Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Johannesburg, Africa de Sud, va fi sfințită sâmbătă, 30 noiembrie 2019.
Slujba de târnosire a primului locaș de cult românesc de pe continentul african va fi oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
Evenimentul reprezintă încununarea eforturilor comunității românești începute în urmă cu 6 ani când a fost pusă piatra de temelie a bisericii din suburbia Midrand. Lucrările au început efectiv din 2014.
În prezent lăcașul de cult este pictat și dotat cu cele necesare, astfel încât în contextul hramului parohiei și al Zilei Naționale a României va avea loc și slujba de sfințire.
La eveniment este anunțată prezența Ambasadorului României în Africa de Sud, Marius Borănescu.
Parohia din Africa de Sud își are începuturile în anul 2000, când comunitatea credincioşilor români din Johannesburg a întemeiat, împreună cu Părintele Mircea Corpodean, Asociația Creştin-ortodoxă Română „Sfântul Andrei” (SARCOA – Saint Andrew Romanian Christian Orthodox Association).
În ziua de 7 februarie 2002, parohia a fost înregistrată oficial în Registrul Oficial al Companiilor din Johannesburg.
În perioada 2000-2002, sfintele slujbe erau oficiate în spaţii private, iar între anii 2002-2008, românii s-au rugat alături de credincioşi greci, africani şi englezi în Biserica „Sfântul Nicolae al Japoniei” din Brixton. În perioada februarie 2008 – iulie 2008, acestea au avut loc într-o capelă special amenajată în locuinţa preotului din Edenvale.
În 2008, Pr. Mihai Corpodean a fost transferat la parohia românească din Auckland, Noua Zeelandă, comunitatea parohială din Johannesburg fiind preluată de tânărul preot Răzvan Tatu.
De la venirea sa în Africa, serviciul liturgic a fost oficiat în Biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul Orange Grove.
Ulterior, a fost cumpărat un teren în Midrand, unde se află în prezent prima biserică românească din Africa.
Foto credit: Facebook / Comunitatea Romana din Africa de Sud
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 272
Id: 68358
Data: Nov 26, 2019
Imagine:
Episcopul Ignatie al Huşilor a vorbit în predica de duminică despre modul în care ne raportăm la Hristos şi despre „falimentul duhovnicesc” al sufletului.
Preasfinţia Sa a liturghisit împreună cu Episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei în Catedrala din .....
Data: Nov 26, 2019
Studenți de la facultățile Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au participat luni la un curs de prim ajutor susținut de reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță.
Cursul avut loc în Sala „Fidelis” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.
.....Data: Nov 26, 2019
Arhiepiscopul Anastasie s-a deplasat marţi în oraşul Durrës pentru a constata urmările cutremurului care a zguduit Albania în cursul dimineţii.
Arhiepiscopul a vizitat celulele de urgenţă organizate în urma cataclismului şi a dialogat cu autorităţile în vederea .....
Data: Nov 26, 2019
Raluca Prelipceanu a renunțat la Catedra Universității Evry din Franța urmându-și pasiunea pentru iconografia veche și răspunzând unei chemări divine, aceea de a salva biserica veche de 260 de ani din Vința gata să fie înghițită de lacul toxic format în urma exploatărilor .....
Data: Nov 26, 2019
„TABOR” este numele proiectului pe care consilierilor eparhiali ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române îl propun pentru facilitarea incluziunii sociale a persoanelor private de libertate.
Proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a întâlnirii .....
Data: Nov 26, 2019
Sibiul găzduieşte în perioada 26 noiembrie – 5 decembrie mai multe manifestări duhovnicești, culturale și academice grupate sub genericul „Zilele Șaguniene”.
Festivităţile de anul acesta dedicate Sfântului Andrei Şaguna au început marţi, 26 noiembrie, prin lansarea .....
Data: Nov 26, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).