Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei organizează duminică, 2 martie 2014, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, spectacolul caritabil „Armonii de primăvară”, susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal”, dirijat de Voicu Popescu. Evenimentul, care se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, are ca scop susţinerea activităţilor sociale a 70 de copii defavorizaţi. "Prin acest spectacol caritabil încercăm să găsim fonduri pentru a susține activitățile cu acești copii defavorizați, pe care îi avem în îngrijire în fundația noastră, în centrele sociale specializate, acreditate după toate normele statului român. În acest context, al încercării noastre de a găsi fonduri, se va desfășura acest spectacol caritabil, în ziua de duminică, 2 martie, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Invitatul de onoare este Corul Național de Cameră «Madrigal», dirijat de Voicu Popescu. Este o onoare deosebită ca Madrigalul să ne fie alături. De asemenea, este o dorință a noastră ca astfel de colaborări să continuie și pe viitor", a explicat părintele Mihai Doroşincă, directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, Intrarea la spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare, iar banii încasați vor fi direcţionaţi spre activitățile sociale.
Beneficiarii FSS, stimulaţi prin implicarea în activități
Beneficiarii direcţi ai manifestării vor fi copiii asistaţi social prin Cantina „Sfântul Sava“, prin Centrul de Zi pentru Copii „Mia Casa“ Inculeţ - Bârnova şi prin Centrul de Zi „Sfânta Marina“, ce aparţin de FSS. "Acești copii iau prânzul în fiecare zi la noi la fundație sau la centrele noastre. De asemenea, ei beneficiază de ajutoare care se concretizează în haine sau rechizite. Le oferim ore de meditații, activități de socializare, organizăm excursii, tabere, urmărind astfel prevenirea abandonului școlar şi creșterea calității actului educațional. Cu alte cuvinte, încercăm pe cât posibil ca acești copii, care provin din familii defavorizate, să ajungă persoane de nădejde în societate, oameni care la rândul lor, cândva, să ajute pe alți copii aflați în suferință", a explicat pr. Mihai Doroşincă. Alături de Corul „Madrigal“, pe scena decorată în straie de primăvară, vor mai urca şi beneficiarii direcţi ai manifestării, copiii asistaţi social. "Prin aceste spectacole, noi încercăm să-i prezentăm și pe copii. În același timp încercăm să-i stimulăm pe copii prin implicarea în activități frumoase. De aceea, îi aducem pe scenă, de această dată în deschiderea concertului. Alături de beneficiarii noştri, vor urca pe scenă Corul de copii «Muzica Viva», al Asociației «Iubire și Încredere», iar la sfârșitul spectacolului, împreună cu Madrigalul, toți copiii vor interpreta câteva piese, astfel încât să rămână nu numai încântați, dar probabil și cu speranța că vor avea ocazia să cânte alături de multe alte personalități culturale. Îmi aduc aminte de impactul pe care l-au avut copii atunci când au cântat pe scenă în alte spectacole, fie cu Paula Seling, fie cu artista Corina Chiriac. Au fost nu numai foarte încântați, dar au și vorbit foarte mult despre aceste evenimente, semn că i-a impresionat. Imaginați-vă niște copii veniți dintr-un mediu oarecum de sărăcie, care au ajuns să cânte pe scenă în fața a sute sau chiar mii de oameni, alături de personalități pe care ei le-au văzut doar la televizor sau despre care au citit în presă", a remarcat directorul executiv al FSS.
Proiect pentru organizarea corurilor de copii
Corul Național de Cameră „Madrigal” are în derulare un program intitulat „Cantus Mundi”, prin care încearcă să organizeze cât mai multe coruri de copii, mulți dintre ei chiar cu probleme sociale. Această activitate este coordonată de Anna Ungureanu, dirijor secund al Corului „Madrigal”. "Este foarte important că acest program se va reflecta și în spectacolul nostru caritabil, în speranța că, după aceea, vom avea multe alte activități împreună cu Madrigalul, care să vizeze copiii și ajutorarea acestora", s-a exprimat pr. Mihai Doroşincă. Biletele se găsesc în următoarele locaţii: Librăria Doxologia din strada Ştefan cel Mare şi Sfânt, librăriile Cărtureşti din Iulius Mall şi Palas Mall, Selgros Cash&Cary (ieşirea de la casele de marcat), Era Shopping Center (pe culoarul de la casele de marcat Carrefour), Felicia Shopping Center (pe culoarul de la casele de marcat Carrefour), Hypermarket Auchan, Magazinul Non-Stop Dolirom Canta, la sediul FSS din strada Costache Negri nr. 48, lângă Biserica „Sfântul Sava“. Pentru livrarea biletelor la domiciliu şi alte detalii despre eveniment, cei interesaţi pot apela numărul de telefon 0771647607. Toţi participanţii la eveniment vor fi onoraţi cu numeroase surprize şi cadouri speciale venite din partea sponsorilor şi partenerilor evenimentului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 652
Id: 38381
Data: Feb 25, 2014
Imagine:
La Vaslui a avut loc în prima zi a acestei săptămâni o întâlnire de lucru a reprezentanţilor Organizaţiei World Vision România şi ai Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române cu cei ai Eparhiei Huşilor. .....
Data: Feb 25, 2014
Ierarhul a venit în comunitatea de aici pentru a-i felicita pe preoţi şi credincioşi, care au susţinut în ultimii doi ani lucrările de restaurare a picturii interioare. Liturghia arhierească din a treia Duminică a Triodului a fost un .....
Data: Feb 25, 2014
Bucuria acestei aniversări a fost dublată de împlinirea, în ziua de 21 februarie 2014, a cincisprezece ani de la hirotonia în treapta arhieriei a Preasfinţiei sale.
Aceste momente aniversare au fost sărbătorite în mod .....
Data: Feb 25, 2014
Credincioșii care au pășit în frumoasa biserică din Ţinutul Pădurenilor care a găzduit lucrările cercului pastoral, s-au bucurat de săvârşirea Sfintei Taine a Maslului, după care Preacuviosul Părinte Arhimandrit Andrei Coroian, consilier .....
Data: Feb 25, 2014
În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică, Mitropolitul Clujului le-a vorbit credincioșilor despre criteriile judecății universale, despre importanța iubirii aproapelui, cât și despre faptele bune sau rele, .....
Data: Feb 25, 2014
În cuvântul de învăţătură, rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti desprinse din Sfânta Evanghelie de la Matei (15, 31-46). ). „Din Evanghelia ce s-a citit astăzi la .....
Data: Feb 25, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).