Arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor: "De ceva timp, cu toţii ştim de boala grea a părintelui Justin Pârvu. În ciuda oboselii şi a vârstei, părintele Justin îşi jertfea întreaga odihnă trupească şi sufletească pentru a asculta necazul celor mulţi. Rugăciunea pentru sănătatea părintelui Justin a fost primită de Dumnezeu. Plecarea părintelui este un semn al milostivirii lui Dumnezeu. Părintele se va odihni acolo unde se odihnesc cei care L-au slujit pe Dumnezeu. Duhovnicul de la Petru Vodă a apucat să-şi aşeze cele de grijă pentru mănăstire, încredinţându-i Înalt Preasfinţitului Teofan gândul său pentru cele două aşezări monahale de care s-a îngrijit. Părintele Justin Pârvu şi-a exprimat totodată nădejdea că mănăstirile Petru Vodă şi Paltin vor propăşi în continuare spre înmulţirea binelui şi spre o mărturie adevărată a lucrării lui Dumnezeu în rândul celor ce Îl caută pe El. În aceste zile, mulţi oameni îşi vor lua rămas bun de la părintele Justin. În ziua înmormântării arhmandritului Justin (n.r. joi, 20 iunie) consider că incinta Mănăstirii Petru Vodă va fi mult prea mică pentru cei care vor dori să se roage cu inimă smerită pentru părintele".
"Pe chipul lui citeam semnele suferinţei"
Arhim. Luca Diaconu, exarh zonă Neamţ: "L-am cunoscut pe părintele Justin Pârvu la Mănăstirea Bistriţa pe când eram copil, iar apoi în timpul seminarului şi al facultăţii. Ne-a rămas imaginea părintelui care stătea de vorbă cu creştinii de dimineaţă până seara, cu o răbdare uimitoare. Principala lui virtute a fost aceea de a se jertfi pentru credincioşii ortodocşi. S-a jertfit pe sine şi nu renunţa la programul său. Stătea la dispoziţia credincioşilor o zi întreagă. Venea la trapeză doar după ora 15:00 şi mânca odată pe zi mâncare monahală, ca un sihastru. După ce stătea la masă, se retrăgea pentru puţină vreme la chilia care era separată puţin de încăperea unde îi primea pe credincioşi. Avea ca zi de slujire liturgică lunea. De asemenea, avea harul de a începe ziua liturgică duminică după-amiază, când făcea Paraclisul Maicii Domnului. Aceasta era o mare bucurie a Preacuvioşiei Sale. Noi, care eram mai mici, simţeam această bucurie, întrucât slujea Paraclisul Maicii Domnului cu o râvnă specială. I-am sesizat râvna şi în ceea ce priveşte pomelnicele credincioşilor. Era foarte atent faţă de aceste pomelnice şi adesea ne sfătuia să le rânduim cum se cuvine. Părintele Justin nu ne-a vorbit de viaţa Preacuvioşiei Sale, însă pe chipul lui citeam semnele suferinţei. Nu predica aproape niciodată pe vremea când era la Mănăstirea Bistriţa. Părintele predica mult mai mult prin viaţa sa şi prin sfaturile duhovniceşti concrete pe care le dădea fiecăruia. După sfintele slujbe, se plimba în jurul bisericii împreună cu părintele Ioanichie Bălan. Părintele Ioanichie Bălan avea obiceiul de a-şi face pravila în jurul ctitoriei voievodale de la Bistriţa, întrucât o ştia pe de rost. Discuţiile dintre părintele Justin şi părintele Ioanichie se lungeau de multe ori, iar noi ne foloseam foarte mult de ele. Părintele Justin rămâne model de duhovnic, care s-a jertfit precum arde o lumânare curată".
Cuvânt de învăţătură şi de nădejde de la părintele Justin
Protos. Hariton Negrea, directorul Centrului "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău: "Părintele Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a fost cel care mi-a oferit primele învăţături duhovniceşti pe calea monahală. A fost un duhovnic de mare excepţie pentru că a fost mereu preocupat de viaţa monahală. Pe timpul unei săptămâni, părintele ne spovedea de trei ori şi avea grijă să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. De asemenea, participam la Sfânta Liturghie la miezul nopţii, astfel încât să avem o viaţă de asceză. Părintele Justin a fost mâna lui Dumnezeu pentru monahi şi creştini. A avut mult optimism şi a oferit multă nădejde oamenilor încercaţi de greutăţi atât din România, cât şi din alte ţări. Ne-a învăţat să fim adevăraţi patrioţi, să ne ţinem tradiţia naţională a ţării şi să ne rugăm pentru conducătorii noştri. Părintele Justin Pârvu a oferit mereu cuvânt de învăţătură şi de nădejde tuturor. Întotdeauna a avut în vedere să ne iubim ca fraţii, să promovăm tot binele şi tot ce ţine de prosperitatea ţării noastre".
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 668
Id: 31818
Data: Jun 17, 2013
Imagine:
Înalt Prea Sfinţitului Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineţii, astăzi, Luni, 17 Iunie, şi a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veşnică.
.....
Data: Jun 17, 2013
La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la .....
Data: Jun 17, 2013
După slujba de sfințire a sfântului lăcaș, care de fiecare dată dă împresia că te afli în mormântul plin de Înviere al lui Hristos, a urmat săvârșirea Sfintei Liturghii, înainte de care .....
Data: Jun 17, 2013
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din satul Sfântul Ilie-Nou din Suceava a primit duminică, 16 iunie 2013, veşmântul sfinţirii de la IPS Pimen şi de la PS Macarie. Cei doi ierarhi au venit spre lăcaşul de .....
Data: Jun 17, 2013
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-a aflat duminică, 16 iunie 2013, în parohia Lichitişeni - Vultureni, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Preasfinţia Sa a sfinţit catapeteasma Bisericii .....
Data: Jun 17, 2013
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a filiei Albeşti, parohia Hârşova, a fost ridicată începând cu anul 1940, fiind sfinţită în anul 1950 de episcopul Ciopron al Romanului. În anii ce au urmat, .....
Data: Jun 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfanta Mucenita Alexandra
Viata Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca
Patimirea Sfantului Slavitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta
Patimirea Sfantului Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului din Asia
Sfintii Mucenici Pasicrat si Valentin
Cuviosul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).