În 1926 a fost transmisă prima pastorală de Crăciun a Primului Patriarh al României, Patriarhul Miron Cristea.
În mesajul său, Patriarhul Miron oferă o serie de sfaturi practice şi duhovniceşti, toate având ca reper fundamental Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.
El vorbeşte despre bogăţie şi sărăcie ca posibile piedici în îndeplinirea misiunii noastre în calitate de creştini; despre adevărata putere de stăpânire; despre jertfă, dar şi despre condiţiile în care se poate ajunge la bunăstarea socială.
Sfaturile au fost integrate în „trei principii sociale… pe care tot creştinul credincios e dator să le cerceteze cu luare aminte,… printr’o alipire cât mai strânsă a fiinţei lui de îndrumările pline de lumină ce răsar din faptul Naşterii Domnului”.
Textul integral:
M I R O N
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României.
Celorce vor asculta și ceti aceste povețe părintești: Har și Pace dela Părintele cel ceresc; iar dela Noi binecuvântare și salutare arhiepăstorească.
Iubiţi fii sufleteşti!
„Hristos pe pământ… ÎNĂLŢAŢI-VĂ”.
Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos e sărbătoarea păcii şi a unei noui întocmiri a vieţii omeneşti; -întocmire, în care puterea spirituală stăpâneşte şi conduce, ca cea dintâiu, viaţa omenească în toate manifestările ei. Câte îndrumări luminoase se desprind din îmbrăţişarea cu credinţă şi smerenie a faptului Naşterii Domnului! Vieaţa individuală, vieaţa familiară, ca şi vieaţa socială, în întregimea ei, îşi poate găsi întărire şi sprijin puternic numai folosindu-se de îndrumările date omenirii odată cu venirea Domnului.
Astăzi toată lumea doreşte bogăţia şi dispreţueşte sărăcia; totuşi pentru Mântuitorul sărăcia nu a fost nici decum o piedică în împlinirea misiunii Lui.
Astăzi toată lumea doreşte să ajungă cât mai sus şi să aibă fiecare în mâna sa o parte cât mai mare din puterea stăpânirii şi a măririi pământeşti; totuşi Naşterea Domnului ne învaţă, că stăpânirea şi mărirea întemeiată pe interese mici şi patimi de ambiţiune e şubredă şi se dărâmă repede şi dureros.
Astăzi toată lumea fuge de împlinirea conştientă a datoriei şi nu pune niciun preţ pe jertfa, pe care e dator fiecare s’o aducă pentru înaintarea binelui public; -şi totuşi Naşterea Domnului ne arată că numai prin jertfă şi devotament se poate îmblânzi furia valurilor de răutate, ce în chip firesc trebuiesc să se abată asupra societăţii.
lată trei principii sociale, sugerate de faptul Naşterii Domnului, pe care tot creştinul credincios e dator să le cerceteze cu luare aminte, însufleţit de dorinţa neclintită de a le împuternici, întru cât le găseşte slăbite în vieaţa socială actuală, printr’o alipire cât mai strânsă a fiinţei lui de îndrumările pline de lumină ce răsar din faptul Naşterii Domnului.
1. Mântuitorul s’a născut într’un staul, în lipsă de ceeace e socotit ca strict necesar chiar şi de cei mai săraci oameni. «Şi a născut pe Fiul său, şi L-a înfăşat pre Dânsul şi L-a culcat în iesle, pentrucă nu aveau loc la gazdă (Luca II 7)».
Astfel ne descrie sfântul evanghelist condiţiunile materiale, în care s’a născut Domnul şi Mântuitorul nostru. N’ar fi putut Dumnezeu să aducă în lume pe Cel, despre care El însuşi zice la botez: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am bine voit» (Mat. III 17), în condiţiuni materiale de traiu mai uşor, mai îmbelşugat? Fără îndoială că da.
