Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) - filiala Iaşi a organizat joi, 12 ianuarie, în sala de festivităţi a Şcolii „Varlaam Mitropolitul“ din Iaşi, o seară culturală dedicată poetului Mihai Eminescu. Evenimentul, intitulat „Eminescu şi Iaşii“, a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Delegatul Înalt Preasfinţiei Sale a fost pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Muzeograful Olga Rusu de la Casa „Vasile Pogor“ a Muzeului Literaturii Române din Iaşi a prezentat femeilor din SONFR - filiala Iaşi un documentar video realizat de Octav Minar în anul 1914 şi prezentat la Ateneul Român din Bucureşti pe 31 ianuarie 1915. Documentarul a cuprins imagini cu Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. „Pe 15 ianuarie 1850 s-a născut cel care avea să statornicească o dată pentru totdeauna dimensiunea României. Mihai Eminescu a fost botezat la Biserica Uspenia din Botoşani. Neputând atunci să vorbească, el a scris mai târziu o poezie despre Botez: «L-a spălatu-l, pieptănatu-l,/ La botez l-a dus pe micul,/ La icoane l-a-nchinatu-l,/ Un diac citi tipicul;/ Când pe el veni botezul/ Îi trecu auzul, văzul,/ Nici că-i pasă lui săracul,/ Că nanaşa spune crezul/ Şi se leapădă de dracul». Un citat din 1853 al lui Simion Bărnuţiu, pe când Eminescu avea trei ani, spune următoarele: «Când va răsări ăst luceafăr pe cerul Daciei, bătrânii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce-l întunecă. Feciorii îl vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de prenumele românesc. Poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriul tinereţilor limbei sale». Observăm astfel că Simion Bărnuţiu a fost un vizionar în ceea ce-l priveşte pe Mihai Eminescu, el scriind aceste rânduri pe când marele poet avea trei ani“, a subliniat muzeograful Olga Rusu.
Placă aniversară la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“
În continuare, muzeograful Olga Rusu a expus mai multe citate referitoare la cultul eminescian din Titu Maiorescu, George Călinescu, Ana Blandiana, Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu, Ion Pilat, Elena Văcărescu şi Alexandru Piru, apoi a amintit de perioada în care marele poet român a lucrat ca bibliotecar al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi. „În 1875, după ce a venit la Iaşi, a locuit împreună cu Miron Pompiliu, Vasile Burlă şi Samson Botnărescu la Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi» din Iaşi. De Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi» se leagă mai multe evenimente importante pentru Eminescu. În această aşezare monahală a funcţionat cancelaria pe perioada cât Eminescu a fost revizor şcolar. Cu prilejul primului festival dedicat marelui poet român din 7-11 octombrie 1968, prof. univ. dr. Alexandru Husar a amplasat pe zidul Sălii Gotice de la Mănăstirea «Sfinţii Trei Ierarhi» o placă care să vorbească despre popasul lui Eminescu de aici“, a spus muzeograful Olga Rusu, care a amintit în continuare celor prezenţi casele în care a locuit Mihai Eminescu în Iaşi, dar şi de perioada în care marele poet român a colaborat cu Societatea „Junimea“ din Iaşi. „Pe strada 11 iunie din Iaşi la casa cu numărul 4 a locuit o familie de ardeleni veniţi la Iaşi, Ştefan Emilian şi Cornelia. Ştefan Emilian era un arhitect care a făcut planurile mai multor biserici din Iaşi. Din casa cu numărul 4, în 1887, Eminescu pleacă pentru ultima dată din Iaşi spre Botoşani, după ce a fost consultat medical“, a afirmat muzeograful Olga Rusu.
Eminescu, „un om de o vastă cultură“
Lect. univ. dr. Ionuţ Puiu, de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a vorbit despre publicistica lui Mihai Eminescu. „Mihai Eminescu a fost un ziarist bătăios, temut în epocă, cu un condei înţepător, destul de incomod pentru oamenii politici ai vremii şi chiar pentru marile puteri. Eminescu este o conştiinţă naţională, iar obiectivul lui fundamental este poporul român şi viitorul acestui neam. Constantin Noica l-a numit pe Eminescu «omul deplin al culturii române», iar Petre Ţuţea a spus despre poetul de care ne amintim în aceste zile că este «românul absolut». Consider că publicistica lui Eminescu se desfăşoară între aceşti doi poli. Eminescu a scris trei articole dure în ziarul «Federaţiunea» în care vorbea despre supremaţia noastră ca neam, despre demnitatea noastră, despre nevoia de libertate pe care o avem şi despre poziţia umilitoare pe care ne-o conferea istoria în momentul prezentului său. Vorbea despre libertate şi despre nevoia de a ne afirma personalitatea şi de a crede într-o proiecţie glorioasă a neamului nostru prin istorie. O privire generală asupra publicisticii lui Eminescu ne oferă posibilitatea să contemplăm un om de o vastă cultură“, remarcat lect. univ. dr. Ionuţ Puiu.
