„Să invățăm de la Sf. Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii, să avem entuziasm, să unim credința cu rugăciunea, dobandind astfel puterea de a vorbi despre Dumnezeu chiar și intr-un context ostil”, a indemnat sambătă Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
Preasfinția Sa a oficiat Sfanta Liturghie in Biserica „Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Sinaia 1, cu ocazia serbării hramului.
„Sfantul Proroc Ilie a trăit și a făcut lucruri minunate in secolul al 9-lea i. Hr., in timpul regelui iudeu Ahab, din Samaria. Sfantul Ilie a rămas in conștiința poporului evreu și apoi a creștinătății ca fiind un mare apărător al credinței intr-un singur Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pămantului, așa cum mărturisim in Crez”, a evidențiat Episcopul vicar patriarhal.
Ierarhul a explicat că adevărata credință intr-un singur Dumnezeu a fost părăsită uneori de populații importante ale regatului iudeu din cauza familiei regale. Din grijă pentru poporul Său, Dumnezeu a trimis proroci care să ii intoarcă pe oameni la credința cea dreaptă, cum a fost și Sfantul Ilie.
„Regele Ahab a luat in căsătorie pe regina Izabela din Fenicia, deci dintr-o țară străină. Iar regina a adus la curtea regelui odată cu ea şi o altă religie, o religie politeistă, cu mai mulți zei păgani, dintre care principal era zeul Baal, dar și zeița Așera”.
Zeitățile au fost rapid acceptate de poporul iudeu și datorită preoților care le slujeau idolilor și promovau credința idolatră.
„Dumnezeu l-a trimis pe Prorocul Ilie Tesviteanul să mustre pe regele Ahab și să ii ceară să se intoarcă la credința strămoșească. Regele insă, fiind plin de patimi, și mai ales aflandu-se sub influența nefastă a soției sale păgane, regina Izabela, a refuzat să se intoarcă la credința străveche și a continuat inchinarea la idoli. Ca urmare, Sfantul Ilie a prorocit inaintea regelui idolatru Ahab că trei ani și șase luni nu va ploua ploaie și nici rouă nu va cădea pe pămant(3 Regi 17, 1)”, a subliniat Preasfinția Sa.
Trei ani și șase luni
In perioada secetei severei, „Sfantul Ilie a fost ocrotit de Dumnezeu in pustie, in valea Chedron, langă un parau mic, numit Cherit. Avea apă din acest parau, iar păsările cerului, corbii, din porunca lui Dumnezeu, ii aduceau in fiecare dimineață hrană: paine și carne. Atunci cand a secat paraul, Ilie a fost trimis de Dumnezeu la o văduvă din Sarepta Sidonului, in Fenicia, așadar, in țara păgană a reginei Izabela”, a spus PS Paisie Sinaitul.
Cat a stat in Sarepta Sidonului, Sfantul Ilie, văduva și fiul acesteia s-au hrănit din puțina făină și uleiu care nu s-au sfarșit niciodată: „puținul acela al văduvei rămanea constant, iar ei puteau manca pentru a trăi”.
La un moment dat, fiul văduvei s-a imbolnăvit și a murit, iar Sf. Ilie s-a rugat lui Dumnezeu să il invieze. „Și a ascultat Domnul glasul lui Ilie; l-a inviat pe copil pentru a arăta şi acolo, in țara aceea străină şi idolatră, că El este Dumnezeu cel adevărat. Aceasta este prima minune consemnată in Sfanta Scriptură despre invierea unui mort!”.
După cei trei ani și jumătate de secetă, Sfantul Ilie a mers din nou la regele Ahab. „Sf. Ilie știa că are doar o singură șansă de a intoarce poporul la credință. El cere să fie așezate două jertfelnice in fața neamului ales. Jertfelnicul său l-a făcut din douăsprezece pietre mari pe care așază jertfa lui, turnand multă apă pe deasupra, pe celălalt ii lasă pe preoții idolești să-și așeze jertfele lor. Le dă timp să se roage zeilor lor timp de o zi intreagă, dar nimic nu se intamplă. Idolii morți nu pot răspunde rugăciunilor”.
Preasfinția Sa a relatat apoi cum doar jertfelnicul Sf. Ilie s-a aprins in mod minunat, „iar Dumnezeu a iertat poporul prin rugăciunea Sfantului Ilie după ce au fost pedepsiți inchinătorii la idoli”.
Ce ar face Sf. Proroc Ilie astăzi?
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a intrebat retoric: „Ce ar face oare Sf. Proroc Ilie astăzi in mijlocul atator idolatrii din secolul nostru, in mijlocul atator slujitori ai multor ideologii răsărite din noaptea ateismului susţinut de comunism, dar şi de unele ideologii mai noi, care vor să ucidă credinţa strămoșilor noștri şi să ne inchinăm dumnezeilor străini, care ne spun că familia, tradiția şi credinţa noastră, moștenite de la strămoși, sunt depășite, demodate şi trebuie schimbate; care vor să ne reeduce copiii, să-L scoată pe Hristos din școală şi din suflete lor”.
Ierarhul consideră că Sfantul Ilie „ar spune răspicat, ca şi altădată iudeilor: Pană cand veți șchiopăta pe amandouă picioarele? Pană cand veţi alerga după dumnezei străini, nouă, celor care ne zicem că suntem urmași ai voievozilor trecuți in calendare: Constantin Vodă Brancoveanul Mucenicul, al Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare, al Sfantului Voievod Neagoe Basarab. Să nu ne lăsăm ademeniți de impostori şi de invățături sau ideologii care vor să ne piardă sufletele”.
„Să ne rugăm Sf. Ilie şi lui Dumnezeu să nu rătăcim de amandouă picioarele pe acest pămant. Să ne ajute să păstrăm şi să apărăm dreapta credinţă, pentru că atunci cand Ii suntem credincioși lui Dumnezeu, și Dumnezeu ne este credincios nouă”, a indemnat Preasfinția s-a la finalul predicii.
Preotul paroh Nicolae Daniel Coțoapă și Preotul Constantin Ciocoiu au primit Diploma omagială 2024 cu medalie din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Distincțiile au fost inmanate de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 94
Id: 81495
Data: Jul 21, 2024
Imagine:
Ziua Forțelor Aeriene Romane și a Aviației Romane este serbată anual in data de 20 iulie, de sărbătoarea Sfantului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul ..... Data: Jul 21, 2024 |
In Duminica a patra după Rusalii, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii, prin intermediul Radio ..... Data: Jul 22, 2024 |
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat luni, in Catedrala Patriarhală, o slujbă de Te Deum pentru aniversarea implinirii a 73 de ani de la ..... Data: Jul 22, 2024 |
Episcopul Visarion al Tulcii a sfințit duminică, in cartierul tulcean Lotizare, o nouă biserică inchinată Sfantului Proroc Ilie Tesviteanul. .....Data: Jul 22, 2024 |
Un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București au participat la un stagiu de practică la Mănăstirea Cozia. Scopul ..... Data: Jul 22, 2024 |
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Romaniei, implinește luni varsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află in al 17-lea an de patriarhat, avand peste trei decenii ..... Data: Jul 22, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).