Dar în faţa lui Dumnezeu ori sărac ori bogat înseamnă acelaş lucru, adecă nimic, dacă sob haina din afară a sărăciei sau a bopţiei nu se găseşte suflet conştient de omenirea omului, inimă deschisă pentru adevărurile veşnice şi râvnă plină de căldura pentru înfăptuirea voinţii Lui. Numai aceste bunuri lăuntrice au valoare în faţa lui Dumnezeu. Sărăcia de averi pământeşti poate uşor şi cu prisosinţă să fie împlinită de bogăţia şi puterea bunurilor sufleteşti; dar niciodată mulţimea averilor pământeşti nu va putea să înlocuiască lipsa comorii din lăuntru a omului.
Mântuitorul ar fi putut fi bogat, dar a vrut să fie sărac pentru a arăta, că sărăcia nu este niciodată piedică în împlinirea datoriilor date de Dumnezeu.
O societate, în care acest adevăr e nesocotit, se găseşte pusă deseori în grele încercări. Vor înţelege cei săraci, că sărăcia nu e o piedică pentru a ne face datoria pe deplin şi cei bogaţi, că au datoria a da dovadă de bogăţie sufletească prin ajutorarea celor în lipsă şi neputincioşi?
2. Al doilea rău social este dorinţa de a ajunge cât mai repede la cât mai mare putere şi mărire pământească. Naşterea Mântuitorului încă a fost întâmpinată de acest rău. Îndată ce Irod lmparatul a aflat dela magi, că s’a născut un împărat nou al Iudeilor, s’a turburat.
Pentru el, ivirea unui împărat nou însemna lipsirea lui de tronul împărătesc, şi deci desbrăcarea de haina slavei şi a stăpânirii. Aceasta pentrucă dorinţa lui de a stăpâna avea ca temelie patima ambiţiunii şi a trufiei; şi în ea nu urmăria altceva decât interesele mărunte şi meschine legate totdeauna de-o fiinţă omenească, ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.
Adevărata putere de stăpânire se sprijină pe credinţa în Dumnezeu şi e însufleţită totdeauna de dorinţa de a împlini voia lui Dumnezeu. Peste turburarea lui Irod, Mântuitorul avea să câştige toată puterea în cer şi pe pământ, nu însă râvnind la tronul de aur şi la coroana de pietre preţioase a lui Irod, ci la tronul crucii şi la coroana de spini. Stăpânirea Mântuitorului a însemnat mântuirea şi înălţarea prin el a omenirii, pe când stăpânirea silnică a lui Irod a însemnat cea mai urâtă şi mai înfiorătoare pagină în istoria omenirii.
Deaceea, tot creştinul să prăznuiască Naşterea Domnului, luând seama la acest învăţământ preţios şi de mare însemnătate pentru viaţa socială: adevărata putere de stăpânire se sprijină pe credinţa în Dumnezeu şi împlinirea voiei Lui. La o bună stare socială nu se poate ajunge decât atunci când orice slujbaş, dela cel mai mic până la cel mai mare, va avea conştiinţa că exercită dreptul de putere, pe care-l are, nu din interese mici şi patimi ambiţioase, ci pentru înfăptuirea binelui obştesc, pentru slăvirea lui Dumnezeu.
3. În sfârşit, vieaţa zilelor ce trăim e izbită, ca şi o corabie în mijlocul valurilor furioase, de multe şi diferite curente purtătoare de germeni ucigători. Şi în această împrejurare faptul Naşterii Domnului cuprinde în sine un învăţământ, ce nu trebuie trecut cu vederea de niciun creştin doritor de binele obştesc.
«Irod, văzând că s’a batjocorit de Magi, s a mâniat foarte; şi trimiţând a omorît pe toţi pruncii, cari erau în Vitleem şi întru toate hotarele lui de doi ani şi mai mici, după vremea care cercase dela Magi» (Mat. II, 16).
Nici nu poate fi rău social mai groaznic ca acesta, deslănţuit de furia lui Irod asupra poporului Iudeu. Furia lui Irod se continuă însă şi astăzi, sub diferite forme, încercând să nimicească tot ce-i mai bun.
