Unul dintre actualii slujitori ai Catedralei Patriarhale, Arhid. Constantin Hurjui, este autorul volumului „Protopsalți, psalți și dirijori de cor la Catedrala Patriarhală (1820-2020)”, apărut recent la Editura Basilica.
Pornită de la dimensiunile unei disertații la Pastorație și viață liturgică în cadrul Facultății de Teologie din București, în 2012, lucrarea se apropie de exigențele unei teze de doctorat, notează Pr. Conf. Dr. Stelian Ionașcu în Prefața cărții.
„Cele 70 de pagini inițiale au fost augmentate, informațiile îmbogățite prin contribuțiile personale și cercetări în diferite arhive, astfel că noua înfățișare a căpătat originalitate, iar cartea, așteptată de mult de către iubitorii de muzică bisericească, se va bucura de aprecieri și în lumea muzicală și eclesiastică”, consideră Părintele Stelian Ionașcu.
Despre autor, el admite că „este înzestrat cu o voce impresionantă de tenor, cu intonații netemperate bizantine și cu dragoste de cântul bisericesc de strană și de recitativul liturgic”.
Volumul cuprinde și istoricul formațiilor vocale care au evoluat de la 1836 până azi la catedrală. Sunt evidențiați dirijori de seamă: Arhim. Visarion, Gheorghe Cucu, Nicolae Oancea, Nicolae Lungu, Constantin Drăgușin, Iulian Cârstoiu, Stelian Ionașcu.
Volumul de față poate fi poate fi achiziţionat prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.
Foto credit: Librăria Cărţilor Bisericeşti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 370
Id: 72583
Data: Jan 29, 2021
Imagine:
La biserica închinată Sfântului Ștefan cel Mare din Viena s-a încheiat o etapă dificilă a lucrărilor: tencuirea exterioară în vederea aplicării picturii .....
Data: Jan 29, 2021
Episcopul Lucian al Caransebeșului a sfințit joi o nouă capelă mortuară la Reșița. În contextul Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul, ierarhul a vorbit despre extinderea serviciilor .....
Data: Jan 29, 2021
Protoieria Bacău le-a oferit joi vârstnicilor din Parohia Ortodoxă Lazaret o incursiune în istoria locală și un bun prilej de socializare. Aceștia .....
Data: Jan 29, 2021
Banca Națională a României (BNR) lansează de la 1 februarie în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din alamă cu tema „50 de ani de la înființarea .....
Data: Jan 29, 2021
Săptămâna ce se încheie ne-a adus câteva exemple care arată puterea solidarității din Biserică în folosul celor care traversează perioade dificile.
1.
Primul exemplu a venit din parohia Dealu Mare, Dâmbovița. O femeie din localitate a rămas fără locuință din .....
Data: Jan 29, 2021
Victimele incendiului de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală au fost pomenite vineri la Capela „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” din incinta spitalului.
Părintele Toma Ştefan, slujitor al acestui locaș de cult, a făcut o rugăciune pentru iertarea și .....
Data: Jan 29, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).