]]>În fiecare an în ziua de 9 mai, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte „Aducerea la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae". Cu acest prilej, Schitul Sf. Ier. Nicolae din mun. Giurgiu îşi sărbătoreşte cel de-al doilea hram. Manifestările religioase închinate acestei sărbători au debutat în această seară în biserica schitului cu săvârşirea Vcerniei unită cu Litia de către părintele Arhim. Mihail Muscariu, Exarh Cultural şi Stareţul Mănăstirii Comana, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului care a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat frumuseţea duhovnicească a acestei sărbători. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie a vorbit şi despre personalitatea duhovnicească a Sf. Ier. Nicolae care reprezintă model de stăruinţă în credinţa ortodoxă, de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. La final, potrivit episcopiagiurgiului.ro, părintele Arhim. Mihail Muscariu a aşezat spre închinare credincioşilor prezenţi o copie fidelă după ferecătura Sfintei Cruci a Mântuitorului, ce se găseşte la Mănăstirea Xiropotamu din Sf. Munte Athos. Cea de-a doua mare părticică din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci de la Mănăstirea Xiropotamu are forma unei cruci bizantine şi este păstrată într-o raclă de argint care lasă descoperită doar o porţiune din suprafaţa totală a Cinstitului Lemn, chiar în locul unde credincioşii sărută. Tot în această seară, părintele exarh a aşezat în catapeteasma bisericii Mănăstirii Sf. M. Mc. Gheorghe o copie a icoanei Maicii Domnului „Portaitissa”, adusă de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte. Sfântul odor va râmăne spre închinare credincioşilor care vor trece pragul acestei aşezări monahale.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 591
Id: 51530
Data: May 11, 2015
Imagine:
]]>În perioada 15 – 18 mai, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti, unul dintre cele mai cunoscute și mai iubite locuri din Capitală, sunt organizate manifestări deosebite. Acestea .....
Data: May 11, 2015
]]>Preoţii din tot cuprinsul Eparhiei Severinului şi Strehaiei s-au întâlnit, lunea aceasta, în cadrul conferinţei pastoral – misionare de primăvară - vară. Evenimentul a fost .....
Data: May 11, 2015
]]>Sătenii din Rogojel, o localitate aflată la poalele Muntelui Vlădeasa, au primit, duminica aceasta, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului .....
Data: May 11, 2015
]]>Așezământul Brâncovenesc „Domnița Bălașa” și Asociația Coral-Religioasă „Te Deum Laudamus” au organizat, duminica aceasta, un eveniment deosebit pentru iubitorii de muzică religioasă, .....
Data: May 11, 2015
]]>Preoţii de caritate din spitalele şi cimitirele din Bucureşti s-au întâlnit, lunea aceasta, în cea de-a XIV-a sesiune a Cercului pastoral „Comunicare şi Comuniune”, în sala de .....
Data: May 11, 2015
]]>Singurul locaş de cult din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei închinat „Sfântului Ioan Evanghelistul“, care este situat în oraşul vrâncean Odobeşti, şi-a sărbătorit, vineri, 8 mai .....
Data: May 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).