Rugaciune si ajutor pentru victimele incendiului din 30 octombrie

]]>Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în cadrul conferințe pastoral-misionară a preoților din Protoieria Curtea de Argeș, luni, 02 noiembrie 2015, a fost rostită o rugăciune pentru victimele incendiului din București, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În cadrul întrunirii de la sediul protoieriei, preoții au fost îndemnați ca la slujbele oficiate să fie pomeniți cei care și-au pierdut viața în tragicul eveniment, iar pentru cei care se află pe patul de spital să fie săvârșită Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie pentru însănătoșire grabnică. De asemenea, slujitorii Sfintelor Altare vor sprijini duhovnicește și material familiile celor care au avut de suferit de pe urma acestei încercări nefericite.

Download: Click for download attached file: Rugaciune si ajutor pentru victimele incendiului din 30 octombrie

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 589

Id: 57618

Data: Nov 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).