„Maica Domnului a avut virtutea ascultării de Dumnezeu, lucrul mainilor și citirea scripturilor”, a spus Episcopul vicar Gherontie Hunedoreanul al Devei sambătă la hramul Mitropoliei Clujului Maramureșului și Sălajului.
Slujba de hram a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de un sobor de șapte ierarhi condus de Mitropolitul Andrei. Lăcașul de cult a implinit pe 25 martie 100 de ani de la punerea pietrei de temelie de către Episcopul Nicolae Ivan și 90 de ani de la sfințire.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a rostit predica la Sfanta Liturghie in care a subliniat importanța ascultării pentru creștinul ortodox autentic.
„Nu poți să fii creștin ortodox deplin fără să ai un preot duhovnic prin care să asculți de Dumnezeu, la care să te spovedești și să iți spui păcatele. Așa cum spălăm trupul și ne simțim confortabil cu el curat, tot așa și cand curățim sufletul de păcate”.
„Atunci cand asculți de randuiala Bisericii, postești, asculți de duhovnic și iți faci rugăciunile, acestea sunt mai mari decat orice altceva”.
„Maica Domnului a făcut ascultare: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvantul tău!”, ce vrea Dumnezeu, nu ce vreau eu”, a explicat PS Gherontie Hunedoreanul.
17 ani de la reinființarea Mitropoliei Clujului
Soborul de ierarhi care a oficiat Sfanta Liturghie sub protia Mitropolitului Andrei al Clujului a fost format din Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Epsicopul Nicodim al Severinului și Strehaiei, Episcopul Petroniu al Sălajului, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei, Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Clujului și Episcopul vicar Gherontie Hunedoreanul al Devei.
De sărbătoarea Bunei Vestiri, Mitropolia Clujului a implinit 17 ani de la reinființare, iar Mitropolitul Andrei a implinit 12 ani de la intronizare.
PS Iustin a transmis Mitropolitului Andrei la finalul Sfintei Liturghii, mesajul aniversar din partea Sinodului Mitropolitan.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a oferit Mitropolitului Andrei o plachetă aniversară.
In semn de apreciere și recunoștință pentru implicarea sa in sprijinirea misiunii Bisericii, Mitropolitul Andrei i-a oferit „Crucea Transilvană pentru mireni”, cea mai inaltă distincție a Mitropoliei Clujului, președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsare asupra sa, tuturor celor prezenți la hram, dar și tuturor celor ce i-au stat alături in toți acești ani de slujire.
Foto credit: Mitropolia Clujului / Ionuț Chifa și Darius Echim
Vezi aici mai multe fotografii de hramul Mitropoliei Clujului.
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 217
Id: 78034
Data: Mar 26, 2023
Imagine:
Duminică se implinesc 46 de la plecarea la cele veșnice a Patriarhului Justinian Marina. Ieșind din spital și văzand efectele devastatoare ale cutremurului din 4 martie 1977, inima patriarhului s-a oprit după ce a rostit cuvintele: „Dar ce s-o fi .....
Data: Mar 26, 2023
Marșul pentru viață 2023 de la Iași a reunit sambătă tineri și familii care au asistat la discursuri și momente artistice dedicate celebrării și protejării vieții umane.
Participanții au purtate bannere .....
Data: Mar 26, 2023
„Fecioară Maria a conștientizat că mesajul pe care Arhanghelul Gavriil i l-a transmis din partea lui Dumnezeu-Tatăl era unul extrem de important și a ințeles că ea este chemată să participe la implinirea unui plan .....
Data: Mar 26, 2023
„Evanghelia ne arată că Mantuitorul Iisus Hristos a intărit credința slabă a tatălui copilului bolnav, L-a vindecat pe acesta și I-a invățat pe ucenici că rugăciunea și postul sunt necesare pentru a-i alunga pe .....
Data: Mar 26, 2023
In patru localități din Arhiepiscopia Craiovei s-au desfășurat sambătă marșuri pentru viață: Albeni, Craiova, Polovragi și Targu Jiu. Au participat clerici și profesori, tineri din grupurile parohiale, elevi de la diferite .....
Data: Mar 26, 2023
Episcopul Lucian al Caransebeșului a săvarșit sambătă Sfanta Liturghie la Paraclisul cu hramul „Buna Vestire” al Mănăstirii Nera. In predica sa, ierarhul a apreciat că maicile fac „lucrarea Mariei, rugăciune .....
Data: Mar 26, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).