Pe o perioadă de trei ani, Patriarhia Română, în parteneriat cu Fundația World Vision România, a derulat proiectul „Alege Școala!” în 7 comunități din județele Ialomița, Prahova și Constanța.
În cadrul unei festivității de închidere, la Medgidia, au fost evidențiate rezultatele proiectului.
„Alege Școala” s-a desfășurat în perioada 2018 – 2021 în localitățile Armășești, Drăgoești, Roșiori, Maia, Rădulești, Vălenii de Munte și Medgidia. 1036 de copii au beneficiat săptămânal de activități menite să îi dezvolte din punct de vedere educațional și spiritual.
Activitățile au fost de tip „Afterschool” (Școală după școală) cu educație remedială la limba română și matematică și activități non-formale de tip „Școala de Duminică”, susținute de preotul din fiecare comunitate, toate având ca obiectiv principal prevenirea abandonului școlar.
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj la acest moment festiv.
„La finalul celor trei ani de implementare, ne bucurăm să observăm progresul copiilor, dorința lor de cunoaştere şi efortul lor de a nu abandona școala”, a transmis Preafericirea Sa prin consilierul patriarhal Pr. Florin Marica.
În Medgidia, proiectul a fost implementat la Școala Gimnazială „Spiru Haret”, situată în zona marginală a orașului. Acolo locuiesc multe familii vulnerabile și o comunitate mare de romi.
Beneficiari ai proiectului pentru Medgidia au fost 344 copii (atât preșcolari cât și din ciclul primar și gimnazial) și 69 adulți (fără școală) încadrați în programul „A doua șansă”, program al Proiectului „Alege Școala”.
La evenimentul de la Medgidia, în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost prezent și Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. Înaltpreasfinția Sa a spus că este fericit că a făcut parte și Medgidia din acest program.
„Acest program trebuie să se deruleze în continuare”, a spus ierarhul. „Să nu oprim acest program pentru că în fiecare an, fiecare generație are copii care au nevoie să fie susținuți”.
Foto credit: Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 298
Id: 72757
Data: Feb 18, 2021
Imagine:
Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat miercuri o întrunire consultativă pe tema catehezei parohiale în noul context sanitar și social. S-au discutat metode de îmbunătățire a catehezei, cu scopul de a abilita cateheții să devină .....
Data: Feb 19, 2021
Preafericitul Părinte Porfirie, care a fost ales joi de Sfântul Sinod în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, este întronizat vineri la Catedrala Sf. Arh. Mihail din Belgrad.
9.00 Sfânta Liturghie a început
Liturghia la care va fi întronizat .....
Data: Feb 19, 2021
Imediat după încheierea alegerilor, noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a îndemnat pe toți să se roage lui Dumnezeu pentru el.
„Astăzi, invocând binecuvântarea lui Dumnezeu peste toți frații și surorile, peste fiii Bisericii noastre a Sfântului Sava și peste .....
Data: Feb 19, 2021
Episcopia Canadei anunță o întâlnire-colocviu dedicată Sfântului Ioan Casian, unul dintre ocrotitorii românilor de departe și, în special, ocrotitorul acestei eparhii românești de peste ocean.
Evenimentul se va desfășura online duminică, 28 februarie 2021, în ziua de .....
Data: Feb 19, 2021
Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcop locțiitor al Daciei Felix, l-a felicitat pe Patriarhul Porfirie, noul conducător al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a fost întronizat vineri în Catedrala „Sfântul Arhanghel Mihail” din Belgrad.
„Alegerea şi întronizarea .....
Data: Feb 19, 2021
„Monahia Iosifia și micuța obște a mănăstirii cu lucrătorii și binefăcătorii ei” semnează un mesaj de mulțumire adresat celor care au contribuit la înființarea Mănăstirii Ortodoxe românești „Izvorul Tămăduirii și Sf. Ciaran” din Irlanda.
Mănăstirea a fost înființată .....
Data: Feb 19, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).