In Omilia a 11-a a Sfantului Grigorie Palama intalnim o remarcabila lectie de ascetism orientat cosmologic. Comentand cuvintele Apostolului Pavel, care spune ca pentru el lumea este rastignita si el este rastignit pentru lume, Sfantul Grigorie precizeaza ca omul nu poate transfigura creatia decat prin initiativa propriei transfigurari.Nasterea duhovniceasca intru vederea lui Dumnezeu" il conduce pe om catre infrumusetarea si innoirea omului cel dinlauntru. Desi in general, ca urmare a pacatului, omul cauta satisfactie in exteriorul sau, ajungand pana la stari de asimilare necontrolata a lumii, totusi, in cautarea duhovniceasca a bucuriei si placerii dumnezeiesti, omul se repliaza si se deschide unei priviri innoite a propriei persoane, care ascunde si descopera in acelasi timp comoara dumnezeiasca sadita inlauntrul ei.Rastignirea fata de patimiRastignirea fata de lume nu poate fi astfel disociata de rastignirea fata de patimi. Dobandirea a ceva ce apartine lumii acesteia, fara perspectiva Imparatiei lui Dumnezeu, este o inselaciune care il arunca pe om in stricaciune si moarte, lipsite de orice nadejde. Pierderea sufletului nu poate fi compensata de nimic din acumularile perisabile dobandite prin lumesti stapaniri. Omul poate intra foarte usor in jocul iluziilor care il fac sa creada ca temporalitatea care-si striga la tot pasul lipsa de vesnicie poate sa il satisfaca: "Prin urmare fratilor, daca un om ar putea sa dobandeasca lumea intreaga, aceasta nu i-ar fi de folos, daca ar fi lipsit de sufletul sau. Cu cat mai cumplit este cand cineva, putand sa dobandeasca din lumea aceasta o parte cat de mica, ajunge sa-si piarda sufletul prin patima si aplecarea catre ea, in loc sa alerge sa se umple de chipul si de intelesul Crucii, urmandu-l pe Cel ce este datator de viata". Riscul pierderii sufletului in fuga disperata dupa crampeie de lume este accentuat de amplificarea dorintelor patimase, potentate de aceasta fuga fara noima. Rastignirea trupului, cu patimile si poftele sale, este o descoperire a adevaratelor sensuri sadite de Dumnezeu in creatie. Omorarea patimilor celor rele inseamna in acelasi timp si fuga de dorinta patimasa a lumii, dorinta intretinuta de aplecari patimase precum dragostea de slava, de bani, de bogatii sau de voia proprie. Omul darama creatia atunci cand se pune pe sine in centru, ca o masina devoratoare de nonsensuri: "Ce vreau eu sa spun, spune Sfantul Grigorie Palama? Venind pe pamant, Domnul si-a petrecut viata in saracie. Si nu numai ca Şi-a petrecut viata astfel, ci a si propovaduit acest mod de viata zicand: Asadar, oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are nu poate sa fie ucenicul Meu".Indepartarea de DumnezeuUn semn clar al departarii de Dumnezeu este nepazirea poruncilor Lui, printre care se afla asadar si cele referitoare la bani si bogatii: "Prin urmare, daca cineva vede ca mintea si cugetul sau se apleaca spre bogatie si imbuibare, sa cunoasca el ca o astfel de judecata este trupeasca si inrobitoare celor josnice, caci oricine a fost pironit pe cruce nu mai poate sa se indrepte spre astfel de teluri". Iesirea din astfel de situatii hotaratoare adesea pentru mantuirea noastra poate fi facuta numai prin pastrarea caii de mijloc: "Sa va lepadati de toata agoniseala nelegiuita! Iar daca veti dobandi castig dupa dreptate, fara sa fiti prea mult aplecati spre el, sa-l chivernisiti in chip intelept, facand parte din el, pe cat cu putinta, semenilor aflati in nevoie". Caci asa cum spunea un parinte contemporan: "Dar in fata vietii vesnice ce este toata agoniseala noastra? Daca vine harul, vezi ca este nimicnicie; in fata