„Duhul Sfant este Prietenul și Mijlocitorul tuturor celor care slujesc Biserica. Biserica nu este doar a episcopului și a preoților. Biserica este mai ales a credincioșilor”, a subliniat duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Observ uneori această diferență, făcută mai ales din malițiozitate, de către unii care se consideră lideri ai vremurilor și care aseamănă Biserica doar cu preoții, cu slujitorii ei. Nu. Credincioșii constituie Trupul tainic al Bisericii.”
„Și, de multe ori, credința credincioșilor este mai puternică sau, dacă nu este mai puternică, o completează pe cea a slujitorilor. Dar Biserica nu aparține vreunui om, indiferent de rangul lui. Biserica aparține Mantuitorului și este permanent asistată de lucrarea Duhului Sfant”, a adăugat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Sf. Duh, vantul nostru bun pe marea vieții
„Intotdeauna cand, in mijlocul furtunilor, corăbiile sunt gata-gata să fie inghițite de valurile mării, corăbierii de altădată, dar și cei din vremea noastră au mărturisit că, deodată, pe neașteptate, au prins un vant bun și au scăpat din mijlocul valurilor”, a menționat Preasfinția Sa.
„Au fost corăbii despre care se spunea că sunt invincibile, că nu pot fi niciodată distruse de valuri. Știm ce s-a intamplat cu astfel de corăbii: unele dintre ele s-au pierdut in adancul mării, iar unele dintre filmele realizate cu astfel de teme atrag foarte multă atenție.”
„Dacă, in mijlocul furtunilor vieții noastre, nu va fi un vant bun, s-ar putea ca și corabia sufletului nostru să fie invăluită de valuri și inghițită”, a avertizat ierarhul.
„De aceea, Sf. Ap. Pavel, in Epistola către Tesaloniceni, le spunea credincioșilor din Tesalonic: Duhul să nu-l stingeți, prorociile să nu le disprețuiți, țineți ce este bine, feriți-vă de orice infățișare a răului.”
O permanentă sărbătoare in Biserică
„Promisiunea trimiterii Duhului Sfant avea să-i lumineze pe apostoli, să lumineze lumea și să invețe toate, iar prezența Lui este o permanentă sărbătoare, nu doar in Duminica Rusaliilor”, a precizat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„Noi ne bucurăm de sărbătoarea aceasta a Duhului Sfant și de toate sărbătorile in care primim Duhul Sfant, pentru că toate ni-l aduc pe Duhul Sfant mai aproape prin rugăciuni – mai ales cele de la Epicleză, dar și toate celelalte, de la inceputul Liturghiei, de la inceputul Tainelor Bisericii, cand Il rugăm pe Mangaietorul ca să vină și să binecuvinteze toate, inclusiv pe noi, care ne pregătim pentru o astfel de slujire.”
Duhul Sfant, fereastră către Dumnezeu
„Voi folosi un cuvant al cunoscutului teolog roman, Părintele Dumitru Stăniloae, care spunea că Duhul Sfant este asemenea unei ferestre care luminează un loc intunecos, o fereastră care ne deschide către Dumnezeu”, a adăugat Preasfinția Sa.
„Știm că Dumnezeu este inaccesibil după ființa Lui. Nimeni nu-L poate cunoaște, doar Fiul L-a făcut cunoscut și ne aducem aminte de dorința unuia dintre ucenicii Mantuitorului, care I-a spus intr-o zi Domnului: Arată-ne nouă pe Tatăl și ne este indeajuns. Și Domnul i-a răspuns: De atata vreme ești cu mine și n-ai cunoscut că Tatăl este intru Mine și Eu intru Tatăl?”
„Deci (Sfantul Duh este) o fereastră care ne aduce lumină, care aduce căldură și care aduce curaj intr-o lume lipsită adeseori de aceste lucruri”, a concluzionat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Ne spune Sfantul Apostol Pavel că roada Duhului se află in bucurie, pace și indelungă răbdare, facere de bine, credincioșie, blandețe, infranare, curăție. Impotriva unora ca acestea nu este lege, adică legea nu le condamnă niciodată”, a amintit ierarhul.
Părintele episcop vicar și-a incheiat cuvantul de invățătură cu indemnul de a cultiva in viața noastră roadele Duhului menționate de Sf. Ap. Pavel, de a urma modelului Mantuitorului Iisus Hristos, rugandu-ne pentru vrăjmași, și de a urma indemnului Fericitului Augustin de a ne feri de minciună și de a nu ne lupta impotriva fraților.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit in Duminica a opta după Paști la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală.
Foto credit: Facebook / Mănăstirea Radu Vodă (arhivă)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 93
Id: 81295
Data: Jun 24, 2024
Imagine:
„Duhul Sfant nu ia chip de om, dar dorește să facă din fiecare om un chip duhovnicesc, o icoană a lui Hristos”, a spus Părintele Patriarh Daniel ..... Data: Jun 24, 2024 |
„Biserica este lucrarea lui Dumnezeu. El este Cel Care, prin Fiul Său, a caștigat-o pentru noi”, a spus Episcopul Ioan Casian al Canadei duminica trecută, ..... Data: Jun 24, 2024 |
Societatea Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți organizează, joi, 27 iunie, o nouă ediție a Festivalului Portului Popular „Ia Romanească in ..... Data: Jun 24, 2024 |
„Biserica este locul intalnirii concrete intre rugăciunile noastre și puterea Duhului ..... Data: Jun 24, 2024 |
„La Cincizecime, Domnul ne cheamă să facem un drum al unirii noastre cu Dumnezeu și acest drum ne unește unii cu alții, ne face să ..... Data: Jun 24, 2024 |
Toate cele cinci instituții care fac parte din Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Romane au fost așezate sub ocrotirea Sfintei Treimi, avand drept model și ..... Data: Jun 24, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).