Şi societatea de astăzi încearcă să se apere de pornirile ucigaşe ale Irozilor actuali, prin fel de fel de mijloace. Naşterea Mântuitorului ne învaţă un mijloc, care va rămâne de-a pururi stavila cea mai puternică şi mai sigură. Furia lui Irod a fost potolită numai prin vărsarea de sânge nevinovat. Prin aceasta a fost şi stăvilită mai înainte de a-şi fi atins scopul: uciderea Pruncului dumnezeesc.
Ce învăţământ puternic şi pentru zilele noastre! Relele din societate nu pot fi tămăduite sau reduse la neputinţă decât prin jertfă. Neamul nostru nu poate să se înalţe şi să se cureţe de relele porniri, decât prin jertfa curată, nevinovată şi devotamentul neprecupeţit al celor mai buni fii ai lui.
Iubiţi Credincioşi! Dacă din prilegiul sfintelor Sărbători ale Crăciunului veţi urma poveţile Noastre: de-a vă împodobi sufletele voastre, comori sufleteşti şi virtuţi alese, – dacă nu veţi umbla după măriri deşarte, şi poziţia socială, la care aţi ajuns, o veţi întrebuinţa spre a face cât mai mult bine tuturor, -şi dacă la caz de lipsă veţi şti aduce jertfe mici şi mari pentru binele obştesc şi pentru interesele superioare ale familiei, oraşului, satului, judeţului, neamului, bisericii şi patriei; – cu un cuvânt, dacă venirea după trup a Mântuitorului pe pământ va fi pentru toţi un îndemn creştinesc de a vă înălţa sufleteşte: – atunci Naşterea lui Hristos are să vă fie de folos, ceea ce vă doreşte din inimă al vostru de binevoitor.
M I R O N
Patriarh
Bucureşti 14 Decembrie 1926.
În urmă cu 95 de ani, în data de 01 noiembrie 1925, Mitropolitul primat Miron Cristea devenea cel dintâi patriarh al României. Mai multe date biografice sunt disponibile aici.
Agenţia de ştiri Basilica aduce mulţumiri Bibliotecii Sfântului Sinod pentru punerea la dispoziţie a primei Pastorale de Crăciun a primului Patriarh al României. Pastorala a fost publicată în „Apostolul. Curierul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Bucureşti”, nr. 22-24, decembrie 1926.
Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Româneşti
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 210
Id: 72178
Data: Dec 14, 2020
Imagine:
Expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești” va fi inaugurată marți la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Aceasta oferă .....
Data: Dec 14, 2020
Cea mai recentă ediție a emisiunii România veritabilă de la TVR a prezentat povestea corului Parohiei din Irești, județul Vrancea, sacrificiul făcut de Parohul Ionel Miron și Preoteasa Paraschiva și caracterul uimitor al copiilor din parohie. Deși provin din familii foarte sărace și .....
Data: Dec 14, 2020
Actorii și-au serbat luni ocrotitorul, pe Sfântul Mucenic Filimon, la Mănăstirea Radu Vodă din București. În ziua de pomenire a acestuia, actorii au participat la Sfânta Liturghie, unde au dat un pomelnic cu peste 800 de nume ale artiștilor dramatici în viață și ale celor plecați la .....
Data: Dec 14, 2020
„Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cei trei magi, veniţi din Răsărit, când au ajuns la Pruncul Iisus i-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Noi la Crăciun le facem daruri celor dragi, în special copiilor şi ele nu sunt valoroase doar ca utilitate, ci sunt valoroase prin .....
Data: Dec 14, 2020
Grupul de lucru al Adunării Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii (ACOB) a lansat noul catalog online al .....
Data: Dec 15, 2020
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au oferit duminică daruri la 200 de copii din judeţul Prahova cu posibilităţi materiale limitate.
Acțiunea a fost cuprinsă în Campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”. Voluntarii au vizitat de această .....
Data: Dec 15, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Rafail Noica - Accedia
Pr Rafail Noica - Cum am devenit ortodox - p1
Pr Rafail Noica - Criza in biserica - postul mare 2003 - p1
Pr Rafail Noica - Cultura duhului p2
Pr Rafail Noica - Ce este omul - Alba Iulia - nov 2006 - p1
Pr Rafail Noica - Postul si iertarea - destin si vocatie in ortodoxie - p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).