frumusetii pe care ne-o chezasuieste Dumnezeu, asta devine ca o uraciune care pustieste. Pustieste cum? Prin mandria ce o naste in noi si care ne face tari de cerbice, si nu mai intra harul lui Dumnezeu in asa o inima. Daca la orice treapta pierdem viziunea saraciei noastre si ne imbatam de ce avem, acolo ne-am oprit, si oprindu-ne, si de acolo cadem, si se va lua de la noi si ceea ce inca nu avem, si ceea ce credem ca avem. "Niciodata puterea celui care il cauta pe Dumnezeu nu se va manifesta prin suficienta implinirii materiale. Biruinta va veni mereu prin slabiciunile noastre, inaltarea prin smerenie, imbogatirea prin saracie. Cel ce fuge de devorarea lumii nu va gusta nicicand linistea confortabila a asigurarilor materiale sau financiare de orice fel ar fie ele. Cel ce fuge de devorarea lumii se angajeaza intr-un razboi plin de suferinte: fuga de patimi va provoca suferinta, fuga de averi va provoca lipsuri, fuga de slava desarta va provoca chin. Insa peste toate aceste suferinte Dumnezeu va turna untdelemnul harului Sau care va transfigura pe om. Crestinul care se leapada de goana dupa lume va fi un om lipsit de anumite protectii trecatoare. Va incepe insa sa lucreze in el puterea lui Dumnezeu, care va da nastere, inca din viata aceasta, partasiei la viata vesnica, la bucuria de negrait si la bogatia ce nu se va cheltui in veac. "Imparatia cea nebiruita: sa o cautam pe cea care nu este pe pamant. Iar viata fara de intristare nu este de gasit altundeva decat in ceruri. Deci, daca cineva inseteaza cu adevarat dupa aceasta, sa alerge la cer; si fie ca este usoara, fie ca este grea calea care duce intr-acolo, sa calatoreasca pe ea, cu nadejde si bucurie, si sa fie rabdator in suferinta".Viata omului, anticipare a vesnicieiNu este nicicum vorba in aceste randuri de un atac cu nuanta teologica indreptat impotriva lumii. Este vorba de un semnal de alarma care utilizeaza cuvintele Sfantului Grigorie Palama si care interogheaza asupra prioritatilor crestinului care nu trebuie sa uite ca viata aceasta nu este doar o anticipare a vesniciei, ci adesea este deja si intrare in Imparatie. Timpul se imbiba de eternitate si cel ce marturiseste eternitatea nu se poate dispensa de aceasta viziune. Altcumva isi risca vesnicia. Omul e chemat nu sa fie consumator inconstient si inrobit, ci transfigurator. Din pacate, alergarea catre prima varianta este cvasiprezenta, pe cand aplecarea in fata tainei lumii este din ce in ce mai diminuata. Vesnicia presupune oprirea din goana nebuna, hipermarketizata, si gustarea din ceea ce Dan Mihailescu numea "tainica raspundere a fiintei fata de continua educare, cizelare, vindecare, fermecare a vazului, auzului, mirosului, gustului si pipaitului". Tot el adauga: "Cele cinci puteri senzoriale ale energiei spirituale despre care ne povestea, cu harul sau inegalabil, Ioan Alexandru in facultate sunt: cum sa nu lasi sa treaca nici o zi fara sa stai macar un sfert de ora in fata unui tablou frumos ori a unui apus de soare, fara sa-ti predai auzul unei Cantate de Bach, ori sa stii sa asculti trilurile mierlei din fata casei, fara sa-ti plimbi degetele pe muschiul de pe coaja unui copac, sau pe spinarea vreunei pietre incalzite de soare, sa-ti pui in balcon cateva smocuri de busuioc, menta, marar, rozmarin, un rand de regina noptii, cateva muscate care sa-ti spele privirile cu aromele si culorile lor...". Sunt acte cu care poate incepe procesul de despatimire... (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 9 octombrie 2010, semnat de Pr. Roger Coresciuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 758

Id: 29551

Data: Mar 28, 2013

Imagine: