa vada ce doreste El de fapt de la oameni, adica o viata simpla, smerita si pasnica. Prin acest argument de ordin faptic si moral, Sfântul Constantin cel Mare ne-a oferit si o metoda de a discuta cu cei care nu ne înteleg sau ne critica pentru viata noastra crestina. În esenta, trebuie sa pornim discutia de la lucrurile care ne apropie si care constituie valori comune, urmând ca, în final, sa putem dialoga cu pace si asupra deosebirilor. Împaratul persilor nu s-a convertit dupa aceasta scrisoare, dar le-a lasat crestinilor libertate de miscare, consfintind astfel reusita diplomatica a Sfântului Constantin cel Mare.(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 7 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 620

Id: 35300

Data: Nov 7, 2013

Imagine: