Profesori de Religie din toată țara au participat, in perioada 29 iulie – 2 august 2024, la Școala de vară a profesorilor de Religie găzduită de Mănăstirea Brancoveanu de la Sambăta de Sus.
Printre invitații evenimentului s-au numărat Inaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Daniel Stoenescu, prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, și prof. Vasile Timiș, director la Ministerul Educației.
Părintele Mitropolit Laurențiu i-a sfătuit pe participanți să le transmită elevilor dragoste pentru Biserică prin puterea exemplului personal, asemănand slujirea lor la catedră cu cea a preoților la altar.
Evenimentul a reunit profesori de Religie și alte discipline de la mai multe școli și licee din țară, cadre didactice de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Cluj-Napoca și Alba Iulia, precum și reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene.
Scopul manifestării, care a ajuns anul acesta la a treia ediție, este să sprijine profesorii să-și imbunătățească activitatea didactică prin schimb de experiență.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 85
Id: 81593
Data: Aug 5, 2024
Imagine:
Părintele Profesor Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, aduce lămuriri și precizări ..... Data: Aug 6, 2024 |
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, sambăta trecută, Paraclisul Maicii Domnului la Parohia Siliștea din județul Vaslui. ..... Data: Aug 6, 2024 |
Preotul Ion Dragomir, consilier patriarhal, a subliniat luni in predica rostită la Paraclisul Catedralei Naționale, accesibilitatea sfințeniei pentru orice om din ..... Data: Aug 6, 2024 |
Arhiepiscopul Calinic i-a invitat pe suceveni la hramul Schitului Mănăstioara-Udești, recent reinființat. Invitația a fost adresată ..... Data: Aug 6, 2024 |
Biserica „Sfanta Cuvioasă Teodora de la Sihla”-Pallady din Sectorul 3 al Capitalei a primit un fragment din moaștele Sfantului Mucenic Bonifatie. .....Data: Aug 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfintii Trei Ierarhi - modele de Sfintenie
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfantul Ioan Gura de Aur, despre preotie (24 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Personalitatea si teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Lumina Sfintelor Scripturi - Monahism si ascetism in epoca Sf Ioan Gura de Aur (03 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea (14 02 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).