Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat sâmbătă seară, în mijlocul credincioşilor parohiei Ruseni I a Protopopiatului Roznov, unde, alături de un sobor de doisprezece preoţi şi diaconi, a oficiat în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, slujba Vecerniei unită cu Litia. La tradiţionala primire cu pâine şi cu sare de la poarta bisericii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat de zeci de copii cu flori în mâini, care au format un culoar până la intrarea în lăcaşul de cult. La slujba arhierească de seară, răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi dirijat de Costel Mirel Nechita, dirijorul Corului „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi.
La final, pr. Vasile Ţoc, protopopul Protoieriei Roznov, a ţinut să mulţumească Înalt Preasfinţitului Teofan pentru vizita pastorală şi pentru împreuna-slujire, făcând referire totodată la frumuseţea slujbei de seară: „Stingându-se lumina electrică în biserică la această Vecernie arhierească cu Litie, am simţit în sufletele noastre crescând lumina lui Hristos. Am trăit momente de bucurie, de pace şi de linişte şi îi mulţumim Bunului Dumnezeu că i-a călăuzit paşii Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan şi în protopopiatul nostru“.
În continuare, pr. paroh Neculai Diaconu a făcut un scurt istoric al bisericii parohiei Ruseni 1 şi al casei sociale parohiale, subliniind şi faptul că niciodată în biserica în care slujeşte nu s-a mai săvârşit Vecenie arhierească. În acelaşi timp, pr. Diaconu a evidenţiat faptul că, în parohia pe care o păstoreşte, nu există nici o familie de altă confesiune.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a vorbit despre semnificaţiile duhovniceşti ale slujbelor de seară în Biserica Ortodoxă, cât şi despre pregătirea trupească şi sufletească pentru participarea la cultul divin. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, făcând referire la sfinţii ardeleni prăznuiţi, a arătat ce înseamnă credinţa ortodoxă: „A fi ortodox înseamnă nu numai a cunoaşte credinţa ortodoxă, ci înseamnă a trăi ortodoxia în plenitudinea şi esenţa ei, înseamnă a te raporta la cei care în trecut şi-au dat viaţa pentru adevărata credinţă şi înseamnă a-ţi cunoaşte tradiţia portului naţional şi bucuria comuniunii cu ceilalţi“.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 605
Id: 25272
Data: Oct 21, 2012
Imagine:
Paraclisul „Sfântul Gheorghe“ al Mănăstirii Boroşteni, din comuna Drăguşeni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a fost resfinţit ieri de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. De dimineaţă, ierarhul locului a fost .....
Data: Oct 21, 2012
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri Aşezământul social-filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi clopotniţa aflate în parohia „Sfântul Gheorghe“ Boteşti - .....
Data: Oct 21, 2012
Preoţii Protopopiatului Sascut s-au reunit joi, 18 octombrie 2012, în şedinţa lunară. Întrunirea a avut loc în biserica parohiei Pânceşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi .....
Data: Oct 21, 2012
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi, a oficiat sâmbătă, 20 octombrie 2012, Taina Sfântului Maslu în parohia Pânceşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Preasfinţia Sa a .....
Data: Oct 21, 2012
O nouă biserică din oraşul Huşi a primit ieri veşmântul sfinţirii, după opt ani de când a fost pusă piatra de temelie. La primele ore ale dimineţii, PS Corneliu a fost întâmpinat de soborul de preoţi, de enoriaşii parohiei „Sfântul .....
Data: Oct 21, 2012
Cateva sute de credinciosi au fost prezenti ieri la resfintirea Bisericii Sfanta Cuvioasa Parascheva din localitatea Radosi – comuna Crasna, judetul Gorj. Sfanta Liturghie si slujba de resfintire au fost savarsite de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul .....
Data: Oct 22, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).