Sarbatoare la Gledin, satul Sfantului Pahomie

O serie de manifestari culturale si religioase se desfasoara in Parohia Gledin, Protopopiatul Bistrita, cu ocazia pomenirii de catre Biserica Ortodoxa, pe 14 aprilie, a Sfantului Ierarh Pahomie, Episcopul Romanului, potrivit "Ziarul Lumina".Sarbatoarea de la Gledin debuteaza azi, 13 aprilie, cu a doua editie a colocviilor de la Gledin pe tema Sfantul Pahomie - istorie si duhovnicie, conform celor precizate de parohul Ioan Titieni. La evenimentul ce se va desfasura de la ora 16:00 participa personalitati ale mediului academic si cultural din Transilvania, intre care pr. prof. univ. dr. Ioan Chirila, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, Nicolae Baciut, preotul Ioan Pintea, protopopul Alexandru Vidican si profesorul Oliv Mircea. Programul manifestarilor continua de la ora 18:00, cu slujba Vecerniei Mari, iar de la 19:00, cu Taina Sfantului Maslu, urmata de Privegherea de noapte.Duminica, 14 aprilie, in ziua pomenirii Sfantului Pahomie de la Gledin, Inalt Preasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, va oficia Sfanta Liturghie. Ierarhul si soborul de preoti, impreuna cu multimea de credinciosi, participa apoi la vernisajul expozitiei de pictura realizate de copiii din Gledin si din imprejurimi, coordonati de prof. Daniela Riciu de la Reghin.Sarbatoarea va continua cu inaugurarea Centrului cultural Sfantul Pahomie, ridicat in ultimii doi ani, ce include o capela inchinata Sfantului Pahomie, o cladire ce gazduieste Biblioteca Iacob Stamate si un centru pentru pelerini.Sfantul de la GledinSfantul Ierarh Pahomie de la Gledin a fost canonizat in 2007, la propunerea vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu. Sfantul Pahomie s-a nascut in jurul anului 1674, in satul bistritean Gledin, primind la botez numele Petru. A intrat de tanar ca frate la Manastirea Neamt, unde a fost tuns in monahism. S-a nevoit la Lavra Pecerska, unde l-a cunoscut pe Sfantul Dimitrie al Rostovului, caruia i-a devenit ucenic. In 1706 s-a intors la Manastirea Neamt, alegand ulterior sihastria intr-o padure din munti. A pastorit Episcopia Romanului. Intors la Lavra Pecerska, a trecut la Domnul in 14 aprilie 1724, dupa ce a imbracat marea schima sub numele Pimen. Moastele sale sunt pastrate in Paraclisul Sfantul Ştefan din Lavra Pecerska.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 644

Id: 29970

Data: Apr 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).