La ultima ediție din acest an a emisiunii „In slujba binelui” de la TVR Moldova, Mitropolitul Petru al Basarabiei a făcut apel la romani „să fie buni cu fiecare – și cu cel care crede mai mult, și cu cel care crede mai puțin”.
„Să ne iubim unii pe alții, pentru că iubirea lui Dumnezeu este cea mai importantă. Că ne iubesc vecinii, că nu ne iubesc, principalul este ca noi să-i iubim. Și atunci iubirea de la noi le-o transmite și lor Dumnezeu, ca să fie mai buni”, a spus ierarhul.
El a vorbit despre misiunea Bisericii, despre cum se colinda pe vremuri in satul său natal din raionul Cahul și le-a urat romanilor de pretutindeni sărbători in unitate, pace și dragoste.
„Intotdeauna am adus laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate și Dumnezeu știe cand și cum să scoată la iveală lucrurile care s-au făcut”, a spus Inaltpreasfinția Sa.
„Avem incă multe lucruri de făcut, avem biserici in construcție, avem să finalizăm pictura. Așa cum ați văzut, și aici, la Mitropolie, incă nu am terminat. S-a schimbat cu multă trudă, cu multă greutate. Dar acea greutate a trecut”, a continuat ierarhul din stanga Prutului.
Emisiunea a prezentat și cateva din proiectele Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.
„A creat posibilități pentru oamenii nevoiași, pentru cei care au nevoie de sănătate, de ingrijire. Așa au făcut și Sfinții Părinți și alți mari ierarhi ai Bisericii, care au făcut azile pentru bătrani, școli pentru copii. Este datoria Bisericii”, a spus părintele mitropolit.
Deși a copilărit intr-o perioadă in care ateismul sovietic, devenit ideologie de stat, a provocat inchiderea multor biserici și in Basarabia, Mitropolitul Petru iși amintește că romanii țineau la tradițiile lor și colindau de Crăciun.
Ca să ajungă la o biserică in care se slujeau, credincioșii aveau mult de mers in acele vremuri.
„In sat la mine biserica era inchisă. Ne duceam in altă parte. Uneori ne duceam pe jos. Dar, dacă o făceai din dragoste, nu te simțeai obosit”, povestește ierarhul.
Mitropolitul Basarabiei le-a transmis urări de Crăciun romanilor de pretutindeni: „In primul rand le dorim să aibă credință in Dumnezeu, ca Dumnezeu să-i țină sănătoși, ca Dumnezeu să le implinească dorințele lor.”
„Tuturor romanilor sărbători fericite! Nașterea Mantuitorului Hristos să le aducă mult folos tuturor și niciodată să nu uităm aceste sărbători și măcar atunci să ne intalnim”, a incheiat Părintele Mitropolit Petru.
Foto credit: TVR Moldova
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 194
Id: 77569
Data: Dec 24, 2022
Imagine:
Acțiunile organizate de Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor in perioada premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului au avut ca beneficiari un număr de 1.370 de persoane – copii și varstnici. .....
Data: Dec 24, 2022
Inaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat miercuri, la Cluj, o slujbă de pomenire pentru Eroii Revoluției. La final, ierarhul a aprins cate o candelă la fiecare mormant al celor care și-au dat viața in timpul Revoluției din decembrie .....
Data: Dec 24, 2022
Beneficiarii Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Urlați, județul Prahova, au primit joi daruri de Crăciun.
„Pe langă dulciuri și jucării, au avut parte de surprize care să-i bucure in funcție de varstele .....
Data: Dec 24, 2022
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu transmite că Nașterea Domnului este un timp al cunoașterii de sine, al ințelegerii diferenței dintre „Dumnezeu-Omul” și „omul-dumnezeu”, al conștientizării invățăturii .....
Data: Dec 24, 2022
„Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Atotțiitorul nu a rămas in majestatea Sa, nu a privit nepăsător la creația Sa, nu a așteptat ca aceasta să se smerească și să se intoarcă, ci a venit El Insuși golindu-se de .....
Data: Dec 24, 2022
In Pastorala sa de Crăciun, Preasfințitul Părinte Mihail ii indeamnă pe credincioși să intampine Noul An cu rugăciune stăruitoare.
„Putem spune că, prin venirea lui Hristos in lume, Impărăția lui .....
Data: Dec 24, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Povestioara cu talc - Sa nu traim doar cu trupul
Povestioara cu talc - Sfanta cruce
Povestioara cu talc - Sa privim partea frumoasa a lucrurilor
Povestioara cu talc - Copii sa aiba grija sa traiasca frumos
Povestioara cu talc - Sa nu facem raul unde se poate face bine
Povestioara cu talc - Cine se pocaieste acela se mantuieste
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).