Sănătate pentru sate: 100 de persoane din județul Giurgiu au beneficiat de servicii medicale gratuite

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au revenit sambătă la Ghimpați, județul Giurgiu, cu campaniile „Sănătate pentru sate” și „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”.

Peste 100 de persoane au fost consultate gratuit de medici specialiști in medicină internă, diabet zaharat, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie, ginecologie și psihiatrie. Pacienții au mai beneficiat și de investigații EKG și ecografii.

„Am intalnit mai multe cazuri de diabet zaharat, foarte multe dintre ele neglijate terapeutic, pentru că ne confruntăm cu niște timpuri in care este greu să acceptăm faptul că avem din ce in ce mai mulți diabetici”, a spus dr. Simona Carniciu, medic primar Diabet, nutriție și boli metabolice.

„Noi, prin această campanie, nu doar că am identificat aceste cazuri, dar am stat și le-am explicat de fiecare dată, in funcție de fiecare individ, problema psihologică a acestei patologii.”

„Comuna Ghimpați este o comună cu mulți varstnici și care nu se pot deplasa la București, Giurgiu sau Alexandria pentru a face anumite analize, așa că, astăzi, o mare parte dintre ei au venit pentru a se folosi de experiența acestor minunați oameni”, a declarat, pentru Trinitas TV, părintele Marian Anicescu de la Parohia Copaciu, județul Giurgiu.

 

Impactul acțiunii

„A fost foarte interesantă patologia de astăzi, pentru că a fost diversă, nu neapărat patologie severă, din sfera oncologică, insă o patologie extrem de variată, acoperind grupe de varstă intre 40 și 70 de ani”, a spus și dr. Amalia Anghel, medic primar Dermatovenerologie.

„Niște oameni drăguți, extrem de calzi, prietenoși, bucuroși că suntem astăzi aici și au fost extrem de deschiși pentru această acțiune”, a adăugat medicul.

„O inițiativă care pe mine m-a impresionat din toate punctele de vedere. Fiind un om foarte ocupat, am vrut să fiu aproape de toată această campanie și să mă inchin celor care au astfel de inițiative!” a declarat și prof. Gabriela Singureanu, director adjunct la Școala Gimnazială n. 1 Ghimpați.

„Ultima activitate desfășurată in acest an din cadrul Campaniei �Sănătate pentru sate�, o activitate incununată de succes, deoarece au participat astăzi nu mai puțin de 35 de cadre medicale cu diverse specialități”, a explicat Dan Prună, coordonatorul Voluntarilor Catedralei Naționale, pentru Trinitas TV.

„A fost un an frumos, un an in care am reușit să sprijinim nu mai puțin de 2500 de persoane. Am reușit să ajungem cu campania �Sănătate pentru sate� in mai multe județe și nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, anul viitor să fie mult mai prosper, să ajutăm mult mai mulți oameni, să extindem echipa medicală, pentru a veni in sprijinul cat mai multor persoane. In sfera aceasta medicală, este nevoie de sprijin in special in mediul rural.”


Campania „Sănătate pentru sate” numără, pană in prezent, 107 acțiuni in județele Argeș, Botoșani, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Prahova și Teleorman. Numărul beneficiarilor depășește 15.000 de persoane.

Sursa foto: Facebook / Prună Dănuț Viorel

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 139

Id: 79870

Data: Dec 20, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).