Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a îndemnat în Pastorala pentru sărbătoarea Nașterii Domnului 2019 ca toată ființa noastră să fie îndreptată spre Dumnezeu. Scrisoarea pastorală a fost intitulată „Dumnezeu vrea să lucreze pururea și în toți în taina întrupării Sale”.
„În zilele de sărbătoare închinate Naşterii Domnului, să avem sufletul, inima şi toată fiinţa îndreptate spre Dumnezeu. Gândul nostru să cuprindă în rugăciune şi iubire pe cei dragi ai familiei noastre, dar şi pe cei care suferă boli şi nedreptăţi pe faţa pământului”, îndemnat Înaltpreasfinția Sa.
Conștientizarea prezenței lui Dumnezeu, a semnalat Mitropolitul Teofan, se face prin cuget smerit şi duh de pocăinţă, dar mai ales prin iubire şi rugăciune.
„Iubirea care îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu este arătată în rugăciunea pentru vrăjmaşi, care, împreună cu Sfânta Liturghie, menţin lumea întru existenţă”.
De asemenea, ierarhul a afirmat că se cuvine ca numai în Dumnezeu să ne punem nădejdea deoarece „toate celelalte sunt trecătoare şi schimbătoare”.
„El este Stânca pe care n-o iau valurile. El este Coloana care nu se clatină. El este Apa cea vie, Pâinea cea spre fiinţă, Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Înaltpreasfinția Sa a lămurit în cadrul Pastoralei de Crăciun cum se împlinește Taina Întrupării lui Dumnezeu în om.
„În primul rând, Taina Întrupării lui Dumnezeu se împlineşte în om prin Botez, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, prin dumnezeiasca Împărtăşanie, iar apoi prin păzirea poruncilor în viaţa de zi cu zi”, a specificat ierarhul.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 459
Id: 68591
Data: Dec 18, 2019
Imagine:
Ziua internaţională a migranţilor este celebrată anual în data de 18 decembrie pentru a recunoaște eforturile, contribuțiile și drepturile migranților din întreaga lume.
Ziua internațională a migranților a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 4 .....
Data: Dec 18, 2019
Episcopul Macarie al Europei de Nord îndeamnă în scrisoarea pastorală de Crăciun 2019 la rugăciune pentru familia Smicală și pentru toţi cei care suferă din cauza separării, a singurătății, „pentru toți care se simt abandonați și care nu se pot împărtăși de bucuriile simple, .....
Data: Dec 19, 2019
La catedrala episcopală din Huși, Preasfințitul Părinte Ignatie va oficia vineri de la ora 11:00 o slujbă de pomenire pentru Episcopul Ioachim Mareș, informează
Data: Dec 19, 2019
„Cu insistență vă sfătuim ca în toată casa de creștin să existe Sfânta Scriptură și zilnic să citim măcar un capitol, două, din Sfânta Carte, cu predilecție din Noul Testament”, îndeamnă Mitropolitul Andrei în pastorala de Crăciun.
El reiterează importanţa deosebită .....
Data: Dec 19, 2019
Mitropolitul Petru al Basarabiei, Episcopul Antonie de Bălţi şi Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-au întâlnit marţi cu Victor Opaschi, Secretarul de stat pentru Culte.
Întâlnirea a avut loc la sediul instituţiei din Sectorul 2 al capitalei, informează .....
Data: Dec 19, 2019
Mitropolitul Irineu al Olteniei atrage atenția în mesajul pastoral de Crăciun că în „vâltoarea lumii” nu mai reușim să-L „întrezărim” pe Hristos și că uităm cele mai profunde nevoi ale noastre: a iubi şi a fi iubit, a găsi pacea și bucuria.
„El este permanent aproape .....
Data: Dec 19, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfantul Maslu - Taina vindecarii (Documentar Trinitas TV 2012)
Slujba Inmormantarii Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist - 03 August 2007
Manastirea Frasinei
Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul
Biserica Filaret - Cutitul de argint (Documentar Trinitas TV)
Biserica Sfantul Spiridon Vechi (Bucuresti) (Documentar Trinitas TV 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).