Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a oficiat duminică Sfânta Liturghie de hramul Bisericii „Sfântul Evanghelist Marcu” din Almendralejo. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre faptul că „noi nu-I putem pipăi rănile, la fel ca Sfântul Apostol Toma, dar le putem pipăi pe ale fraților noștri aflați în suferință și le putem alina”.
„Noi nu-L putem vedea pe Domnul, așa cum L-au văzut Sfinții Apostoli, dar, Îl putem întâlni la fiecare Sfântă Liturghie și ne putem împărtăși cu Trupul și Sângele Lui”, a mai explicat Preasfinția Sa.
Potrivit Arhiereului vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Mântuitorul a dorit mai întâi „să-i întărească pe ucenicii Săi în credința că El a pătimit, a murit și a înviat, ca un Stăpân al vieții și al morții”, întrucât dacă ei nu ar fi fost convinși de acest adevăr „nu l-ar fi putut mărturisi, chiar cu prețul vieții lor”.
„Domnul l-a fericit pe Apostolul Toma, pentru că ‹a văzut și a crezut›, dar, ne-a fericit și pe noi, cei ce n-am văzut, dar am crezut, pe temeiul mărturisirii lor și a urmașilor lor”, a mai explicat ierarhul.
Prin urmare, Mântuitorul își dorește să fim credincioși „nu de dragul Lui, ci de dragul nostru, pentru ca noi crezând, să avem viață și fericire veșnică, în numele Lui”, iar această credință să o dăruim „copiilor și urmașilor noștri, până la sfârșitul veacurilor”.
De asemenea, la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a oficiat Taina Sfântului Botez pentru cel de al patrulea copil al familiei Părintelui Paroh Ioan Sârbu și a preotesei Elena Ramona.
„Nădăjduim că va crește în credință și în har”, a mai spus Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei,
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 236
Id: 76816
Data: May 4, 2022
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis marți Arhiepiscopului Atenei un mesaj de condoleanțe după plecarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pavel de Drama.
„Pentru tot ceea ce a reprezentat vrednicul de pomenire Mitropolit Pavel, .....
Data: May 4, 2022
Parohia românească „Sfânta Muceniță Pelaghia” din localitatea Montecatini Terme a început lucrările de restaurare a unei școli .....
Data: May 4, 2022
Arhimandritul Teodor, mare protosinghel al Patriarhiei Ecumenice, a slujit în Duminica Tomii la biserica Parohiei Ortodoxe Române din Istanbul.
Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a liturghisit la ctitoria brâncovenească din cartierul Hasköy în contextul .....
Data: May 4, 2022
Mitropolitul Andrei al Clujului a slujit în Duminica Sf. Ap. Toma în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș, cu ocazia hramului bisericii .....
Data: May 4, 2022
În Episcopia Caransebeșului a avut loc luni festivitatea de deschidere a Simpozionului Internațional „Rugăciunea și .....
Data: May 4, 2022
În Luna pentru viață 2022, Arhiepiscopia Tomisului a inaugurat Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, care .....
Data: May 4, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).