Prof. dr. Ion Berghia, preşedintele Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina“ - filiala „Constantin Stere“ din Iaşi a vorbit despre modul în care este perceput Eminescu dincolo de Prut. Margareta Vlad, preşedintele SONFR - filiala Iaşi, şi-a exprimat dorinţa ca astfel de întâlniri dedicate personalităţilor Iaşului să fie organizate pe parcursul acestui an. „Conferinţa din această seară a stârnit un interes mare în rândul participanţilor de-a lungul celor două ore. Am fost cu toţii cuceriţi de ceea ce doamna Olga Rusu ne-a relatat cu referire la viaţa poetului Mihai Eminescu. Sperăm ca seara aceasta să reprezinte debutul întâlnirilor din acest an organizate de societatea noastră“, a declarat Margareta Vlad.
Două decenii în slujba culturii
Olga Rusu s-a născut pe 26 ianuarie 1940, în localitatea Criveşti, comuna Tutova, din judeţul Vaslui. În prezent este muzeograf la Casa „Vasile Pogor“ din cadrul Muzeului Literaturii Române din Iaşi. Din anul 1990 este preşedintele Societăţii Culturale „Junimea â90“. După 1990, alături de soţul său, Constantin-Liviu Rusu, s-a implicat în restaurarea casei în care a locuit Costache Negruzzi, aflată în localitatea Hermeziu (fostă Lunca Prut), judeţul Iaşi. Astfel a fost înfiinţată Casa Memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu. Din anul 1996 până în prezent a publicat mai multe monografii, albume şi bibliografii dedicate Iaşului, Moldovei, dar şi poeţilor sau scriitorilor români. În anul 2000 a publicat la Editura „Junimea“ din Iaşi, în colaborare cu soţul său, Constantin-Liviu Rusu, albumul „Mihai Eminescu - o monografie în imagini“, care cuprinde 256 pagini şi 544 fotografii. În ultimii 17 ani, Olga Rusu a primit nenumărate premii şi distincţii, iar din anul 2010 este membră a Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 19286
Data: Jan 13, 2012
Imagine:
Biserica Ortodoxa il cinsteste marti, 14 ianuarie, pe Cuviosul Antonie cel Mare. Biserica de la Curtea Veche din Capitala isi va sarbatori ocrotitorul. Sfanta Liturghie va fi oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Programul hramului va incepe luni .....
Data: Jan 14, 2012
In Patriarhia Romana sunt organizate de doua ori pe an conferinte cu preotii unei eparhii: toamna si primavara. Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, parintele arhim. Veniamin Goreanu, Consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor: 'Conferințele pastoral-misionare .....
Data: Jan 14, 2012
Evanghelia Duminicii a XXIX-a dupa Rusalii (a celor zece leprosi) Luca 17, 12-19:In vremea aceea, intrand Iisus intr-un sat, L-au intampinat zece barbati leprosi, care stateau departe si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ţi mila de noi! .....
Data: Jan 14, 2012
Luni, 16 ianuarie, in ziua Cinstirii lantului Sfantului Apostol Petru, Inalt Preasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, va oficia Sfanta Liturghie arhiereasca la biserica cu hramul 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel', din comuna .....
Data: Jan 14, 2012
Doua centre monahale din Mitropolia Olteniei isi vor serba hramul saptamana viitore, de praznicul Sfantului Antonie cel Mare, marti 17 ianuarie. In Arhiepiscopia Craiovei sfantul va fi cinstit la Manastirea Carcea, iar in Episcopia Severinului si Strehaiei la Manastirea Vodita.Pasii .....
Data: Jan 14, 2012
Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat, in urma cu doua zile, la Iasi de Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane - filiala Iasi. Seara culturala intitulata 'Eminescu si Iasii' a fost organizata cu prilejul implinirii a 162 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu, informeaza Ziarul .....
Data: Jan 14, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).