In data de 15 august se implinesc 310 ani de la moartea martirică a Sfinților Brancoveni, sărbătoriți anual in data de 16 august.
Canonizarea Sfantului Constantin Brancoveanu, a fiilor săi și a sfetnicului Ianache a fost declarată de către Biserica Ortodoxă Romană in data de 15 august 1992.
Cinstitele sale moaștese află la Biserica Sfantul Gheorghe – Nou din București, una dintre ctitoriile sale.
Sfantul Constantin Brancoveanu a fost domnitorul Țării Romanești timp de 25 de ani, intr-o perioadă caracterizată de instabilitate politică, și a fost unul dintre principalii promotori ai culturii romanești și susținători ai Bisericii Ortodoxe.
In timpul domniei sale, a reușit să transforme Țara Romanească intr-un important centru cultural și religios, sprijinind construirea și restaurarea a numeroase biserici și mănăstiri, atat pe teritoriul țării, cat și in afara ei.
Printre cele mai notabile ctitorii ale sale se numără Mănăstirea Hurezi, considerată un varf al arhitecturii brancovenești.
In 1714, Sfantul Constantin Brancoveanu a fost trădat și arestat de către otomani, fiind acuzat de complot impotriva Imperiului Otoman.
A fost adus impreună cu familia sa la Constantinopol, unde sultanul Ahmed al 3-lea i-a oferit opțiunea de a-și salva viața și averea prin trecerea la islam. Sfantul Constantin Brancoveanul a refuzat, rămanand fidel credinței ortodoxe.
Hotărare a atras martiriul său și al celor patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și al sfetnicului Ianache Văcărescu. Execuția lor a avut loc pe 15 august 1714, chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Numeroase mărturii, adesea provenind de la diplomați și agenți economici străini aflați la Constantinopol, documentează arestarea și execuția lui Constantin Brancoveanu.
Relatările istorice sunt unanime in a condamna severitatea excesivă a arestării intregii sale familii și brutalitatea execuției
Martiriul Sfinților Brancoveni nu a fost un simplu eveniment istoric, ci reprezintă un simbol al credinței neclintite și al sacrificiului suprem pentru valorile creștine.
Prin canonizarea lor, Biserica Ortodoxă Romană a recunoscut și a onorat curajul și demnitatea cu care și-au acceptat martiriul.
Foto credit: Basiluca.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 99
Id: 81669
Data: Aug 15, 2024
Imagine:
Ziua Marinei Romane este sărbătorită anual in data de 15 august, odată cu Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare. Ziua Marinei Romane a ..... Data: Aug 15, 2024 |
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida, singurul așezămant monahal romanesc din Portugalia și-a sărbătorit ..... Data: Aug 16, 2024 |
„Sfantul Constantin Brancoveanu a scris una dintre cele mai frumoase pagini ale demnității și trăirilor romanești”, a spus vineri ..... Data: Aug 16, 2024 |
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ițcanii Sucevei, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Moldovei, și-a serbat joi hramul, celebrand ..... Data: Aug 16, 2024 |
De sărbătoarea Sfinților Martiri Brancoveni, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfanta Liturghie la Biserica „Domnița ..... Data: Aug 16, 2024 |
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București și-a serbat joi ..... Data: Aug 16, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).