PS Ilarion Fagarasanul isi cinsteste ocrotitorul spiritual

Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, îşi cinsteşte miercuri ocrotitorul spiritual, pe Sf. Cuv. Ilarion cel Mare.

La acest moment aniversar, Patriarhul Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.


Ierarhul s-a născut la 4 martie 1955 în localitatea Recea, judeţul Braşov, din părinţii Nicolae şi Marta. A urmat şcoala generală între anii 1961 şi 1969 în localitatea natală, apoi, între 1970 şi 1973, Şcoala Profesională de Piese Auto Sibiu. Între anii 1977 şi 1981 a urmat cursurile Liceului Industrial IPAS Sibiu. Între anii 1985 şi 1989 a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu.

La 12 august 1983, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. La vârsta de 28 de ani, la 10 august 1983, a fost închinoviat în aceeaşi mănăstire. La 18 iulie 1984, devine rasofor, iar la 12 noiembrie 1984 este tuns în monahism primind numele Ilarion. La 17 noiembrie 1984, a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Sâmbăta de Sus de Mitropolitul Antonie Plămădeală, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

La 15 august 1987 a fost hirotonit ieromonah, iar la data de 10 iulie 1992 a fost hirotesit duhovnic. La 15 august 1994 a fost hirotesit protosinghel, iar la data de 15 august 1998 a fost hirotesit arhimandrit.

În perioada 1983-2000, a fost iconom al Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, şi din data de 7 decembrie 2000 este stareţ al acestei mănăstiri.

La 29 noiembrie 2002, a primit de la preşedintele României, Ion Iliescu, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler (Decretul 977). La 15 august 2003, a primit Crucea Patriarhală cu ocazia inaugurării „Academiei Sâmbăta” de la Mănăstirea Brâncoveanu. În 2004 a primit Premiul pentru cultură şi tradiţii din partea Fundaţiei pentru dezvoltare regională „Transilvania” – Braşov.

În 2007 a primit Crucea Şaguniană din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar în 2013 a primit Crucea „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din partea Radio Trinitas. În 2014 i-a fost oferit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru clerici de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din 2014 este exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului.

La 3 iunie 2015 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titulatura „Făgărăşanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la Mănăstirea „Brânoveanu” de la Sâmbăta de Sus la 7 iunie 2015.

Foto credit: Basilica.ro


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 209

Id: 71645

Data: Oct 21, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).